Susţinător din Bălţi al revoltei poloneze din 1980-81, condamnat de KGB

Pentru că a avut curajul să critice „democraţia” sovietică, Victor Coval a fost arestat în 1982 de KGB şi „tratat” opt ani la Psihiatrie. În cazul său, considerat foarte periculos, au fost audiate circa 40 de persoane cu care a vorbit în ultimii ani.

Victor Coval, inginer la o uzină din Bălţi, a fost reţinut în 1982, interogat de KGB şi condamnat la tratament psihiatric pentru că a exprimat idei antisovietice. În 1990, în contextul perestroikăi, dosarul său este revăzut şi el e declarat nevinovat. Ceea ce spunea cu un deceniu înainte nu mai era perceput de regim ca un pericol ideologic. Din contra, acum mai toată presa sovietică, ieşită de sub controlul rigid al partidului, scria exact ceea ce credea el. Despre ce e vorba, mai exact?

SUPĂRAT PE „CLICA DE EXPLOATATORI”

Victor Coval s-a născut în 1941 în regiunea Habarovsk din Extremul Îndepărtat rus. Avea studii superioare, nu era membru de partid şi lucra în calitate de inginer principal la o întreprindere industrială din oraşul Bălţi. Era căsătorit şi avea un fiu. La începutul lui 1982, în Bălţi au fost găsite foi volante în care era criticat regimul sovietic, partidul comunist fiind numit o clică de exploatatori ai oamenilor muncii.

Organele poliţiei politice sunt alarmate şi încep o anchetă pentru identificarea „făptaşului”. În urma unor informaţii operative referitor la cei cunoscuţi în colectivele de muncă drept nemulţumiţi de puterea sovietică, se ajunge la Victor Coval. Este reţinut pe 1 martie 1982, de secţia investigaţii a Procuraturii RSSM. I se incriminează răspândirea agitaţiei antisovietice, conform articolului 203 prim al Codului Penal al RSSM. Este transmis în custodia KGB-ului de la Chişinău, pe 3 martie 1982. Între timp, poliţia politică emite o dispoziţie pe numele şefului poştei din Bălţi în vederea arestării corespondenţei ce urma să vină pe numele lui.

În paralel, KGB porneşte o vastă anchetă de identificare a martorilor care să depună depoziţii despre Coval.

Cazul său este considerat foarte periculos, urmând a fi audiate circa 40 de persoane cu care a vorbit în ultimii ani. Aceştia proveneau din câteva oraşe unde a fost Coval din 1977, când s-a stabilit că a început să exprime idei cu caracter antisovietic. În afară de Bălţi, era vorba de Moscova, Komsomolsk-pe-Amur, Habarovsk, Novorossiisk, oraşe în care a avut deplasări de serviciu. De multe ori martorii nu erau decât cunoştinţe întâmplătoare, de exemplu, unul era o persoană cu care a stat împreună la hotelul Budapesta din Moscova.

CE I SE INCRIMINEAZĂ?

După audierea martorilor, se constată că, de cel puţin cinci ani, Coval exprima idei etichetate de regimul comunist drept „crimă”. Despre ce era vorba? Bunăoară, era foarte critic faţă de sistemul electoral sovietic şi, în consecinţă, faţă de regimul sovietic per ansamblu. Spunea că în URSS nu există alegeri democratice, în ciuda a ceea ce trâmbiţează propaganda oficială prin presă, televiziune, radio. În ţările occidentale era adevărata democraţie, întrucât existau mai multe partide şi cetăţeanul într-adevăr avea posibilitatea de a alege. Cum poţi să alegi dacă nu se permite înaintarea mai multor candidaţi, ci doar a unuia verificat din timp de partid? Din acest motiv, regimul sovietic este o dictatură mascată a partidului, puterea este uzurpată de o castă privilegiată care utilizează o frazeologie goală ce face trimitere la idealuri, egalitate, grijă faţă de popor etc., spunea Victor Coval.

Critica lui Coval era îndreptată şi împotriva sindicatelor sovietice, care sunt denunţate ca o structură aflată la cheremul partidului unic. Fiind educat şi dornic de a fi la curent cu ceea ce se întâmplă în URSS şi în lume, acesta urmăreşte îndeaproape presa sovietică şi constată cât de multe minciuni proferează aceasta. Crede că invazia sovietică în Afganistan în decembrie 1979 a fost o mare greşeală şi se aseamănă cu cea americană în Vietnam. Discrepanţa faţă de realitate e revoltătoare şi protestul său, exprimat în numeroase discuţii cu colegii de la serviciu, este al unui intelectual care nu mai vrea să accepte să fie minţit.

SIMPATIZANT AL SOLIDARITĂŢII POLONEZE

În august 1980, muncitorii de pe şantierul naval din Gdansk, Polonia, se revoltă împotriva regimului comunist din cauza degradării nivelului de viaţă şi cer reforme politice. Polonia împrumutase în anii 1970 sume enorme din Occident, cu acceptul sovieticilor, dar economia avea nevoie de reforme pentru a deveni performantă şi capabilă de a restitui creditele, ceea ce însă nu s-a întâmplat. Pentru a deveni competitivă, economia avea nevoie de stimulente precum încurajarea iniţiativei particulare, legalizarea proprietăţii private şi implementarea regulilor de piaţă. Acest lucru însă periclita monopolul partidului unic asupra puterii.

Victor Coval cunoştea foarte bine ce se petrecea în Polonia, informându-se din diferite surse, citea printre rânduri sau asculta posturi străine de radio. Îi simpatizează pe muncitorii polonezi. KGB găseşte în apartamentul său din Bălţi ziare ce aveau pe margini comentarii, din care reiese foarte clar acest lucru. Pe unul dintre acestea era scris că sindicatul Solidaritatea este unul adevărat, care apără interesele muncitorilor, nu ca cele din URSS, servile regimului, şi că principalul vinovat de situaţia creată era sistemul comunist în ansamblu, care era unul nedrept, asemănător cu cel pe care l-au lichidat în 1917 bolşevicii – cel ţarist.

Coval condamna şi felul în care au fost trataţi protestatarii de la Gdansk de către miliţia comunistă poloneză şi forţele poliţiei comuniste. Atitudinea sa empatică faţă de cauza muncitorilor polonezi provoacă o reacţie de neliniştite în rândurile cekiştilor de la Chişinău, întrucât se temeau că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în URSS.

DECLARAT ALIENAT MINTAL ŞI TRIMIS LA PSIHIATRIE

Ca şi în alte cazuri, KGB era foarte curios să afle din ce surse era inspirată critica lui Coval la adresa regimului sovietic. Bărbatul recunoşte că asculta frecvent posturi de radio străine, precum BBC, Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle. Cei de la poliţia politică sunt satisfăcuţi de această mărturie, acum ştiu de unde provine „imaginea deformată” a realităţii sovietice exprimată de inculpat. Soluţia era, din perspectiva organelor represive, izolarea acestuia de societate şi aplicarea unui program de reeducare. S-a considerat însă că o condamnare la închisoare sau lagăr de corecţie prin muncă poate să agraveze „devierile” ideologice ale acuzatului, de aceea se optează pentru o altă metodă de reeducare, recomandată public de Hruşciov în 1958 drept una mai „umană” în raport cu detenţia stalinistă sau cea din ţările capitaliste. Era vorba de spitalul de psihiatrie de la Dnepropetrovsk, unul dintre cele mai mari din URSS.

În zilele de 28 iunie – 1 iulie 1988, la Moscova se desfăşoară conferinţa a 19-a a PCUS, prima întrunire de acest fel organizată după cea din februarie 1941. Aşteptările societăţii sovietice de la acest eveniment sunt mari. Acelaşi lucru îl împărtăşeşte şi Victor Coval, care scrie o scrisoare adresată participanţilor la conferinţă. Textul ajunge la conducerea de la Chişinău, care îl transmite procuraturii. Nikolai K. Demidenko, procurorul general al RSSM, confirmă însă că Victor Coval prezintă în continuare un pericol politic, întrucât împărtăşeşte idei cu caracter antisovietic. Abia la 7 mai 1990, Coval este declarat nevinovat, printr-o decizie a Curţii Supreme de Justiţie, pe motiv că articolul privitor la agitaţie şi propagandă antisovietică fusese exclus din Codul Penal al RSSM printr-o decizie a Prezidiului Sovietului Suprem de la Chişinău din 18 august 1989.

Libertatea de exprimare – „crimă antisovietică”

Cazul lui Coval arată în mod clar că represiunea politică sub forma internării în spitalele de psihiatrie a fost o practică recurentă a regimului sovietic până în ultimul deceniu de existenţă a URSS. Totodată, reabilitarea lui Victor Coval, în contextul perestroikăi, a fost un proces anevoios şi îndelungat. O altă victimă din aceeaşi perioadă, Gheorghe David, internat şi el la spitalul din Dnepropetrovsk pentru idei antisovietice, a fost eliberat în 1988 ca urmare a intervenţiei unor organizaţii internaţionale de apărare a drepturilor omului, precum şi a faptului că soarta sa a devenit cunoscută graţie postului de radio Europa Liberă. Cazul lui Coval sugerează că cei care nu puteau trimite scrisori în afara URSS au putut fi achitaţi abia după schimbarea cadrului legislativ, când libertatea de expresie nu mai era considerată drept o „crimă” împotriva statului sovietic şi a partidului comunist.

Igor Cașu, ziarul Adevărul