20 decembrie 1892: profesorul Mina Minovici înfiinţează Institutul Medico-Legal din România

20 decembrie 2011

La 20 decembrie 1892 se înfiinţează, din iniţiativa profesorului Mina Minovici, Institutul Medico-Legal din Bucureşti, România. Istitutul Medico-Legal era destinat spre a servi învăţămîntului medicinii legale, expertizelor cerute de instanţele judiciare şi nevoilor oraşului.

Biografie
Mina Minovici s-a născut în familia Minovicilor, o familie de vlahi macedonieni (aromâni) originari din orăşelul Tetovo din Macedonia sârbească. Studiile primare şi gimnaziul le-a urmat în Brăila.

Din cauza situaţiei materiale defavorabile a familiei, Minovici a fost nevoit să-şi întrerupă gimnaziul şi să se înscrie la Şcoala superioară de Farmacie a lui Carol Davila, unde a urmat trei ani de practică farmaceutică ca bursieri, apoi un stagiu de doi ani de practică la farmacia Petuzalis din Brăila. În 1878 a obţinut certificatul de asistent în farmacie, care îi dădea dreptul să urmeze cursurile academice de doi ani pentru a obţine licenţa în farmacie. Anul următor, Mina Minovici este numit de Davila preparator al cursului de chimie, iar în iunie a obţinut prin concurs postul de farmacist extern al Eforiei Spitalelor Civile, "fiind clasificat al şaptelea".

Până în 1885, urmează cursurile Facultăţii de Medicină, lucrând în acelaşi timp şi ca diurnist auxiliar în laboratorul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie. Timp de trei ani se specializează în toxicologie şi medicină legală la Paris. Mina Minovici şi-a susţinut teza de doctorat în medicina la 7 iunie 1888 cu lucrarea „Étude medico-legale sur la mort subite à la suite de coups sur l’abdomen et le larynx”. În acelaşi an a fost ales membru al Societăţii de Medicină Legală din Franţa.

În 1892, s-a întors în ţară şi a inaugurat un institut medico-legal care îi poartă şi în zilele noastre numele.

Începând din 1896, Mina Minovici a fost autorizat sa ţină un curs liber de medicină legală la Facultatea de Drept din Bucureşti. Un an mai târziu, a fost numit suplinitor al catedrei de medicină legală, iar în 1899 a fost definitivat pe acest post.

În 1890, Minovici a devenit membru fondator al Societăţii de ştiinţe fizice, iar în 1909 a fost numit membru în Consiliul Sanitar Superior. Din 1912 a îndeplinit funcţia de director general al Serviciului Sanitar.

În timpul Primului Război Mondial a primit ordin să rămână în Bucureşti, pe lângă Crucea Roşie şi Institutul Medico-Legal. Pe 15 iunie 1919 a fost ales decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, demnitate pe care o va onora încă de trei ori (1923, 1925 şi 1930).

La numai un an după pensionare, în ziua de 25 aprilie 1933, Mina Minovici a încetat din viaţă, la vârsta de 75 de ani. Ultima sa dorinţă a fost citată în aceeaşi zi în faţa familiei şi a foştilor colaboratori:

Oriunde voi muri, corpul meu să fie adus la Institutul Medico-Legal, unde voi fi depus în capelă. Serviciul religios se va face de un singur preot. Nu se va face nici un doliu. Nici un discurs. Nici o floare. Nici o paradă. Voi fi transportat la cavoul meu din cimitirul Bellu cu dricul automobil. Soţia mea, care dispune de corpul meu, este rugată să nu-mi calce ultima dorinţă. Mina Minovici, 30 aprilie 1932.”

Lucrări
Etude médico-légale sur les alcaloides cadavériques, 1888
• De l'influence des ptomaines dans la recherche toxicologiquee des alcaloides végétaux, 1891
• Quelques considérations médico-légales sur les maladies mentales simulées, 1899
• Putrefacția din punct de vedere medico-legal și igienic, 1899
• Sur la criminalité féminine en Roumanie, în „Archives d'anthropolgie criminelle”, 1907
• Tratat complet de medicină legală, 1928-1930 (2 volume)

Sursa: Istoria.md, wikipedia, enciclopediaromaniei.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: