Monumentul de arhitectura si istorie de categorie Nationala.
Conacul datează din a doua jumătate a sec. XIX şi este realizat în stilul clasicist rusesc. În anii 1870-1880, această entitate economică era un exemplu bine cunoscut în Basarabia datorită gradului mare de rentabilitate. Complexul includea anexe de tot felul: căsoaie, hambar, oloiniţă, grajduri pentru cai, fierărie. Conacul era unul tipic pentru boierii basarabeni din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Spre sfârşitul secolului, în faţa lui a fost sădit şi un parc.
Conacul lui Vasile Stroescu, acum ca functionalitate, e Spitalul de psihiatrie si boli mintale.
Vasile Stroiescu (n. 11 noiembrie 1845, Trinca, judeţul Hotin; d. 13 aprilie 1926, Bucureşti) a fost un cărtutrar de frunte, mare susținător al Unirii, susţinător al învăţământului şcolar şi om politic român basarabean, filantrop şi membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura naţională.
De asemenea, a fost şi preşedinte de onoare al Partidului Naţional Moldovenesc (1917), primul preşedinte al Parlamentului României Mari (1919), senator al Transilvaniei ş.a.
S-a născut în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroiescu, menţionat documentar încă la 2 iulie 1682. A făcut studii la Liceul Regional din Chişinău, la liceul din Kamenes-Podolski, apoi la Liceul Richelieu din Odessa. A studiat dreptul la Universitatea din Moscova, Petersburg şi Berlin. Apoi a călătorit prin Europa şi Africa. Licenţiat în drept, este numit ca judecător la Tribunalul din Hotin. Aici face cunoştinţă cu scriitorul Alexandru Hâjdeu, iar mai târziu, în România, cu poetul Octavian Goga.
A fost specialist în drept, dar îl preocupa şi istoria, literatura, ştiinţele agricole. A moştenit de la părinţi mai multe moşii, cu suprafaţa totală de 25.000 ha, şi apoi mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi, numeroase conacuri. Toate aceste averi le-a pus în serviciul ţării, în folosul ţărănimii „pe care a iubit-o, a îndrumat-o şi a jutat-o” (Eugen Holban).
Pământurile le-a dat în arendă ţăranilor şi a făcut donaţie cooperativelor agricole şi forestiere. Grandioasa sumă de bani, obţinută din vânzarea imobilelor, a fost transferată fondurilor caritabile pentru construcţia de şcoli, biserici şi spitale în toate provinciile româneşti, pentru sprijinirea instituţiilor culturale, pentru tipărirea cărţilor, pentru asigurarea cu burse a tineretului studios. Ctitor al bisericilor din Şofrîncani, Zăicani, Trinca, Pociumbăuţi, fondator al spitalelor din Trinca şi Brătuşeni, donator în sprijinul bisericilor, spitalelor şi şcolilor din Trinca, Stolniceni, Brînzeni ş.a.
Cu puţin înaintea morţii sale, a dăruit 100 ha de pământ şi conacul părintesc de la Brânzeni pentru Şcoala Agricolă şi alte două şcoli-accesorii, de lemnărie şi fierărie, plus o fermă pentru învăţământul fiilor de ţărani din zonă.
Drept recompensă pentru actele de binefacere şi contribuţia la trezirea conştiinţei naţionale, este ales in unanimitate ca membru onorific al Academiei Române pe 24 mai 1910. Dar boierul s-a mirat că pentru „o faptă simplă şi firească, s-a produs atâta mişcare şi atâta zgomot”.
S-a stins din viaţă la Bucureşti. I-au fost organizate funeralii naţionale. A fost înmormântat în Cimitirul Sf. Vineri, pe Aleea Teilor.
Anul 1910 (Neamul românesc, anul al V-lea, nr. 47:
«Când, acum câteva saptamâni, s-a auzit ca dl. Vasile Stroescu – Vasile de Stroesco, cum se scrie d-sa, ca nobil basarabean, coborâtor al vechilor nostri razesi si boieri – a facut o danie de 100 000 de coroane fondului cultural din Blaj, menit sa sprijine, împotriva oricui, scoala româneasca, a fost o uimire. Se poate ca un român bogat sa faca un astfel de lucru? Dar aceasta înseamna calcarea în picioare a celor mai frumoase datini nationale! Când cineva din neamul nostru are bani de prisos mai cumpara mosii, cladeste vreun palat aurit, calatoreste pe unde dracul si-a-ntercat copiii sau face pe “boierul valah” în lumea cântaretelor si dantuitoarelor din Paris, ori de-l ajuta vrâsta ori nu. Asa se cuvine: asa s-a facut si asa o sa se faca. Un grec, un bulgar pot dispune altfel de banul lor, fiindca doar unul e numai o “capra” de grec, iar celalalt un “tucanaglava” prost de bulgar, dar o natie nobila trebuie sa aiba alte apucaturi.
Multi se mirau de ce dl. Stroescu, român ortodox din Basarabia pravoslavnica, s-a gasit sa faca darul sau de rege Bisericii unite, cu care nu e legat prin nimic. Vreun român prea roman de dincolo s-o fi gândit poate la vreo convertire în perspectiva, caci sunt si rataciti de aceia cari-si pierd vremea cu astfel de lucruri. Dl. Stroescu a raspuns, asa cum se cuvine sa raspunda orice român la certele confesionale ca, adeca, d-sa nu stie decât Biserica de limba sa, româneasca. Aratându-i-se ca si la Sibiu se strâng bani pentru scoli, tot românesti, si ca acestea sunt mai multe, a facut, se zice, un nou dar, de 300 000 de lei.
Pe noi nu ne-a mirat fapta d-lui Stroescu. D-sa e cunoscut de mult ca un mare prieten al neamului sau, ca un raspânditor darnic al bogatiei sale pentru scopuri nobile. A îmbatrânit facând binele si era firesc ca, astazi, sa se întreaca pe sine.
Darul d-lui Stroescu mai are însa un înteles, unul mângâietor si plin de fagaduieli. La 1912 rusii serbeaza o suta de ani de la furtul Basarabiei. Cu acest prilej iese înainte si o suma de “fosti moldoveni” cari vor cânta si ei osanale aratând ca stapânirea ruseasca peste Prut se datoreste si tradarii înaintasilor lor. Ei vor striga sus si tare ca, din mila “împaratului”, Basarabia e fericita în cultura ruseasca înfatisata prin Scoala si Biserica.
Înaintând cu doi ani asupra serbarilor profane ce se vor desfasura pe mormântul vechii noastre glorii de nestearsa amintire, dl. Stroescu deschide mâna larg si da o jumatate de milion culturii românesti, afirmând astfel legatura neaparata si vesnica a Basarabiei sale de viata, de lupta, de triumful firesc al acestei culturi.
Ce e mai curat si mai bun în românimea basarabeana a vorbit prin graiul acestui nobil batrân în clipa binefacerii memorabile. Aratând ca-si aduce aminte si ca pretuieste mai presus de orice comunitatea noastra sufleteasca, pe care toata puterea Rusiei n-o poate sfarma, Basarabia ni-a dat prin dl. Vasile Stroescu acea chezasie pentru viitor pe care stim astazi ca ne putem razima.»
Sursa: AIRM, wikipedia, personalitatibasarabeni.info
Foto: Baza de date AIRM, aprilie 2010
Conacul datează din a doua jumătate a sec. XIX şi este realizat în stilul clasicist rusesc. În anii 1870-1880, această entitate economică era un exemplu bine cunoscut în Basarabia datorită gradului mare de rentabilitate. Complexul includea anexe de tot felul: căsoaie, hambar, oloiniţă, grajduri pentru cai, fierărie. Conacul era unul tipic pentru boierii basarabeni din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Spre sfârşitul secolului, în faţa lui a fost sădit şi un parc.
Conacul lui Vasile Stroescu, acum ca functionalitate, e Spitalul de psihiatrie si boli mintale.
Vasile Stroiescu (n. 11 noiembrie 1845, Trinca, judeţul Hotin; d. 13 aprilie 1926, Bucureşti) a fost un cărtutrar de frunte, mare susținător al Unirii, susţinător al învăţământului şcolar şi om politic român basarabean, filantrop şi membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura naţională.
De asemenea, a fost şi preşedinte de onoare al Partidului Naţional Moldovenesc (1917), primul preşedinte al Parlamentului României Mari (1919), senator al Transilvaniei ş.a.
S-a născut în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroiescu, menţionat documentar încă la 2 iulie 1682. A făcut studii la Liceul Regional din Chişinău, la liceul din Kamenes-Podolski, apoi la Liceul Richelieu din Odessa. A studiat dreptul la Universitatea din Moscova, Petersburg şi Berlin. Apoi a călătorit prin Europa şi Africa. Licenţiat în drept, este numit ca judecător la Tribunalul din Hotin. Aici face cunoştinţă cu scriitorul Alexandru Hâjdeu, iar mai târziu, în România, cu poetul Octavian Goga.
A fost specialist în drept, dar îl preocupa şi istoria, literatura, ştiinţele agricole. A moştenit de la părinţi mai multe moşii, cu suprafaţa totală de 25.000 ha, şi apoi mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi, numeroase conacuri. Toate aceste averi le-a pus în serviciul ţării, în folosul ţărănimii „pe care a iubit-o, a îndrumat-o şi a jutat-o” (Eugen Holban).
Pământurile le-a dat în arendă ţăranilor şi a făcut donaţie cooperativelor agricole şi forestiere. Grandioasa sumă de bani, obţinută din vânzarea imobilelor, a fost transferată fondurilor caritabile pentru construcţia de şcoli, biserici şi spitale în toate provinciile româneşti, pentru sprijinirea instituţiilor culturale, pentru tipărirea cărţilor, pentru asigurarea cu burse a tineretului studios. Ctitor al bisericilor din Şofrîncani, Zăicani, Trinca, Pociumbăuţi, fondator al spitalelor din Trinca şi Brătuşeni, donator în sprijinul bisericilor, spitalelor şi şcolilor din Trinca, Stolniceni, Brînzeni ş.a.
Cu puţin înaintea morţii sale, a dăruit 100 ha de pământ şi conacul părintesc de la Brânzeni pentru Şcoala Agricolă şi alte două şcoli-accesorii, de lemnărie şi fierărie, plus o fermă pentru învăţământul fiilor de ţărani din zonă.
Drept recompensă pentru actele de binefacere şi contribuţia la trezirea conştiinţei naţionale, este ales in unanimitate ca membru onorific al Academiei Române pe 24 mai 1910. Dar boierul s-a mirat că pentru „o faptă simplă şi firească, s-a produs atâta mişcare şi atâta zgomot”.
S-a stins din viaţă la Bucureşti. I-au fost organizate funeralii naţionale. A fost înmormântat în Cimitirul Sf. Vineri, pe Aleea Teilor.
Anul 1910 (Neamul românesc, anul al V-lea, nr. 47:
«Când, acum câteva saptamâni, s-a auzit ca dl. Vasile Stroescu – Vasile de Stroesco, cum se scrie d-sa, ca nobil basarabean, coborâtor al vechilor nostri razesi si boieri – a facut o danie de 100 000 de coroane fondului cultural din Blaj, menit sa sprijine, împotriva oricui, scoala româneasca, a fost o uimire. Se poate ca un român bogat sa faca un astfel de lucru? Dar aceasta înseamna calcarea în picioare a celor mai frumoase datini nationale! Când cineva din neamul nostru are bani de prisos mai cumpara mosii, cladeste vreun palat aurit, calatoreste pe unde dracul si-a-ntercat copiii sau face pe “boierul valah” în lumea cântaretelor si dantuitoarelor din Paris, ori de-l ajuta vrâsta ori nu. Asa se cuvine: asa s-a facut si asa o sa se faca. Un grec, un bulgar pot dispune altfel de banul lor, fiindca doar unul e numai o “capra” de grec, iar celalalt un “tucanaglava” prost de bulgar, dar o natie nobila trebuie sa aiba alte apucaturi.
Multi se mirau de ce dl. Stroescu, român ortodox din Basarabia pravoslavnica, s-a gasit sa faca darul sau de rege Bisericii unite, cu care nu e legat prin nimic. Vreun român prea roman de dincolo s-o fi gândit poate la vreo convertire în perspectiva, caci sunt si rataciti de aceia cari-si pierd vremea cu astfel de lucruri. Dl. Stroescu a raspuns, asa cum se cuvine sa raspunda orice român la certele confesionale ca, adeca, d-sa nu stie decât Biserica de limba sa, româneasca. Aratându-i-se ca si la Sibiu se strâng bani pentru scoli, tot românesti, si ca acestea sunt mai multe, a facut, se zice, un nou dar, de 300 000 de lei.
Pe noi nu ne-a mirat fapta d-lui Stroescu. D-sa e cunoscut de mult ca un mare prieten al neamului sau, ca un raspânditor darnic al bogatiei sale pentru scopuri nobile. A îmbatrânit facând binele si era firesc ca, astazi, sa se întreaca pe sine.
Darul d-lui Stroescu mai are însa un înteles, unul mângâietor si plin de fagaduieli. La 1912 rusii serbeaza o suta de ani de la furtul Basarabiei. Cu acest prilej iese înainte si o suma de “fosti moldoveni” cari vor cânta si ei osanale aratând ca stapânirea ruseasca peste Prut se datoreste si tradarii înaintasilor lor. Ei vor striga sus si tare ca, din mila “împaratului”, Basarabia e fericita în cultura ruseasca înfatisata prin Scoala si Biserica.
Înaintând cu doi ani asupra serbarilor profane ce se vor desfasura pe mormântul vechii noastre glorii de nestearsa amintire, dl. Stroescu deschide mâna larg si da o jumatate de milion culturii românesti, afirmând astfel legatura neaparata si vesnica a Basarabiei sale de viata, de lupta, de triumful firesc al acestei culturi.
Ce e mai curat si mai bun în românimea basarabeana a vorbit prin graiul acestui nobil batrân în clipa binefacerii memorabile. Aratând ca-si aduce aminte si ca pretuieste mai presus de orice comunitatea noastra sufleteasca, pe care toata puterea Rusiei n-o poate sfarma, Basarabia ni-a dat prin dl. Vasile Stroescu acea chezasie pentru viitor pe care stim astazi ca ne putem razima.»
Sursa: AIRM, wikipedia, personalitatibasarabeni.info
Foto: Baza de date AIRM, aprilie 2010
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: