Cum ar arăta economia României dacă s-ar reunifica cu Republica Moldova

Eventuala unire a României cu Re­publica Moldova ar aduce Româ­niei un plus de 3,7 mil. locuitori, o creştere a PIB de 5,5 mld. euro (4,2% din PIB-ul României) şi un plus de suprafaţă de aproape 34.000 km pătraţi. În acelaşi timp, PIB-ul per/capita al „noii“ Românii ar scădea la 5.700 de euro, având în vedere că PIB-ul per capita în România a fost în 2012 de aproximativ 6.700 de euro, în vreme ce al Republicii Moldova de doar 1.500 de euro.

În aceeaşi vreme, pe datele din 2012, exporturile României ar fi fost mai mari cu 2,5 mld. euro, la 48 mld. euro, în timp ce datoria publică ar fi crescut cu doar 1,7 mld. euro, faţă de datoria de 52 mld. euro pe care o avea România la sfârşitul anului trecut. Astfel, România este acum faţă de Republica Moldova în situaţia din 1990 a Germaniei de Vest faţă de Germania de Est. Diferenţa de dezvoltare economică a necesitat investiţii de 1.000 de miliarde de mărci germane pentru a acoperi nevoile de infrastructură din Est. În plus, România are nevoie de un nou obiectiv strategic după ce a intrat în Uniunea Euro­pea­nă şi NATO.

Preşedintele Traian Băsescu a fost ieri într-o vizită la Chişinău, pentru a cincea oară în mandatul său, unde a ajuns atât de popular încât i s-a oferit cetăţenia moldovenească.

Tot ca un exerciţiu de imaginaţie, cu această cetăţenie şi popularitatea de care dispune peste Prut, preşedintele Traian Bă­ses­cu ar putea deveni chiar preşedintele Republicii Moldova dupa 2015, după ce îi expiră al doilea mandat în România (Constitutia Moldovei prevede ca presedintele trebuie sa aibă, la preluarea funcţiei cetăţenie de cel puţin 10 ani).

Graniţele României s-ar extinde cu 490 de kilometri (diferenţa dintre gra­niţele Republicii Moldova cu Ro­mânia şi cea cu Ucraina), iar suprafaţa agricolă i-ar creşte cu 1,7 milioane de hectare, adică un plus de 13% faţă de suprafaţa agricolă totală a Ro­mâniei de 13 mil. ha.

Lungimea căilor ferate ar creşte cu 10% (1.190 km are Republica Moldova şi 11.300 km Româ­nia), iar cea a drumurilor cu aproape 11% (la cei 81.000 km de drumuri publice s-ar adăuga cei 8.800 km de drumuri publice din Republica Moldova). Însă vorbim despre drumuri şi căi ferate la fel de slab dezvoltate ca în România.

PIB-ul Republicii Moldova a fost anul trecut de 7,25 mld. dolari (5,5 mld. euro), ceea ce reprezintă doar 4% din PIB-ul României.

PIB-ul ţării vecine reprezintă doar o treime din PIB-ul uneia dintre cele mai sărace regiuni ale României, cu care se învecinează, Regiunea Nord-Est, cu un PIB în 2012 de 15 mld. euro.

Republica Moldova are un PIB aproape la jumătate faţă de cel al judeţelor româneşti cu care se învecinează - Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi - care au avut în 2012 un PIB cumulat de 9,2 mld. euro (42 mld. lei), deşi populaţia lor reprezintă doar două treimi (2,1 mil. locuitori) din cea a Republicii Moldova.

În România sunt judeţe care au, singure, un PIB mai mare decât Republica Moldova, precum Timiş, Prahova, Constanţa sau Cluj, dar asta nu înseamnă că Republica Moldova este o zonă de neglijat, pentru că nu poţi neglija aproape 4 milioane de consumatori şi o ţară care a făcut progrese importante în ultimii ani. Acest lucru a fost înţeles de companiile străine care întâi au venit în România şi apoi au trecut Prutul în Republica Moldova.

De asemenea, volumul schimburilor comerciale între cele două ţări sunt în medie la 1 mld. euro pe an.

„Exporturile AdePlast către Republica Moldova s-au dublat în 2013 şi ne aşteptăm ca tendinţa să se menţină până la sfârşitul anului. Republica Moldova face parte, istoric vorbind, din România Mare, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care am vrut să facem exporturi în această ţară. Moldovenii preferă produsele româneşti pe care le consideră calitative şi foarte bune“, spune Marcel Băr­buţ, omul de afaceri care controleaza pro­ducătorul de materiale de construcţii AdePlast, cu afaceri de 41,5 mil. euro anul trecut. Bărbuţ nu a precizat valoarea exportu­rilor realizate până acum în Republica Moldova.

Peşedintele Traian Băsescu a făcut ieri o vizită la Chişinău – a cincea în calitate de preşedinte – şi, ca în toate momentele de acest fel, ipoteza strângerii relaţiilor şi evocarea legăturilor istorice au fost aduse în prim-plan. Cu doar câteva zile înainte, premierul Republicii Moldova Iurie Leancă venise la Bucu­reşti unde s-a întâlnit cu omo­logul său Victor Ponta.

În 2010, România a pro­mis Republicii Mol­dova un ajutor pentru dezvoltare, pe mai mulţi ani, de 100 mil. euro, dar nu toţi banii au ajuns la Chişinău. De asemenea, nu România este cel mai mare investitor în Re­pu­blica Moldova, deşi ţara se află la doi paşi, iar afini­tă­ţile culturale şi lingvistice sunt foarte mari.

Într-un studiu ela­bo­rat de Ministerul Econo­miei şi Comerţului din Republica Moldova şi citat de Centrul Român de Politici Europene, la sfârşitul anului 2007 investitorii din România deţineau o cota de 3,7% din totalul investiţiilor străine directe în Republica Moldova, dar, la finele anului 2010, aceasta cota a ajuns la 7,6%. Ceea ce se traduce prin investiţii străine directe peste 225 mil. dolari, care situează România pe locul cinci în topul investitorilor în Republica Moldova, într-un clasament condus de Olanda, Cipru, Italia şi Germania.

În acelaşi timp, schimburile comerciale în­seamnă în jur de 1 mld. euro, anual – România a exportat anul trecut în Republica Moldova produse de 610 mil. euro şi a importat de 353 mil. euro.

Investitorii români din Republica Moldova sunt, în cea mai mare parte, companiile străine intrate în România care acum se extind - în special băncile - BCR, Raiffeisen Leasing, BT Leasing, dar şi Rompetrol şi Petrom, Metro, UTI, Romstal Trade European Drinks sau Arabesque.

Tocmai pentru că este o ţară care este mai mai săracă şi are nevoie de investiţii unii responsabili de la Chişinău se aşteaptă Ia o intervenţie mai solidă a României în Republica Moldova.

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a susţinut ieri la RFI, citat de Mediafax, că, dacă statul român ar investi mai mult în Republica Moldova, acest lucru ar putea schimba percepţia asupra României, el propunând ca Bucureştiul să ofere anual 50 de mil. euro localităţilor rurale din ţara vecină.

„Mi-aş dori mult mai mult în relaţia dintre Republica Moldova şi România. Mi-aş dori de exemplu ca localităţile rurale, satele din Republica Moldova să beneficieze de investiţii în infrastructură, aşa cum beneficiază satele din România. Chiar am calculat, dacă ar fi să se dea fiecărui sat din Republica Moldova, fiecărei primării, avem circa nouă sute de primării aici, dincoace de Prut, dacă s-ar da câte 50 de mii de euro de la bugetul de stat al României pentru aceste localităţi rurale, în total ar fi nevoie de circa 50 de milioane de euro anual, pentru susţinere în acest sens. Din bugetul României asta ar însemna 0,01%, nu ar fi o povară atât de mare.”

Traian Băsescu şi omologul său moldovean Nicolae Timofti au discutat ieri la Chişinău despre posibilitatea construirii a două noi poduri peste râul Prut, care ar trebui să fie amplasate în regiunea oraşului Ungheni şi între localităţile Fălciu şi Leca, subiect abordat şi la întâlnirea dintre premierii Ponta şi Leancă.

Băsescu a mai spus că proiectul interconectării energetice Fălciu-Goteşti cu Republica Moldova va fi finalizat în luna octombrie, în prezent mai fiind în lucru alte două proiecte similare - Bălţi-Suceava şi Ungheni-Iaşi-Răşeni.

De asemenea, la Bucureşti, premierul Ponta a susţinut că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni care va lega România de Republica Moldova vor începe în augist şi sunt finanţate de România.

Pentru preşedintele moldovean Iaşi-Ungheni, este „crucial pentru securitatea energetică a R. Moldova“, va începe să fie construit la sfârşitul lunii august, prin accesarea a 9-12 milioane de euro oferite de asemenea de Guvernul român. Preşedintele Băsescu a menţionat, citat de Mediafax, posibilitatea ca pentru realizarea gazoductului Iaşi-Ungheni să fie obţinută o finanţare din fonduri UE.

sursa: Ziarul Financiar

Citește mai departe...

Traian Băsescu: „Avem un parteneriat de sânge, așa ne-a lăsat Dumnezeu”

„Nu îndrăznesc să spun că avem parteneriat strategic, politic, economic. Avem parteneriat de sânge, așa ne-a lăsat Dumnezeu”. Este declarația președintelui României, Traian Băsescu, făcută în cadrul întrevederii cu președintele Nicolae Timofti.

Potrivit șefului statului român, Republica Moldova este susțină de România în parcursul său european, dar are și foarte mulți prieteni.

„Sunt aici să vorbesc despre susținerea pe care a acordat-o România Republicii Moldova, dar să știți că Republica Moldova are foarte mulți prieteni. Este susținută și de Polonia, de Țările Baltice, de Germania și multe alte state ale UE. Republica Moldova nu este o țară care doar ea vrea în UE. Și statele importante ale Uniunii Europene vor Republica Moldova în UE. Pentru că i-au înțeles istoria, aspirațiile și dorința cetățenilor”, a declarat Băsescu, scrie jurnal.md

Citește mai departe...

Basarabia şi Bucovina de Nord: Al doilea val de deportări (5-6 iulie 1949)

Operaţiunea din 1949 a fost denumită conspirativ IUG (rom. SUD). Pe drept cuvânt, evenimentul a fost catalogat ulterior drept "cea mai mare deportare a populaţiei basarabene". Pregătirea ideologică şi decizională a deportării masive a demarat activ în primăvara anului 1949, când s-a pus deschis problema. La 17 martie 1949, V. Ivanov, preşedintele Biroului pentru RSSM, şi N. Covali, într-o scrisoare adresată lui Stalin, rugau CC al PC(b) din toată Uniunea să permită deportarea din republică a 39.091 de persoane: chiaburi, activişti ai partidelor profasciste, etc. La 6 aprilie 1949 este adoptată hotărârea strict secretă Nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC "

Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus"


Hotărârea prevedea deportarea a 11.280 familii care întruneau 40.850 persoane. Acestea urmau să fie strămutate pentru totdeauna în regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul şi Aktiubinsk, precum şi regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia. Se preconiza ca deportarea să aibă loc în iunie 1949, sub controlul şi răspunderea Ministerului Securităţii de Stat (KGB). Deportarea culacilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi şi a familiilor lor urma să aibă loc conform listelor vizate de Sovietul Miniştrilor din RSSM, iar a celorlalte persoane - conform deciziei Consfătuirii Speciale (Osoboie Soveşcianie) a Ministerului Securităţii de Stat a URSS. Ministerul de Interne al URSS, (personal tov. Kruglov) era împuternicit să organizeze escortarea şi transportarea deportaţilor din RSSM, controlul administrativ al acestora în teritoriile noi pentru a evita posibilitatea evadării, angajarea lor în colhozuri, sovhozuri şi la întreprinderi.

Organizarea echipei care urma să se ocupe de deportare s-a făcut în perioada 23-24 iunie. Din conducere făceau parte: general-maiorul Iosif Lavrentievici Mordoveţ - ministrul Securităţii RSSM, general-maiorul Ivan Ilici Ermolin - împuternicitul MGB al URSS, colonelul Aleksandr Alexeevici Kolotuşkin- adjunctul ministrului Securităţii RSSM pe cadre. Tot aici era specificată echipa grupelor informativă, operativă, de evidenţă, de transmisiune, conducerea grupurilor operative de serviciu, echipa maşiniştilor. Per total erau 30 de persoane, absolut toate din structurile MGB al RSSM. Din Moscova în RSSM au venit 32 de medici şi 64 asistente medicale, care au fost cazaţi, asigurându-li-se hrana şi toate condiţiile necesare în aşa fel, încât să se ţină în secret scopul venirii lor. Echipa de conducere a operaţiunii „IUG” şi-a început activitatea la 24 iunie 1949.

După ce au decurs toate pregătirile, la 3 iulie 1949, conducerea de la Chişinău (Selivanovskii, Mordoveţ, Ermolin) a trimis tuturor organelor KGB locale telefonograma cu următorul text: Raportaţi până la ora 14.30 dacă sunteţi pregătiţi pentru realizarea operaţiei „IUG”. Între orele 11.30-13.10, toate sectoarele din republică au primit această telefonogramă şi urmau să răspundă. Intrucât răspunsul a fost pozitiv, în aceeaşi seară la staţiile de îmbarcare au fost aduse trupele operative şi militare necesare, ele fiind dosite şi ţinute în secret.

Către 4 iulie, tot efectivul era mobilizat pentru începutul operaţiunii. Ministrului de Interne al URSS i s-a raportat finisarea pregătirilor pentru desfăşurarea operaţiunii „IUG”. La 4 iulie 1949, tuturor sectoarelor locale MGB din republică le-a fost trimisă directiva strict secretă a MGB al URSS şi MGB al RSSM cu privire la începutul operaţiunii „IUG”. Se ordona începutul deportării şi raportarea peste fiecare două ore a evoluţiei operaţiunii, a tuturor incidentelor, problemelor şi dificultăţilor care apar pe parcurs. Peste 24 de ore de la finisarea operaţiunii, trebuia să se raporteze despre totalizarea deportării, indicându-se numărul celor deportaţi - al femeilor, bărbaţilor şi copiilor -, al celor care s-au sustras de la deportare (de la locul de trai, pe parcursul transportării spre staţiile de îmbarcare sau de la staţiile de îmbarcare).

Baza legală a deportării din 1949 s-a pretins a fi decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 martie 1941 Cu privire la obţinerea cetăţeniei sovietice de către locuitorii din Bucovina şi redobândirea cetăţeniei sovietice de către locuitorii din Basarabia, conform căruia românii basarabeni, fiind declaraţi cetăţeni sovietici, colaboraseră în anii războiului cu administraţia românească şi trădaseră, astfel, patria sovietică. Dar românii din Bucovina n-au solicitat niciodată cetăţenia sovietică, iar basarabenii n-au avut-o, ca să o redobândească.

Operaţiunea de deportare

Operaţiunea IUG a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineaţă şi a durat până la ora 8 seara a zilei de 7 iulie.

Aşa cum s-a întâmplat cu deportarea în masă din iunie 1941, nu toţi cei care au fost incluşi iniţial în liste au fost deportaţi. Documentele de arhivă arată în mod concludent că, de această dată, vestea despre planificarea unei operaţiuni de deportare a făcut înconjurul provinciei cu săptămâni înainte, graţie informaţiei oferite de anumiţi reprezentanţi ai puterii care şi-au înştiinţat rudele vizate în acest sens.

Autorităţile au încercat, de aceea, să ţină în mare secret măcar data desfăşurării operaţiunii şi din această cauză unele primării au primit listele abia în ziua operaţiunii.

Din totalul de 12 860 de familii incluse iniţial în liste, n-au fost ridicate 1 567 familii, iar acest lucru s-a întâmplat din cauze diferite: 274 familii intraseră între timp în colhoz; 240 - au prezentat, chiar în timpul operaţiunii de strămutare, dovezi documentare care atestau că unii membri ai familiei făceau armata; 35 familii aveau ordine şi medalii sovietice; 508 - îşi schimbaseră domiciliul, iar 105 familii reuşiseră să se ascundă.

Arestările s-au făcut noaptea cu forţele soldaţilor veniţi în sate cu maşinile. Unii cetăţeni care au încercat să scape cu fuga au fost împuşcaţi. Gospodarii arestaţi împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcaţi cu forţa în vagoane pentru vite şi duşi. Toate bunurile - casele, utilajul ţăranilor deportaţi - au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofiţerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulţi dintre gospodarii deportaţi nu au mai revenit în patrie, au fost împuşcaţi pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.

În urma deportării din iunie 1949 impactul dorit de autorităţile comuniste sovietice a depăşit toate aşteptările. Acest lucru este adevărat mai ales în ceea ce priveşte efectul asupra ritmului de colectivizare în următoarele luni după deportare. Astfel, numai în lunile iulie - noiembrie 1949 cota gospodăriilor ţărăneşti care au intrat în colhozuri s-a majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca să se ridice la 97% în ianuarie 195167. Prin urmare, după operaţiunea de deportare, din iunie 1949, cei care alcătuiau majoritatea populaţiei locale, ţăranii, şi cei care erau cei mai refractari faţă de puterea sovietică, sunt nevoiţi să-şi schimbe atitudinea. Frica de o nouă operaţiune, poate de o mai mare amploare, a determinat agricultorii individuali să renunţe la gospodăriile lor şi să accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim care dăduse de înţeles că nu va cruţa nici un fel de protestatar ori rebel. Mai ales că cei deportaţi în iunie 1949 erau incluşi în categoria celor care nu aveau dreptul să mai revină niciodată pe meleagurile natale, conform unei decizii speciale a autorităţilor de la Moscova.

Estimarea numărului de victime

Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate în Siberia 11.293 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni . Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporţie a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat reieşind din 3 membri ai familiilor. Se ştie, însă, că au fost ridicate familii cu 7-8 şi chiar 14 copii.

Dupa alte surse, cele 11.293 de familii reprezentau 35.796 persoane, din care 9.864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate chiaburi, iar celelalte acuzate de colaborare cu fasciştii, de apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale.

Citește mai departe...