Diplomația rusă vs. Republica Moldova

Diplomaţia rusească întotdeauna a invocat pericolul unirii cu România ca pe una din scuzele şi explicaţiile pentru sprijinul Moscovei faţă de administraţia de la Tiraspol.

De cele mai multe ori, astfel de declaraţii fără doar şi poate au un element speculativ foarte mare şi chiar un element manipulativ. Din păcate, acestui tip de speculaţii i se conferă o greutate mai mare decât ar merita, inclusiv în cazul marşului unioniştilor de la Bălţi care, evident, a avut drept efect incitarea acestor spirite şi tensiuni nu tocmai bune interetnice şi interregionale din R. Moldova şi, cel puţin parţial, confirmă analiza proastă pe care o au cei de la Moscova şi care se tem de unirea Moldovei cu România, dar şi prejudecăţile pe care le au atât majoritatea actorilor politici din Transnistria, cât şi cei de la Moscova.

Unii, din afara R. Moldova, le percep ca fiind reale, este o realitate de care nu ne putem detaşa. Ar fi bine ca acest tip de tensiuni care s-au văzut la Bălţi să nu se mai întâmple, pentru că complică atât politica externă, cât şi relaţiile politice din interiorul R. Moldova, reglementarea transnistreană fiind un alt dosar afectat serios de acest tip de tensiuni. Trebuie să recunoaştem că, în condiţiile în care Chişinăul nu crede că integrarea R. Moldova cu România este o perspectivă, este un lucru posibil sau real în viitorul apropiat, realitatea este că mulţi cetăţeni rusofoni din RM nu sunt la fel de convinşi de acest lucru.

Nu aş pune prea mare preţ pe schimbările tactice ale diplomaţiei ruse şi declaraţiilor care se aud de la Moscova. Or, în ultimii 20 de ani, Rusia a avut zeci sau chiar sute de schimbări de poziţie, nuanţe în poziţiile exprimate. Însă indiferent de schimbările de nuanţă în poziţiile Federaţiei Ruse, politica foarte consistentă a acesteia era să sprijine perspectiva unei reintegrări care i-ar asigura Transnistriei şi implicit Moscovei un grad de influenţă sporit asupra evoluţiilor din RM, inclusiv în politica sa externă, relaţiile cu UE şi cu partenerii occidentali ai Moldovei. Deci, în acest sens, rămâne să vedem care vor fi acţiunile ulterioare ale Federaţiei Ruse, însă dacă ne uităm la ultimii 20 de ani acestea nu au fost favorabile perspectivelor unei reintegrări sustenabile şi viabile a ţării.

Cred că Rusia trece acum printr-o fază tactică de intensificare a politicilor sale faţă de reglementarea transnistreană. Probabil, Rusia se teme că, dacă R. Moldova îi reuşeşte procesul de reforme şi apropiere de Uniunea Europeană, atunci în câţiva ani influenţa şi gradul de influenţă ale Rusiei în zonă ar fi mai mici. Şi în acest sens Rusia cred că îşi doreşte să meargă pe o diplomaţie mai activă în regiunea transnistreană, în speranţa că va reuşi să-şi consolideze anumite câştiguri diplomatice în această zonă, va reuşi să folosească Transnistria drept o pârghie asupra R. Moldova ca aceasta să nu se apropie prea rapid de Uniunea Europeană. Şi cred că undeva la Moscova există şi speranţa că, în condiţiile crizei actuale din Europa, a slăbiciunii UE în materie de politică externă, cauza fiind criza economică, Rusia are o şansă mai mare să-şi promoveze agenda sa în regiunea transnistreană.

Un articol de: Nicu Popescu