Ziua Unirii a stârnit scandal în Parlamentul Republicii Moldova

28 martie 2013

Ziua unirii a provocat discuţii aprinse în Parlament. După ce deputatul PL, Ana Guţu, şi-a felicitat colegii cu ziua unirii Basarabiei cu România şi a fost susţinută de mai mulţi deputaţi prin aplauze, deputatul PCRM Artur Reşetnicov a acuzat PL că „salută lichidarea statalității RM”, comunică jurnal.md.

„Actul de la 27 martie 1918 a fost o manifestare de voinţă politică şi fac apel către toţi deputaţii să consemnăm memoria acestui eveniment istoric prin ridicarea în picioare şi aplauze”, a declarat Ana Guțu, susținută de aplauzele colegilor de fracțiune.

În replică, deputatul PCRM, Artur Reșetnicov, a spus: „Azi a fost salutată lichidarea statalității RM. Cei care au aplaudat şi au susţinut, în special liberalii, dar şi alţii, de fapt au aprobat în aplauze lichidarea statului în serviciul căruia ar trebui să fie deputaţii. Ce a fost în istorie a fost o încercare de a lichida statalitatea şi poporul moldovenesc. Cei care optează pentru asta nu au nici dreptul moral să se afle în Parlamentul RM”.

Reacția deputatului PCRM a stârnit nemulțumirea unui deputat PLDM. „Declaraţia dvs, domnule Reşetnicov, îmi întăreşte convingerea că numai unitatea neamului nostru ne va ajuta să mergem înainte. Faceţi mai multe declaraţii de felul acesta şi poate dă Domnul şi ne unim”, a menționat deputatul PLDM, Maria Ciobanu.

Amintim că pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării a decis, cu majoritatea voturilor exprimate, semnarea Actului de Unire a Basarabiei cu România. Pentru unire au votat 86 de membri din cei 135 de deputaţi prezenţi la şedinţa Sfatului Ţării. Trei s-au pronunţat împotrivă, iar 36 s-au abţinut. Rezultatul votării a fost însoţit de aplauze şi strigăte: „Trăiască Unirea cu România!”.

40 comentarii:

Anonim spunea...

Mizeria de resetnicov,ne vorbeste de Morala......

Anonim spunea...

"Din totalul de 156 deputați, 105 erau moldoveni, 15 ucrainieni, 14 evrei, 7 ruși, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean și 1 grec." (wikipedia)

Deci din 156 de deputati 86 au votat unirea. Doar 55% din deputati. Cam putin pentru lichidarea independentii. Nici macar 2/3 din deputati. Este foarte suspicios.

Din nou din wikipedia:
"С 13(2) января по 27 марта (9 апреля) 1918 пятеро депутатов Сфатул Цэрий, выступавших против присоединения Бессарабии к Румынии (Рудьев, Катарос, Прахницкий, И. Панцырь и П. Чумаченко) были расстреляны по приказу румынского военного командования. Многие депутаты, опасавшиеся подобной судьбы, бежали из Бессарабии.
Декларация об объединении Бессарабии и Румынии

27 марта(9 апреля) 1918 года на заседании Сфатул Цэрий был поставлен вопрос об объединении Бессарабии с Румынией. Была объявлена Молдавская Демократическая Республика. Во время голосования здание, где заседал Сфатул Цэрий было окружено румынскими войсками с пулемётами, на самом голосовании присутствовали румынские военные власти. Голосование, вопреки протестам некоторых депутатов было открытым, а не тайным. Представители немецкого, болгарского и гагаузского меньшинств заявили, что в этом вопросе воздерживаются от голосования. Представитель крестьянской фракции В. Цыганко и представитель Русской культурной лиги А. Грекулов заявили, что вопрос объединения можно решить только путём всенародного референдума. Однако к их аргументам не прислушались, и было проведено открытое поимённое голосование. За присоединение проголосовало 86 депутатов, против — 3, воздержались — 36, отсутствовали на заседании — 25.

В регионе начались массовые забастовки и восстания.

В ноябре началась подготовка к мирной конференции в Париже, на которой Румыния намеревалась добиться международного признания объединения. Румынское правительство организовало созыв Сфатул Цэрий с целью принятия решения о безоговорочном объединении Бессарабии с Румынией без каких бы то ни было условий об автономии. Перед открытием Сфатул Цэрий генеральный комиссар Бессарабии генерал Войтяну пригласил депутатов и убеждал их отказаться от автономии.

На заседании 25—26 ноября 1918 года при отсутствии кворума 36-ю голосами было принято решение о безусловном присоединении Бессарабии к Румынии, ликвидировавшее все условия акта от 27 марта 1918 года. Вскоре после принятия этого решения Сфатул Цэрий прекратил своё существование. Значительная часть депутатов выразила протест по этому поводу и даже направила меморандум румынскому правительству с требованиями восстановить автономию согласно акту от 27 марта, но их претензии не были приняты во внимание."

Deci, dintii Basarabia a fost o autonomie. Dar in 1918 36 de deputati au votat pentru lichidarea autonomiei. Doar 36 de deputati din 156. Si foarte repede dupa aceasta Sfatul Tarii si-a terminat activitatea.

Foarte suspect.

Anonim spunea...

Acesta Unire a fost un dictat din partea Romaniei.
Dupa ce "prezervativul de unica folosinta" Sfatul Tarii nu a mai fost de folos - a fost lichidat.

Anonim spunea...

Interesant, cineva a stiut despre aceasta?

http://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%A5%D0%BE%D1%82%D0%B8%D0%BD%D1%81%D0%BA%D0%BE%D0%B5_%D0%B2%D0%BE%D1%81%D1%81%D1%82%D0%B0%D0%BD%D0%B8%D0%B5

Anonim spunea...

sa ma cac pe suspiciunea ta bai anonimule. ce cautau rusii ,ucrainenii,bulgarii si restul intre moldoveni ? ca cauti tu ,ca rusofon,in Moldova ? idea ramine ca, Moldova prin nume,definitie , este pamint romanesc.Tu poti intoarce cuvintele dupa cum vrei tu,nu poti schimba faptul ca romanii de pe ambele parti ale Prutului sunt frati de singe si tot ei sunt stapinii acestor tinuturi de pe stinga si dreapta Prutului,de mii de ani.Simplu.Nu-ti place ?!? vint in pupa.

Anonim spunea...

Raspunsul meu tuturor potlogarilor - nu a fost Unirea sustinuta de moldoveni.
Nici astazi nu este sustinuta.
Si cit nu ai umbla cu vorbe, ca moldovenii sunt romani - nu se prea asociaza moldovenii cu romanii.

Anonim spunea...

Dragos - asta este pentru tine - Marca de apărare a lui Dragoș

http://ro.wikipedia.org/wiki/Marca_de_ap%C4%83rare_a_lui_Drago%C8%99

Dragos, primul voievod - "Capitala mărcii s-a aflat la Baia, iar marca se întindea de la Carpați la Prut, pe actualele județe Suceava, Botoșani, Neamț și Iași"

Ce inseamna marca? Stat tampon.
Deci, suprafata dintre Prut si Nistru nu a fost parte din acest stat.

costy spunea...

JEGOSUL uita ca jumate de moldova lui stefan se afla in partea romaneasca de peste prut. si cu munteni,ardeleni fac romania mare cea dorita de mosii si stramosi nostri

Anonim spunea...

Moldova lui Stefan a fost un stat medieval.
Nu exista dovezi, ca aici ar fi locuit urmasii geto-dacilor pina la "descălecatul Moldovei".

Unde-s orasele moldovenesti mentinute in cronice inainte de anul 1000?

Va rog sa scrieti unde a fost mentinuta suprafata aceasta in cronicile bizantine sau germane de exemplu.

De fapt, nu prea cred ca exista tara in europa de est, care are cu mult mai mult de o mie de ani.

Anonim spunea...

Nu pot sa nu public un comentariu de pe site-ul adevarului:
"Daca ijn anii după revoluția din 1989 Neagu Djuvara si alti istorici onești spuneau ADEVARUL gol-goluț, ca n-a fost nicio "unire", ci un act de ocupație, de capitulare la 27 martie 1918 a parlamentului "Sfatul Tarii" al Republicii Democratice Moldovenești (RDM), asediat de trupele romane, după 2007 s-a trecut IDEALIZAREA celui mai nedemocratic regim colonial din Europa din prima jumătate a veacului XX, la lustruirea "unirii". Oare autorul nu știe de cei 5 deputați care au îndrăznit sa nu voteze "actul "unirii" la câteva zile au fost împuscați de trupele romane, la fel si ostașii moldoveni din gărzile militare ale RDM, ca in toate satele de pe malul Nistrului s-a dat ordin sa împuscați tot cei care erau pentru păstrarea RDM si pentru retragerea trupelor romane de pe teritoriul RDM, asa cum a fost înțelegerea si promisiunile. De ce Germania si Tarile Scandinave n-au ocupat si n-au distrus tinerele state formate la fel ca RDM pe ruinele imperiului Țarist Rus - Finlanda, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia -din contra - le-a ajutat sa se constituie, sa se consolideze, iar RO "frățească" a NIMICIT RDM in cel mai barbar mod? Când istoricii vor fi ONEȘTI si vor răspunde la asemenea întrebări? Ce a câștigat RO lichidând RDM, transformând-o in cea mai lipsita de drepturi democratice regiune a Europei, gaura neagra, rușinea continentului? Cum a fost posibil ca in Basarabia starea excepțională si de asediu sa dureze - RECORD MONDIAL, nu luni, nu saptamani, nu ani, ci aproape 22 de ani - cu toate RESTRICȚIILE de circulație in timpul nopții, razii la domiciliu in orele de noapte, interzicerea adunărilor, marșurilor, protestelor, alegerilor locale, substituirea judecații prin pedeapsa corporala fizica instituita prin lege etc.? Este acesta "modelul" "democratic" la care aspira azi țară UE - RO, atunci când vorbește de "integrare europeana" a RM? Chiar ieri, in parlamentul României a avut loc o DEZBATERE foarte interesant si sugestiva, de care am dori sa afle Consiliul Europei, Comisia Europeana, Germania, SUA etc., toti partenerii europenei ai RM. Dezbaterea s-a numit - "27 martie 1918 – UNIREA Basarabiei cu România, MODEL PENTRU INTEGRAREA EUROPEANĂ a Republicii Moldova”. Iata cât de "evropeneste" se gândește la București, cum înțelege RO rolul sau de "avocat" al "INTEGRĂRII EUROPENE" a RM la UE. Nu-i de mirare ca RM a RATAT ASOCIEREA la UE, dacă "modelul" de "integrare" este anul 1918 si ocuparea, lichidarea Republicii Democratice Moldovenești. Asta a fost si cu regret inca mai este starea in care se afla DEMOCRAȚIA, Statul de Drept in RO."

Anonim spunea...

continuare:
""UNIREA" la care jinduiesc "unioniștii" e o dovada a EGOISMULUI NAȚIONALIST, primitiv si antidemocratic, incompatibil cu standardele europene. LĂCOMIA, necreștina si nefrățească, il trage in ispita pe "baciul" dâmbovițean sa pretindă la Est de Prut in RM la "turme", la teritorii, la munca si AVERI ce n-au aparținut valahilor (romanilor) si nu-i vor aparține... Păzea, acolo e Fata Morgana cea pierzătoare... Mai vrea Bucureștiul sa-si mai încerce soarta? Ar putea sa rămână si fără ceea ce acum are."

Anonim spunea...

Erau 135 de deputati, nu 156!!!!

Anonim spunea...

Rusinea continentului esti TU si cu muscalii tai care v-au aratat numai democratie de la 1812 incoace, pana azi. Numai "romanii" v-au spalat creierele timp de 22 de ani. Ma intreb: cu cat esti platit sa postezi asemenea ineptii? sau tu esti unul din cei care esti impotriva unirii ca sa nu-ti pierzi privilegiile si averea? sau tu chiar crezi ce ai debitat aici? Daca ultima varianta e cea corecta te invit la noi, in capitala Moldovei, unde avem un loc perfect pentru tine - SOCOLA.

Anonim spunea...

In diferite surse se scriu diferite cifre, dar se pare ca au fost nu mai putin de 150.

wikipedi engleza - http://en.wikipedia.org/wiki/Sfatul_%C8%9A%C4%83rii#Elections

"The soldiers' councils elected 44 deputies for the assembly, the Peasants' Congress elected 36 deputies, and the remaining 70 deputies were elected by county and communal commissions, as well as by professional and ethnic associations."
44+36+40=150

In wikipedia romana - http://ro.wikipedia.org/wiki/Sfatul_%C8%9A%C4%83rii

"În perioada 23–27 octombrie 1917, consiliul ostășesc a proclamat autonomia Basarabiei și formarea Sfatului Țării ca organ legislativ. Au fost aleși 44 de deputați din rândurile soldaților, 36 de deputați din partea țăranilor, 58 de deputați fiind aleși de comisiile comunale și ale ținuturilor și de asociațiile profesionale. Din totalul de 156 deputați, 105 erau moldoveni, 15 ucrainieni, 14 evrei, 7 ruși, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean și 1 grec."

In acelasi articol e scris: "Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți"

Dar in wikipedia rusa scrie ca de fapt, au fost abseti 25 de deputati.
"За присоединение проголосовало 86 депутатов, против — 3, воздержались — 36, отсутствовали на заседании — 25."

86+3+36+25=150

Oricum, 86 din 150 alcatuie 57%

Anonim spunea...

Pai mai bine veniti voi la noi.
Pe la Stalingrad, sa mai vedeti riul Don.

Vad ca te agiti. Mai calmeazate.

Anonim spunea...

"sau tu esti unul din cei care esti impotriva unirii ca sa nu-ti pierzi privilegiile si averea?" =))

Anonim spunea...

”În numele poporului român… cu mîndrie iau act de declarația domniilor voastre pentru unire și declar că Basarabia este de acum unită pe vecie cu România unită și nedespărțită… Am luat act de declarația d-voastră și în numele guvernului român declar că o primesc.” primului ministru al României, Alexandru Marghiloman.

http://mesagerulneamt.ro/aspecte-mai-putin-cunoscute-ale-unirii-basarabiei-cu-romania/

A fost pusa la cale aceasta unire de romani. A stiut din timp primul ministru si "a fost invitat" la Chisinau.

Si apropo, cititi ce drepturi trebuia sa aiba Basarabia ca autonomie.
Evident ca a fost lipsita de orice drepturi dupa ce a fost "unita".

Anonim spunea...

mesaj pentru anonimul suspicios:
Si eu fiind un "anonim" ma si tem pentru dumneata, draga, asa suspicios fiind, mai iesi de prin casa? deci, sa ne calmam "suspiciunile" si sa mai citim si alta "literatura" decat link-uri de pe wikipedii (sa stii ca lumea zice ca ajuta la "deschidere de minte"):)

Argumentul ca a fost la inceput Basarabia independenta. Pai, corect, asa si trebuia sa fie :) Unirea a fost facuta de basarabeni destepti, cu studii juridice in mare parte (cat face doar promotia facultatii de drept a universitatii din Tartu).
Unirea trebuia votata de un organ reprezentativ (cel putin).Deci, nu s-a facut prin revolta, nici prin preluarea violenta a puterii. S-a mers pe o cale naturala din pdv juridi - la destramarea imperiului zemstva face uz de acel declarat drept al popoarelor de autodeterminare si pledeaza pentru o independeta. Pas facut, desigur, pentru crearea unui organ reprezentativ care ulterior a votat Unirea.
Si, te atentionez sa nu fii manipulator cand vorbesti de drepturile Basarabiei :) Unierea la ineput a fost votata conditionat, cu 11 puncte prin care se cerea drepturi speciale pentru Basarabia. Si asa a fost acceptata de regele Ferdinand I. Nici un alt teritoiu nu a cerut astfel de drepturi la Unire. Ulterior, abia prin noiembrie 1918, convingandu-se de caracterul democratic al statului roman, pe 1 decembrie 1918, Sfatul Tarii voteaza unirea neconditionata a Basarabiei cu Tara.
Si pentru a preveni orice descutii ca statul roman ar fi comis abuzuri asupra drepturilor acestui teritoriu, mentionez ca in 1923 a fost votata constituia noua a Regatului Unit deja; si aceasta constituie pana astazi este apreciata ca fiind cea mai democratica Constituie din Europa acelei perioade.

Asta fiind zis, iti las spatiu sa mai debitezi ceva comentarii, iar eu ma apuc de lucru :) ca sa nu ajung a raspune cu emoticoane la intrebari privind starea mea financiara :)) O zi buna si ne mai auzim, drag cititor de wikipedii :D

Anonim spunea...

"Ulterior, abia prin noiembrie 1918, convingandu-se de caracterul democratic al statului roman, pe 1 decembrie 1918, Sfatul Tarii voteaza unirea neconditionata a Basarabiei cu Tara." - povesti de adormit copii.

Anonim spunea...

Si cum ramane cu acel fact, ca pentru unirea neconditionata au votat doar treizeci si ceva de oameni din 150 de deputati?
Cred ca s-au convins de "caracterul democratic al statului roman".

Anonim spunea...

Ah da, am mai citit ca Transilvaniei din start tot i s-a promis autonomie.
Sarmanii, stau si asteapta pina acum.
Din nou avem de a face cu "caracterul democratic al statului roman".

Anonim spunea...

Cum adica pentru Unirea neconditionata au votat doar 30 si ceva de oameni? Care autonomie promisa Transilvaniei? A cerut asa ceva Transilvania? :)

In primul rand nu mai debita cifre din wikipedii. Extras din actul de ratificarea a Unirii Basarabiei cu Regatul roman:
"Sfatul Ţării din Basarabia, în şedinţa de la 27 martie (9 aprilie) 1918, votând prin 86 de voturi pentru, contra 3, fiind şi 36 de abţineri".

Deci, fa, in primul rand , niste corectari de calcule in mesajele tale privind votarea unirii pe 27 martie 1918.

Doi, mai citeste si acele 11 conditii in care Basarabia s-a unit cu regatul roman (ti le si expun mai jos). Repet acceptate absolut de statul roman.
Indeplinite, chiar si ulterior votarii unirii neconditionate, cu exceptia Sfatului Tarii - care de fapt s-a autodizolvat ca organ.
Basarbenilor le-a fost respectat dreptul la vot, au avut reprezentanti in Parlamentul roman, ministri in guvernele romane, basarabeanul Vasile Stroescu a fost primul presedinte al primul Parlament al Romaniei Mari in 1919, Pan Halipa, presedintele Sfatului Tarii, a fost ministru de stat in Guvernul Romaniei din 1919 pana in 1920, sa nu mai amintesc de spre minsitri basarabeni in fruntea ministerului invatamantului, min. culturii, etc.

A fost garantata libertatea persoanelor, drepturile asupra proprietatii; mai mult chiar in urma reformei agrare din 1921 sunt improprietariti si taranii basarabeni (chiar in detrimentul marilor latifundii de pamant).
Au fost respectate drepturile nationalitailor; si nu a fost supuse judecatii nici o persoane pentru convingeri politice sau fapte infaptuite pana in anul Unirii 1918.

Povesti scrii tu, cititor de wikipedii si dezinformator on-line-ist ce esti :))


Anonim spunea...

Dar iata si conditiile care au fost acceptate intru totul de regele Ferdinand I la Unirea Basarabiei cu Regatul Roman. Conditii care au fost respectate, repet, (cu exceptia Sfatului Tarii care s-a autodizolvat), chiar si dupa votarea Unirii neconditionate pe 1 decembrie 1918. Spre luminare, deci:

Această Unire se face pe următoarele baze:

1. Sfatul Țării actual rămâne mai departe pentru rezolvarea și realizarea reformei agrare, după nevoile și cererile norodului. Aceste hotărâri se vor recunoaște de Guvernul român.

2. Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie.

3. Competența Statului Țării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor Zemstvelor[1] și orașelor; c) numirea tuturor funcționarilor administrației locale prin organul său împlinitor, iar funcționarii înalți sunt întăriți de Guvern.

4. Restructurarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale.

5. Legile în vigoare și organizația locală (Zemstve și orașe) rămâne în putere și vor putea fi schimbate de Parlamentul român, numai după ce vor lua parte la lucrările lui și reprezentantul Basarabiei.

6. Respectarea drepturilor minorităților din Basarabia.

7. Doi reprezentanți vor intra în Consiliul de Miniștri român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării, iar pe viitor luați din sânul reprezentanților Basarabiei din Parlamentul Român.

8. Basarabia va trimite în Parlamentul Român un număr de reprezentanți proporțional cu

Populația, aleși pe baza votului universal, egal, direct și secret.

9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, orașe, Zemstve și Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, direct și secret.

10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin Constituție.

11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile turburi ale prefacerilor din urmă sunt amnistiate.

Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporțional cu populația și reprezentanții Basarabiei, aleși prin vot universal, egal, direct și secret, spre a hotărî împreună cu toții înscrierea în Constituție a principiilor și garanțiilor de mai sus.

Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea și pentru totdeauna!

Anonim spunea...

Pai de promis s-a promis, de implinit nu s-a implinit.

2. Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie.
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin Constituție.

Citeste mai atent ce am scris mai sus:
"Cum a fost posibil ca in Basarabia starea excepțională si de asediu sa dureze - RECORD MONDIAL, nu luni, nu saptamani, nu ani, ci aproape 22 de ani - cu toate RESTRICȚIILE de circulație in timpul nopții, razii la domiciliu in orele de noapte, interzicerea adunărilor, marșurilor, protestelor, alegerilor locale, substituirea judecații prin pedeapsa corporala fizica instituita prin lege etc.?"

Vrei sa spui ca nu a fost asa?
Undeva am citit, ca in Basarabia nici de sfintul Andrei tinerii nu puteu sa se adune, asa de democratic era statul roman.

Anonim spunea...

D-l Zamfir Arbore:
Acum, d-lor, inca un lucru. Va rog sa desfiintati, cit mai iute,
jandarmeria rurala. Aceasta jandarmerie este o plaga asa de mare, incat nu
dansa pazeste averea si persoana amului, ci tu insuti trebuie sa pazesti viata si
averea ta de jandarmi. (Aplauze).
Nu uitati, d-lor, ca mosnenii si mazilii din Basarabia sunt descendentii
cetasilor lui Stefan cel Mare.
Ei bine, stiti dv. ca in Rusia imperialista nu era ingaduit ca un mosnean
din Basarabia sa fie lovit?
Pedeapsa corporala nu exista pentru mosneni si pentru mazili in timpul
lui Nicolae al II-lea, pe cand azi un jandarm isi permitesa inchida pe acesti
mosneni si mazili din Basarabia si sa-i loveasa cu varga. (Aplauze).
O voce: Rusine!
Alta voce: E foarte adevarat!

Discursuri si dezbateri parlamentare 1864-2004
p. 227

Gasit in google books

Anonim spunea...

Buna ziua.
Domnule Dragos Galbur, urmaresc de multa vreme blogul dvs. Imi permit sa va recomand spre publicare un interviu exceptional cu un tanar intelectual roman, Stoica Cristinel Popa, interviu publicat de portalul de stiri Romanian Global News. Iata linkul:
http://www.rgnpress.ro/rgn_13/categorii/analize-interviuri/8772-stoica-cristinel-popa-intr-un-interviu-acordat-lui-ion-petrescu-in-adevarul-i-dup-reunificare-romania-se-va-menine-stat-naional-unitar.html

Este un material mult mai interesant pentru cititorii dvs-cred eu- decat elucubratiile anonimului din 28 martie, ora 13,53.Asertiunile acestui individ insulta grav memoria a peste 1 milion de romani basarabeni exterminati sau deportati de ocupantul rus sovietic, si au exact aceeasi veridicitate precum discursurile lui Voronin despre " statalitate".Macar Voronin, mai prost sau mai sincer, nu recurge la wikipedia...se pare ca are pentru asta destui slugoi anonimi.
Cu stima, Vlad.

Anonim spunea...

TRAGEDIA ROMÂNILOR BASARABENI
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune:


A. PIERDERI UMANE ALE ROMÂNIEI de EST(BASARABIA) SUB OCUPAŢIA RUSEASCĂ
I. PRIMA OCUPAŢIE RUSEASCĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941
În mai puţin de un an, peste 300.000 de ROMÂNI au fost arestaţi, deportaţi, ucişi, aceasta reprezentând 12.23% din populaţia Basarabiei interbelice.
1. Arestări: – 48.000 de ROMÂNI:
• Oameni politici care militaseră pentru Unire, învinuiţi de trădare, dintre care:
• 5 foşti deputaţi din Sfatul Ţării (Ion Codreanu, Leancă, Secară, Catelli)
• 1 fost senator
• Funcţionari civili şi militari – transferaţi la Tiraspol pentru siguranţă
• 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei –
2. Deportări – aproape 300.000 de ROMÂNI (în Nordul îngheţat)
• 135.000 de ROMÂNI până în Septembrie 1940
• 19.200 de ROMÂNI între Octombrie-Noiembrie 1940
• 27.000 de ROMÂNI în Decembrie 1940
• 100.000 de ROMÂNI începând cu 13-14 Iunie 1941
3. Ucişi – 30.000 de ROMÂNI prin împuşcare sau tortură
• Orchestra Simfonică a Basarabiei este ridicată pe 3 Iulie 1940 din gara Chişinău la întoarcerea din turneu, dusă lângă Orhei şi împuşcată în Valea Morii.
• 1.000 de ROMÂNI (copii, femei, adulţi) – lângă Odesa împuscaţi prin pereţii de lemn ai unui tren de marfă cu 22 vagoane care-i transporta în lagărele din Siberia.
• 450 de ROMÂNI – găsiţi (mulţi mutilaţi) în gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chişinău. Printre ei studenţi, elevi, preoţi, ceferişti.
• 87 de ROMÂNI –Sediul NKVD, Chişinău (15 cu mâinile legate în groapa comună)
• 19 ROMÂNI – găsiţi la Sediul NKVD-Cetatea Albă
• 6 ROMÂNI – Sediul NKVD, Ismail (5 barbaţi şi o femeie cu mâinile legate)
4. TOTAL pierderi umane în prima OCUPAŢIE RUSEASCĂ
• Deportări: 300.000 de ROMÂNI
• Ucişi: 30.000 de ROMÂNI
• TOTAL: 330.000 de ROMÂNI
II. A DOUA OCUPAŢIE RUSEASCĂ– 23 August 1944
1. Deportări
• 250.000 de ROMÂNI între 1944-1948
• 11.324 familii 6 Iulie 1949
• 300.000 de ROMÂNI între 1954 – 1964 (în Rusia şi Kazahstan)
2. Morţi prin înfometare provocată de Stalin
• 300.000 de ROMÂNI
3. TOTAL pierderi umane în a doua OCUPAŢIE RUSEASCĂ
• Deportaţi: 875.000 de ROMÂNI
• Morţi: 300.000 de ROMÂNI
• TOTAL: 1.175.000 de ROMÂNI
III. TOTAL PIERDERI UMANE ÎN CELE DOUA OCUPAŢII RUSEŞTI
• 330.00 – Prima OCUPAŢIE RUSEASCĂ
• 1.175.000 – A doua OCUPAŢIE RUSEASCĂ
• 1.505.000 – TOTAL PIERDERI ROMÂNEŞTI
B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI ROMÂNEŞTI BASARABIA
Judeţele Hotin (Nord), Ismail şi Cetatea Albă (Sud) sunt încorporate Ucrainei la 2 August 1940.
C. PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMÂNE ÎN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE
1. Deportări
• 180.000 soldaţi şi ofiţeri ROMÂNI (doar câteva mii s-au întors)
2. Executaţi prin împuşcare în lagăr (Katin românesc)
• 50.000 soldaţi şi ofiţeri ROMÂNI (schelete descoperite în mlaştinile de la Bălţi).

Anonim spunea...

TRAGEDIA ROMÂNILOR BUCOVINENI
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune:


În 1940, România a fost forţată să cedeze către Uniunea Sovietică un teritoriu locuit de peste 3 milioane de ROMÂNI, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiaşi an.
Imediat ce administraţia şi armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat teritoriul.
Listele Deportărilor
NKVD-ul a întocmit primele liste ale „trădătorilor de ţară”, cei cu rude în România sau bănuiţi că vor să fuga în România, care au fost deportaţi la muncă forţată:
• 7 Decembrie 1940 – 1.294 ROMÂNI
• 1 Ianuarie 1941 – 1.085 ROMÂNI
Reprimarea Încercarilor de Refugiere
19 Noiembrie 1940
105 ROMÂNI (40 familii) din Suceveni au încercat să treacă peste GRANIŢA CRIMINALĂ impusă de OCUPANŢII RUŞI în Romania
• Ucisi: 3
• Răniţi: 2 răniţi (capturaţi)
• Refugiati in Romania: 100 (5 raniţi)
• Deportari: toate rudele celor 105 ROMÂNI
6 Februarie 1941
500 de ROMÂNI au încercat să treacă în România NEOCUPATĂ– din Mahala, Cotul-Ostriţei, Buda, Sirăuţi, Horecea-Urbana, Ostriţa
• Ucişi: cca. 400 de ROMÂNI( N. Merticar, N. Nica, N. Isac – organizatori)
• Arestaţi: 44
• Condamnaţi la moarte: 12
• Condamnaţi la 10 ani muncă silnică: 32
• Refugiaţi în România: 57
• Deportări în Siberia: toate rudele celor 500 de ROMÂNI
Masacrul de la FÂNTÂNA ALBĂ – 1 Aprilie 1941
• 2.000- 3.000 de ROMÂNI din Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni în coloană paşnică purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase s-au îndreptat spre graniţa cu România.
• În poiana Varniţa, la 3 km de graniţă, au fost mitraliaţi de Călăii OCUPANŢI RUŞI care îi aşteptau ascunşi în pădure.
• Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerie şi spintecaţi cu săbiile.
• Răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi în 5 gropi comune săpate dinainte unde au fost îngropaţi de vii: bătrâni, femei, copii, sugari.
• Alţii au fost arestaţi de NKVD-ul din Hliboca (Adâncata), torturaţi şi aruncaţi de vii într-o groapă comună din cimitirul evreesc peste care s-a turnat var nestins.
12-13 Iunie 1941
Peste 13.000 de ROMÂNI au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan

Anonim spunea...

«NICIODATĂ CU RUŞII,

căci ei vor să ne ia limba,

să ne fure istoria,

să ne ia pamântul strămoşesc

şi să ne distrugă neamul.»


-Constantin Stere PATRIOT ROMÂN basarabean
martir cu rol decisiv in SFATUL ŢĂRII pentru MAREA UNIRE cu Ţara Mamă ROMÂNIA din 27 Martie 1918

Anonim spunea...

Asta a însemnat GUBERNIA RUSEASCĂ Basarabia.
Aşa i-au MANKURTIZAT şi DEZNAŢIONALIZAT Călăii OCUPANŢI RUŞI pe ROMÂNII basarabeni:


"Nimic în limba ROMÂNEASCĂ nu se poate scrie;
nimic ce e scris în limba ROMÂNEASCĂ, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni;
ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă ROMÂNEŞTE,
pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe;
într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă ROMÂNEASCĂ e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.

De atunci şi până acum măsurile silnice pentru STÂRPIREA ROMÂNISMULUI se iau fără de curmare.
Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti,
încât este oprit a cânta în ziua de Paşti "Hristos a înviat" în ROMÂNEŞTE. "


MARTIRUL ROMÂN Mihai EMINESCU

Anonim spunea...

6 august 1867
ROMÂNUL bucovinean Bogdan Petriceicu-Haşdeu scrie în ziarul „ROMÂNUL” că nu poate fi trasă o linie de demarcaţiune între moldoveni şi celelalte părţi ale
POPORULUI ROMÂN.

Bogdan Petriceicu-Haşdeu:

„...Nu numai în privinţa limbii, ci şi în aceea a teritoriului este absolutamente împosibil de a trage o linie de demarcaţiune între moldoveni şi munteni...

Moldovenii sunt munteni,
muntenii sunt moldoveni,
moldovenii şi muntenii sunt transilvani,
transilvanii sunt moldoveni şi munteni
,

iată singurul aspect adevărat şi posibil al acestui majestuos tablou, de o unitate naţională fără exemplu în analele lumii!...

Moldova, Transilvania, Muntenia nu există pe faţa pământului;
EXISTĂ O SINGURĂ ROMÂNIE

,
cu un picior în Dunăre şi cu altul pe ramificaţiunile cele mai depărtate ale Carpaţilor,

EXISTĂ UN SINGUR CORP
ŞI UN SINGUR SUFLET...”.

Anonim spunea...

„...Să ştii, ROMÂNE, că tu eşti... MAI ÎNTÂI DE TOATE ROMÂN,

şi apoi
basarabean,
moldovean,
muntean,
oltean,
ardelean,
bănăţean
sau macedonean,

căci ÎMPĂRŢIREA, dar mai ales menţinerea acestui neam (mai numeros ca oricare altul din sud-estul european) în provincii şi provinciali ESTE OPERA DUŞMANILOR NOŞTRI,

căci toţi străinii care ne-au călcat pământul,
ne-au furat bogăţiile şi ne-au robit poporul,

au avut grijă SĂ NE MENŢINĂ DESPĂRŢIŢI pe unii de alţii,
ca nu cumva,
UNIŢI, SĂ-I ALUNGĂM şi SĂ SCĂPĂM DE ASUPRIREA LOR”.


Savantul român Iancu Maxim,
« Etnogeneza românilor şi altor popoare europene privită prin prisma geografiei istorice “ (Ed. Moldova,Iaşi, 1995, p. 9-10)

Anonim spunea...

Declaraţia de UNIRE a Basarabiei cu România,
la 27 martie/9 aprilie 1918

“În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară:

Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei Moldove,
În puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna
SE UNEŞTE CU MAMA SA ROMÂNIA."

Anonim spunea...

Membrii Sfatului Țării

Lista membrilor Sfatului Țării.
Cei care au votat pentru Unire, pe 9 aprilie 1918 (27 martie stil vechi)

(după nume, vârstă, profesie, grup etnic, județ):

1. Nicolae Alexandri, 60, jurnalist, Hotin/Chișinău
2. Elena Alistar-Romanescu, 42, medic, Cetatea Albă/Chișinău
3. Alexandru Baltaga, 55, preot, Orhei
4. Constantin Bivol, 33, fermier, Chișinău
5. Teodor Bârcă, 24, învățător, Chișinău
6. Teodosie Bârcă, 23, fermier, Soroca
7. Vladimir Bodescu, 50, jurist , Chișinău
8. Vladimir Bogos, 24, student, Chișinău
9. Nicolae Bosie-Codreanu, 32, inginer, Hotin
10. Ștefan Botnarciuc, 43, fermier, ucrainean, Bălți
11. Ignatie Budișteanu, 30, fermier, Bălți
12. Ilarion Buiuc, 27, fermier, Orhei
13. Gheorghe Buruiană, 33, cooperator , Chișinău
14. Ion Buzdugan, 30, învățător, Orhei/Bălți
15. Anton Caraiman, 38, fermier, Orhei
16. Grigore Cazacliu, 26, student, Soroca
17. Ion Cazacliu, 48, funcționar public , Soroca
18. Vladimir Cazacliu, 29, student, Soroca
19. Dimitrie Cărăuș, 25, student, Soroca
20. Vasile Cerescu (Ciorăscu), 31, fermier, Chișinău
21. Nicolae Cernăuțeanu, 26, soldat, Hotin
22. Nicolae Cernov, rus, Tighina
23. Afanasie Chiriac, 27, fermier, Dubăsari/Tighina
24. Vladimir Chiorescu, 30, cooperator , Chișinău
25. Vasile Cijevschi, 37, ofițer de armată, Tighina
26. Nicolae Ciornei, 25, fermier, Cahul
27. Pavel Cocârlă, 24, artizan, Orhei
28. Ion Codreanu, 39, fermier, Soroca
29. Ion Costin, 35, jurist , Chișinău
30. Ion Creangă, 24, învățător, Dubăsari/Tighina
31. Anton Crihan, 25, student, Bălți
32. Dumitru Dragomir, 28, fermier, Cetatea Albă
33. Dumitru Dron, 25, student, Orhei/Bălți
34. Felix Dutkiewicz, polonez, Lublin / Chișinău
35. Boris Epure, 36, funcționar public , Chișinău/Bălți
36. Pantelimon Erhan, 34, profesor, Tighina
37. Vasile Gafencu, 30, fermier, Bălți
38. Simion Galețchi, Soroca
39. Andrei Găină, 33, fermier, Orhei
40. Vasile Ghenzul, 35, funcționar public, Chișinău
41. Alexandru Groapă, 38, oficial, Bălți
42. Nicolae Grosu, 27, student, Chișinău
43. Pantelimon Halippa, 34, jurnalist, Soroca
44. Teodor Herța, Orhei
45. Ion Ignatiuc, 25, fermier, Bălți/Chișinău
46. Ion Inculeț, 35, profesor, Chișinău
47. Teofil Ioncu, 32, funcționar public, Orhei
48. Vasile Lascu, 60, jurnalist, Chișinău
49. Mihail Maculețchi, 56, fermier, Orhei
50. Dimitru Marchitan, 32, fermier, Bălți
51. Gheorghe Mare, 36, profesor, Cahul/Cetatea Albă
52. Nicolae Mămăligă, 38, grădinar, Chișinău
53. Vasile Mândrescu, 29, fermier, Orhei
54. Dumitru Mârza, 23, profesor, Hotin
55. Mihail Minciună, 32, fermier, Orhei
56. Alexandru Moraru, 37, fermier, Hotin
57. Anatolie Moraru, 23, fermier, Hotin
58. Zamfir Munteanu, Ismail
59. Gheorghe Năstase, 22, învățător, Soroca
60. Teodor Neaga, 37, profesor, Chișinău
61. Constantin Osoianu, 32, fermier, Bălți
62. Efimie Palii, 37, grădinar, Soroca
63. Ion Pascăluță, 25, soldat, Bălți
64. Gherman Pântea, 24, învățător, Bălți
65. Ion Pelivan, 40, jurist, Chișinău/Bălți
66. Petru Picior-Mare, 30, funcționar public , Bălți
67. Chiril Sberea, 27, inspector, Cahul
68. Andrei Scobioală, 32, profesor, Bălți
69. Nicolae Secară, 24, profesor, Soroca/Chișinău
70. Timofei Silistaru, 23, ofițer de armată, Ismail/Tighina
71. Elefterie Sinicliu, 22, fermier, Orhei
72. Nicolae Soltuz, 60, fermier, Soroca
73. Chiril Spinei, 34, fermier, Soroca
74. Gheorghe Stavrii, 35, fermier, Cahul
75. Constantin Stere, 54, profesor, Soroca
76. Iacov Sucevan, Chișinău
77. Nicolae Suruceanu, 28, ofițer de armată, Chișinău
78. Teodor Suruceanu, 52, fermier, Chișinău
79. Gheorghe Tudor, 33, profesor, Bălți
80. Ion Tudose, 33, fermier, Orhei/Bălți
81. Grigore Turcuman, 26, fermier, Soroca
82. Vasile Țanțu, 35, profesor școlar, Chișinău
83. Leonida Țurcan, 23, funcționar public , Soroca/Chișinău
84. Teodor Uncu, 34, funcționar public , Orhei
85. Ion Valuță, 24, student, Bălți
86. Vitalie Zubac, 23, ofițer, Ismail

Anonim spunea...

Mda, isi dau cu parerea despre Sfatul Tarii neste insi care considera ca numarul deputatilor fu cam mic. acus, am o intrebare: cati deputati au votat la Chisinau in 1812 Unirea cu Rusia? Bonus: cati moldoveni au votat sa fie deportati in haurile Siberiei/Tatarstanului si altor gulaguri ale patimirii româneşti si in locul lor sa fie adusi gagauji, bulgari si alte lifte spurkkate ?

Anonim spunea...

Iată ce au votat "moldovenii.md.KGB"(SLUGILE SCÂRBAVNICE ale RUSIEI)
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune la Nistru:


fragment din declaraţia colonelului Kravcenko, luat prizonier în luptele de la Tighina:

“Am văzut cum Kostenko, împreună cu nişte soldaţi, l-au bătut pe poliţistul Valentin Purice, care căzuse prizonier.
L-au bătut cu pumnii, cu picioarele, cu patul armei.
Apoi l-au bătut în picioare de viu pe o cruce de scândura.

Kostenko era beat. Îşi bătea joc de Purice, arzându-l cu steluţele de la epoleţi încinse în foc, pe care i le înfigea în cap.
Valentin Purice era viu.
Apoi l-au aruncat în Nistru.”

(cadavrul poliţistului Valentin Purice, ucis la 29 martie, a fost scos din Nistru 2 aprilie)
(Victor Bârsan, Masacrul inocenţilor, Bucureşti, 1993)

Anonim spunea...

Iată pentru ce au votat "moldovenii.md.KGB"(SLUGILE SCÂRBAVNICE ale RUSIEI)
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune la Nistru:


Claudia U., locuitoare a satului Corjova:

“La 20 mai, străzile satului Corjova erau pline de gardişti care intrau prin ogrăzile oamenilor, ameninţând bărbaţii. Au intrat şi în ograda tatălui meu, au spart uşa de la intrare.

L-au bătut pe tata, David Ursu, apoi l-au dus în subsol şi l-au împuşcat.
Dar asta nu le-a fost deajuns, au mai dat foc casei.


Nu înţeleg nici până azi de ce le-a trebuit viaţa unui bătrân de 68 de ani?
În aprilie, o cunoştinţă de-a mea, Ion, se ducea în oraş dupa lapte. L-au luat gardiştii şi dispărut a fost. Soţia lui a cerut autorităţilor să-i dea măcar trupul pentru ca să-l îngroape…
L-a găsit la morgă, într-un sac de polietilenă, cu tot cu pământ.
Mâinile şi picioarele îi erau legate, abdomenul i-a fost spintecat, apoi cusut cu aţă de calt. ”

Anonim spunea...

Iată pentru ce au votat "moldovenii.md.KGB"(SLUGILE SCÂRBAVNICE ale RUSIEI)
Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune la Nistru:


Banenco Eugenia, locuitoare din oraşul Dubăsari

“Până la 29 aprilie 1992, am locuit pe adresa indicată, împreună cu soţul meu şi cu cei trei copii. În noaptea spre 30 aprilie, la ora 1.00, a sunat cineva la uşă. Soţul s-a ridicat din pat, s-a apropiat de uşă şi a întrebat cine este. Atunci a răsunat o împuşcătură din pistol-automat.

Toată magazia de cartuşe a fost descărcată în el.
A fost găurit cu 28 de gloanţe.


Când am aprins lumina, m-am îngrozit.

Soţul însângerat se zbătea într-o baltoacă de sânge şi, în ochii copiilor speriaţi ce strigau de-asupra lui, a murit.
Păreţii erau ciuruiţi de gloanţe, iar noi eram plini de sângele ce curgea din soţul meu.


A fost o noapte îngrozitoare, mai ales pentru copiii mei, de 12 si 4 anişori. Ucigaşul şi-a descărcat arma şi a plecat mulţumit ca a rămas cu un ROMÂN mai puţin. Aş vrea să citească toţi aceste rânduri şi să ştie o lume întreagă ce pot face aşa-zişii noştri “fraţi mai mari din Rusia” şi care este adevărata faţă a politicii lor. “

Anonim spunea...

ROMÂNĂ ESTE LIMBA NOASTRĂ
de Grigore Vieru

Nici când la faţă nu se schimbă
Nici Soarele de sus, nici Luna.
Română este - a noastră limbă,
MOLDOVENEASCĂ E NICIUNA.

Atât de sacră şi măiastră,
Cum s-o înăbuşe pustia?!
Română este limba noastră,
MOLDOVENEASCĂ E PROSTIA.

Îmi curg durerile aceste
Cum brazilor din munţi răşina.
Română limba noastră este,
MOLDOVENEASCĂ-I NERUŞINAREA.

ROMÂNĂ-I LIMBA NOASTRĂ, piatra
Cetăţii, literă din şcoală,
Iubirea, doina, focul, vatra!
Şi NUMAI GRANIŢA-I MOSCALĂ!

Anonim spunea...

Adevarul despre unire:
"Noi să nu ne îmbătăm cu apă rece! În 1918, la Chişinău nu s-ar fi votat unirea cu România. Opozanţii acesteia ar fi rezistat dacă nu se începea războiul civil în Ucraina, dacă nu începeau pogromurile contra rabinilor. S-au speriat evreii că le dau foc la biserici, îi ard şi îi spânzură de barbă. Şi atunci au preferat România regală."
Mircea Druc

http://www.faptanuvorba.net/2011/11/mircea-druc-ne-temem-de-rusi-mai-tare.html

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: