Românii din Ucraina primesc limba română înapoi

16 aprilie 2013


Limba română a fost recunoscută ca limbă regională în satul Igeşti, din raionul cernăuţean Storojineţ (nordul Bucovinei). Măsura vine la câteva luni după ce în alte două localităţi ucrainene - Voloca şi Hrăşăuţi - a fost luată aceeaşi măsură.

Iniţiativa a aparţinut primăriei din Igeşti, iar votul final a venit din partea Consiliului Local, informează publicaţia Zorile Bucovinei, citată de tocpress.info. Toţi cei 25 de votanţi au fost pentru adoptarea măsurii.

Satul Igești, atestat documentar la 1428, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun, are o populație alcătuită în proporție de 99,9% din etnici români.

La sfârşitul lunii ianuarie 2013, deputaţii consiliului local Voloca, localitate românească dintr-un alt raion cernăuţean (Hliboca), au decis să acorde limbii române statut de limbă regională pe raza localităților Voloca și Hrușăuți. Acolo, în schimb, nu a fost un vot în unanimitate, doi dintre cei 17 deputaţi votând împotriva proiectuluui.

Româna este limbă regională şi în satele nord-bucovinene Ostriţa, Buda, Măhala, Prut şi Tărăsăuţi. În toamna anului trecut, româna a fost recunoscută ca limbă regională şi în localitatea Biserica Albă, din Transcarpatia. În această regiune trăiesc nu mai puţin de 50.000 de români.

Legea cu privire la politica lingvistică, adoptată de Rada Supremă a Ucrainei la data de 3 iulie 2012, a intrat în vigoare la 10 august 2012 şi permite utilizarea oficială a limbilor regionale în activitatea administraţiei publice locale, în cazul în care 10% din totalul populaţiei dintr-un teritoriu este vorbitoare a unei limbi minoritare.

1 comentarii:

Anonim spunea...

ROMÂNĂ ESTE LIMBA NOASTRĂ
de Grigore Vieru

Nici când la faţă nu se schimbă
Nici Soarele de sus, nici Luna.
Română este - a noastră limbă,
MOLDOVENEASCĂ E NICIUNA.

Atât de sacră şi măiastră,
Cum s-o înăbuşe pustia?!
Română este limba noastră,
MOLDOVENEASCĂ E PROSTIA.

Îmi curg durerile aceste
Cum brazilor din munţi răşina.
Română limba noastră este,
MOLDOVENEASCĂ-I NERUŞINAREA.

ROMÂNĂ-I LIMBA NOASTRĂ, piatra
Cetăţii, literă din şcoală,
Iubirea, doina, focul, vatra!
Şi NUMAI GRANIŢA-I MOSCALĂ!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: