Potrivit miniştrilor Vitalie Marinuţa şi Gabriel Oprea, ceremonialul de la Cimitirul militar din Călăraşi este un omagiu militarilor căzuţi la datorie. În cadrul vizitei cei doi miniştri s-au familiarizat cu situaţia de la acest cimitir, care a fost vandalizat la începutul lunii aprilie curent, de persoane necunoscute. În opinia ministrului Vitalie Marinuţa, vandalizarea mormintelor ostaşilor căzuţi la datorie, constituie şi un atac direct asupra relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre Republica Moldova şi România. „Consider că prin acest act barbar, făptaşii au comis un atac nu doar la memoria ostaşilor români, care şi-au îndeplinit datoria de soldat, dar şi asupra sutelor şi miilor de militari de diferite naţionalităţi, care în virtutea unor perioade istorice, au căzut la datorie în diferite conflicte şi războaie desfăşurate pe teritoriul Republicii Moldova”, spus Vitalie Marinuţa.
La rîndul său, ministrul Gabriel Oprea a dat asigurări autorităţilor publice locale din Călăraşi că partea română va acorda tot sprijinul necesar pentru îngrijirea şi menţinerea Cimitirului eroilor.
Ministrul Apărării Naţionale al României s-a aflat astăzi, 20 aprilie, într-o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia omologului său moldovean, Vitalie Marinuţa. În timpul vizitei a fost semnat acordul dintre Guvernele Republicii Moldova şi României privind colaborarea în domeniul militar.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: