Moldovenii nu mai vor în UE

24 ianuarie 2012
Moldovenii nu mai vor în Uniunea Europeană, ci în Uniunea vamală Rusia - Belarus - Kazahstan. Așa arată rezultatele unui sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor, în august 2011 şi ianuarie 2012, pe un eşantion de 1587 de persoane din 72 de localităţi ale ţării.

În cazul în care duminica viitoare respondenţii ar fi puşi în situaţia să se pronunţe pe marginea problemei privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, 44% ar vota pro (cu 17% mai puțin față de ianuarie 2011), fiecare al treilea (32%) ar vota împotrivă şi 7% dintre intervievaţi n-ar participa la vot. Alte 17% dintre respondenţi n-au fost în stare să se exprime limpede pentru ce ar opta.

Totodată, dacă duminica următoare ar avea loc un referendum privind aderarea RM la NATO, doar 17% din respondenţi s-ar pronunţa pozitiv în acest sens și 47% – împotrivă. Este mare şi numărul celora care nu știu dacă este necesar ca Moldova să adere la NATO (28%). Există, de asemenea, un grup mare de persoane care nu ştiu ce reprezintă NATO (8%).

Puși să aleagă între Uniunea Europeană și Uniunea vamală Rusia - Belarus - Kazahstan, 40% au declarat că RM trebuie să adere la Uniunea vamală Rusia - Belarus - Kazahstan și doar 31% au ales UE.

sursa: jurnal.md

2 comentarii:

Anonim spunea...

Nu ar fi super tare un steag al Romaniei alb cu stema in centru?

Cipoletta spunea...

Dragos, da tu ai vazut componenta esantionului?

Oameni buni, va indemn sa fiti critici de rezultatele sondajelor - sondajul de opinie e pe atit de reprezentativ, pe cit si respondentii acestuia!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: