Un grup de săteni din localitatea Cazaclia, raionul Ceadâr-Lunga a transmis la adresa de mail a redacției noastre o rezoluţie pe care au au adoptat-o în urma acţiunilor organizaţiei „Căzăcimea Găgăuziei”.
Sătenii anunţă că au avut o întâlnire pe 24 martie la care au discutat acţiunile „Căzăcimii”, care au început în ianuarie 2013, declarându-se îngrijoraţi de faptul că membrii organizaţiei încearcă să atragă populaţia în trupele ruse de cazaci.
„Inițiatorul principal ale acestor procese în Cazaclia a devenit consăteanul nostru Vaslie Cuijuclu. Această persoană este bine cunoscută pentru legăturile sale în lumea interlopă, nu numai în satul nostru, dar și în tot UTAG-ul. Acum el, folosindu-se de statutul său de colonel al trupelor de cazaci ruși, a început să se implice activ în promovarea ideii de transformare a Cazacliei într-un sat cazac exemplar, cu răspândirea statutului și normelor de auto-guvernare a cazacilor, care recunosc puterea biciului mai presus de lege”, anunţă semnatarii.
De asemenea, semnatarii rezoluţiei menţionează că satul a fost vizitat de un ataman rus, general-maior al trupelor de cazaci, Grigore. „A dat ordin ca satul nostru să devină un exemplu în acest sens, unde va fi stabilită tradiția cazacilor și sistemul școlar cazac, normele autoconducerii și plata ”zeciuala căzăcească””, menţionează aceştia.
„Noi nu dorim să se repete tragedia din Transnsitria în Găgăuzia, noi găgăuzii suntem un popor pașnic, care niciodată n-a dorit vărsare de sânge și război.
Vă cerem insistent să luați decizie și să ne protejați de teroare și de bandiții-cazaci, să păstrați forma existentă a autoconducerii în satul nostru și suntem gata cu forța să ne apărăm proprietatea împotriva criminalilor, care colectează impozite și ”zeciueli” căzăcești”, adaugă semnatarii.
Amintim că în urmă cu câteva zile Ministerul Justiției a refuzat înregistrarea Organizației Obștești "Căzăcimea Găgăuziei". Potrivit unui comunicat al ministerului, decizia a fost luată pe motiv că aceasta atentează la valorile şi suveranitatea statului.
Şi experţii de la The Jamestown Foundation au menţionat că apariţia unui detaşament de cazaci ruşi în Găgăuzia nu numai a pus în gardă localnicii, dar şi denotă eforturile Moscovei de a folosi găgăuzii, alături de populaţia din Transnistria, împotriva guvernului de la Chişinău. “Prezenţa cazacilor incită la un joc periculos care ar putea duce la escaladarea unor conflicte interne serioase, pe care guvernul rus ar putea să le exploateze”, se arată într-un articol postat pe site-ul fundaţiei.
sursa: Moldova.ORG
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: