Panglica “VIRTUTEA MILITARA”

O primă distincţie românească, menită să onoreze pe supravieţuitorii bătăliei din 1848 de pe Dealul Spirii, a fost iniţiată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1860 (prin Decretul nr. 2067 din 8 noiembrie), când a fost instituită medalia Pro Virtute Militari. Chiar legiferată şi bătută, medalia nu a fost înmânată celor îndreptăţiţi, foarte probabil din motive politice, pentru a nu deranja prea tare Înalta Poartă. Medalia a fost distribuită beneficiarilor abia sub regimul Locotenenţei Domneşti din primăvara lui 1866.

În cadrul aceluiaşi program politic al domnitorului Cuza, de a încerca crearea unor decoraţii româneşti cu care să poată recompensa meritele propriilor cetăţeni, pe lângă confecţionarea Ordinului Unirii se înscrie şi confecţionarea unor decoraţii minore: medaliile Virtutea Militară şi Devotament şi Curagiu, ambele confecţionate din argint. Nici una dintre aceste decoraţii nu a fost “legalizată” printr-un decret şi au rămas neacordate oficial.

O nouă medalie cu această denumire era prevăzută a se înfiinţa prin Legea de organizare a puterii armate din 27 martie 1872, primul regulament al medaliei datând din 17 mai 1872. Medalia era organizată pe două clase, denumite “de aur” şi “de argint”.

Prima, cea “de argint” (clasa a II-a), se putea acorda sergenţilor reangajaţi care au servit în acest grad 12 ani fără vreo condamnare prin sentinţă şi, în acest caz, pe panglică (in culoare rosie si albastra) era prinsă o baretă din argint pe care era trecută cifra “XII”.

Medalia era circulară, având pe avers efigia lui Carol I şi, circular, inscripţia: “CAROL I DOMN AL ROMÂNIEI”, iar pe revers, înscris într-o cunună din frunze de laur şi măslin, inscripţia pe două rânduri: “VIRTUTEA MILITARĂ”. Însemnul era surmontat, în loc de coroana regală heraldică (ca pe medalia făcută cu acelaşi nume din vremea lui Cuza), de o semicunună din frunze de lauri, asemănătoare celeilalte medalii din 1864, Devotament şi Curagiu. Panglica era din rips moarat roşu cu câte o bandă marginală albastru deschis.

În timpul războiului din 1877-1878, un număr relativ mare de militari români, atât ofiţeri cât şi subofiţeri şi trupă, au fost decoraţi cu medalia Virtutea Militară. Pentru a nu se confunda însemnul decoraţiei conferită pentru fapte de arme pe câmpul de luptă cu cea obţinută pe timp de pace, prin Înaltul Decret nr. 2698 din 25 octombrie 1880 se instituie o nouă formă a acestei distincţii numită Medalia “Virtutea Militară de război”; ea era sub formă de cruce de tip Ruppert (cu braţele având capetele lăţite şi terminate convex). Panglica a rămas identică pentru ambele tipuri ale medaliei.

Prin Legea pentru instituirea ordinului militar Mihai Viteazul din 1916, medalia Virtutea Militară din ambele clase rămâne să se confere numai subofiţerilor şi trupei, devenind echivalentă ca importanţă cu ordinul Mihai Viteazul acordat ofiţerilor. De asemenea, un spor de importanţă pentru această medalie este şi faptul, prevăzut prin aceeaşi lege, ca ordinele Steaua României şi Coroana României cu spade, primite pentru acţiuni în lupta directă cu inamicul, să se confere cu panglică de Virtute Militară.

O situaţie specială va avea decoraţia pe timpul domniei lui Carol II; medalia “de pace”, deşi neabrogată şi cu regulamentul din 1906 nemodificat, este aproape “uitată”, iar medalia “de război” nu mai este trecută printre distincţiile care se conferă pe timp de conflict armat nici în Legea din 1937 (Decret Regal nr. 4031/26.noiembrie 1937), nici în regulamentul de aplicare a acesteia (Înalt Decret Regal nr.4354 din 21 decembrie 1938). Virtutea Militară de război revine la poziţia ierarhică avută în 1916, prin Decretul Regal nr.1932 din 30 iunie 1941.

Pentru noul ordin Virtutea Militară, s-a pornit de la forma medaliei “de război” md. 1880; bordura mată, caracteristică medaliei, a fost înlocuită cu una albastră – culoarea tuturor ordinelor militare şi de război româneşti – iar centrul lucitor, cu email alb. Pentru medalionul central avers s-a preluat imaginea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, călare, străpungând cu lancea balaurul, medalion specific al ordinului militar Sfântul Gheorghe creat de Carol II în 1940 prin transformarea ordinului Bene Merenti al Casei Domnitoare într-un ordin specific militar şi “de război”. Panglica ordinului preia culorile de bază ale panglicii medaliei, roşie cu două benzi albastre la margini, la care se adaugă câte un fir argintiu la benzile marginale albastru deschis.

Pentru a se alinia sistemului naţional de decoraţii, medalia Virtutea Militară care se poate acorda pe timp de pace are forma circulară specifică, dar cu însemne deosebite pentru militari şi civili (ca toate medaliile care se pot conferi şi militarilor), este organizată pe trei clase şi se poate conferi tuturor celor care servesc în cadrul trupelor terestre. În schimb, medalia cu însemne “de război” are numai două clase, ca şi cea din 1880, este cea mai însemnată decoraţie care se poate conferi trupei şi subofiţerilor din toate cele trei categorii de forţe armate pentru fapte deosebite de vitejie, având acelaşi statut ierarhic ca în cele două războaie mondiale.

Sursa: Cancelaria Ordinelor (canord.presidency.ro)