Protest în fața ambasadei Federației Ruse din Dublin

20 mai 2012

Pe 16 mai 2012, când s-au împlinit 200 ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist, în fața ambasadei Rusiei din Dublin, un grup de basarabeni au scandat “Rusia nu uita, Basarabia nu-i a ta”, “Russian army go home, leave Moldova alone”, “Uniți sub tricolor suntem același popor”.

Așa cum a fost semnat Actul de anexare a Basarabiei la Imperiul Țarist din 1812, în mod fraudulos, prin încălcarea practicii internaționale, cu toate normele de drept existente la acel moment, așa și continua până în prezent politica de ocupare cu minciuni și promisiuni deșarte. Deoarece la moment se pare că cineva mai crede ca Rusia chiar este un apărator al cetătenilor de pe malul stâng al Nistrului, doar că nu este clar de cine îi apară. Astfel dorim să informam opinia publică internațională că Rusia este cea care râvnește în continuare spatiul mioritic, care se opune retragerii armatei și care mai mult ca atât duce o politică ascunsă și împotriva Republicii Moldova.

Este foarte important sa cerem Rusiei sa retraga armata de pe teritoriul Republicii Moldova, iar protestul este un mod democrat de a exprima doleantele cetatenilor moldoveni stabiliti peste hotarele tarii. Rusia trebuie sa recunoasca erorile istoriei si sa le rezolve in mod pasnic, pentru ca interesele de grup si de putere sa cedeze in favoarea libertatilor cetatenilor din stinga Nistrului, care au ramas cu cel putin 20 de ani in urma. In acelasi timp aceasta zona separatista impiedica si la integrarea Republicii Moldova la spatial European.


La protest au participat cetatenii moldoveni stabiliti in Dublin, care s-au aratat hotariti in a cere prin toate mijloacele posibile retragerea armatei de pe teritoriul autoproclamatei republici nistrene, deoarece prezenta trupelor separatiste intimideaza populatia bastinasa si stagneaza dezvoltarea regiunii.


Suntem impulsionati sa desfasuram astfel de activitati din motiv ca actuala clasa politica in marea ei majoritate nu este apta sa recunoasca adevarul istoric si sa condamne ocupatia rusa la care am fost supusi in ultimii 200 de ani.

Olesea Stamati, pentru ziarul Timpul.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: