Senatorii din Comisia pentru Cultură au avizat marţi, 15 noiembrie, iniţiativa legislativă semnată de 166 de parlamentari de la toate partidele din Parlamentul român, care prevede că Ziua Limbii Române va fi sărbătorită în fiecare an la 31 august.
Contactat de JURNAL, senatorul Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru români de pretutindeni din Senatul României, ne-a spus că această iniţiativă urmează să fie dezbătută în plenul parlamentului român. „Această iniţiativă va fi dezbătută în şedinţa în plen a Parlamentului după care va merge la Camera Deputaţilor, va parcurge şi acolo avizele de comisie şi ultimul pas va fi dezbaterea în plen la Camera Deputaţilor care este cameră decizională. Întreg procesul cred că va dura două luni – două luni jumate”, a explicat senatorul.
În aceeaşi ordine de idei, Viorel Badea ne-a comunicat că, cel mai probabil, în 2012 vom avea o sărbătoare comună a limbii române la Chişinău şi la Bucureşti. După ce se va lua decizia va fi stabilit un buget pentru manifestări. „În timpul sărbătorii vor fi arborate steagurile naţionale, vom avea cu siguranţă o şedinţă solemnă la care vor fi invitaţi oameni politici şi oameni de cultură din Republica Moldova”, a punctat senatorul.
În expunerea de motive a iniţiativei, iniţiatorii proiectului au menţionat că „Importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite".
sursa: jurnal.md
1 comentarii:
Dupa cum am mai spus 2012 ...e anul unirii...
Pamantul se va misca de sub piciatele rusilor dar nu vor mai puea face nimic...
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: