Nikola Tesla

Il considera de-al lor si sarbii, si croatii, si americanii. Si românii. Caci cine nu s-ar mandri cu un geniu despre care se spune ca a fost cel mai mare inventator al veacului 20? S-a nascut acum 155 de ani, intr-un sat, azi, croat, dar locuit secole de-a randul de vlahi . Ascunsa indaratul unui cimitir vlahesc, la umbra unei superbe biserici ortodoxe, casa copilariei lui Tesla isi astepta demult adevarata poveste. (...)

Un fiu al luminii avea sa fie Nikola Tesla. Inovatiile sale au uimit pe toata lumea. Inca de tanar, a adus contributii colosale in domenii ca electricitatea, radioul, motoarele si alte tehnologii fara de care lumea de azi ar fi de neinchipuit. Cat despre experimentele sale legate de comunicarea la distanta, fara fir, genialitatea lui ne e tuturor la indemana, minut de minut. (...). Lista inventiilor sale e atat de lunga, iar efectele acestora asupra vietii omului modern atat de raspandite, incat, ca sa nu se lungeasca prea mult cu vorba, cand discuta despre realizarile lui, biografii spun, simplu si la obiect, ca "Nikola Tesla a inventat secolul XXI".

Raiul pe pamant
Smiljanul, satul de bastina a lui Tesla, se deschide ca un paradis pe dreapta autostrazii, imediat ce iesi din nesfarsitul cordon de tuneluri intunecoase ce traverseaza muntii saracaciosi - numai piatra seaca - ai Croatiei. Dar Smiljanul e altceva! Un paradis ratacit intre munti. Un spatiu verde si manos, aurit de lumina toamnei, inconjurat de dealuri line. Si casele sunt altfel, inalte, solide, cu acoperisuri tuguiate de tigla, cu multa lucratura de lemn si cu suri acoperite cu sita. Gospodarii taranesti ca-n Vrancea sau Apuseni, imagini familiare, stiute, care fac sa-ti bata inima mai tare in piept.

Turla bisericii ortodoxe din Smiljan ne indruma, fara tagada, pasii spre casa copilariei lui Nikola Tesla. Azi, biserica e catolica si are clopote noi, inaltate dupa al doilea razboi mondial, singurele lucruri care nu cadreaza cu peisajul. Caci altfel, daca nu ai tine in mana pliante scrise in limba croata, ai putea crede foarte bine ca esti intr-un sat din Romania.

In cimitirul vechi de secole, crucile de lemn si-au pierdut numele si stau infundate in pamantul reavan. De acolo, din cimitirul in care isi duc somnul de veci vlahii, cei uitati si stersi de pe fata pamantului, românii care au tinut treaza credinta ortodoxa pe malurile Marii Mediterane, cu mult inainte de instaurarea catolicismului, se vede intreaga splendoare a Smiljanului. (...) Aici, in acest rai vlahesc, a copilarit Nikola Tesla, fiul preotului Milutin de la biserica ortodoxa din sat.

Despre prezenta straveche a vlahilor prin partile Smiljanului afli de cum intri in muzeul amenajat in casa in care, la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a nascut Nikola Tesla. Infratita cu o fosta sura, care mai miroase inca a fan, locuinta e la doi pasi in spatele vechii biserici ortodoxe, care o desparte de cimitirul "pravoslavnicilor". O casa frumoasa, vopsita intr-un alb luminos, de o simplitate ce transmite o caldura aparte. Un ghid croat asteapta la intrare si, in cuvinte putine, iti explica pasii de parcurs prin labirintul ingenios gandit al muzeului. "E un muzeu modern, mai special. Cred ca fix asa i-ar fi placut lui Nikola Tesla sa fie amenajat aici, la Smiljan", spune.

Cum intri pe dreapta, in prima incapere, un panou mare, in limba engleza, vorbeste tocmai despre locurile in care s-a nascut si a copilarit genialul inventator. Textul spune, savant, despre organizarea, "la finele secolului al XVI-lea, a unei zone de granita in zona Smiljanului, menita sa apere actualul teritoriu croat si alte teritorii apartinand si ele Imperiului Austro-Ungar de frecventele incursiuni otomane". Zona era locuita de o populatie "cu o dezvoltare sociala distincta de restul provinciei austro-ungare", spune, negru pe alb, textul care te intampina in casa copilariei lui Nikola Tesla.

Numai ca acelasi text (nu) informeaza cum intentiile militare ale austriecilor au fost blocate de populatia vlaha, care locuia, de cand lumea, in zona insulara a Croatiei. Cunoscuti ca un neam darz, izolat si vesnic nesupus, vlahii ortodocsi le-au cerut austro-ungarilor sa le fie respectat "Jus Vlahorum", "Dreptul Vlah", pe care insusi Imperiul Otoman l-a instituit in favoarea lor. Atunci, austro-ungarii n-au avut incotro: le-au reconfirmat drepturile lor vechi de cand lumea, in schimbul satisfacerii serviciului militar in armata imperiala si, astfel, zona de granita a Smiljanului a devenit o zona granicereasca, cum sunt multe si-n Romania, total deosebita de restul zonelor locuite de croati.


Note pe marginea unui certificat de nastere
Detaliile salii "biografice" a lui Tesla sunt cat se poate de intrigante. Nici un cuvant despre descendenta marelui geniu.

"Aceasta prezentare in imagini, cuvinte si sunete vorbeste despre viata si despre mintea stralucitoare a marelui inventator Nikola Tesla (Smiljan, Croatia, 1856 - New York, SUA, 1943)". Atat. Doua localitati, doua tari, doi ani. Pentru ca, mai jos, sa fie impachetata in cuvinte dichisite o justificare stangace: "Personalitatea lui Tesla a atras mereu atentia ca un magnet, dar chiar si azi se stiu foarte putine despre el. (...) Dincolo de toate, Tesla a fost autorul unor inventii exceptionale, un inventator. Un geniu al electricitatii si luminii".

Exista insa un amanunt relevant: pe certificatul de nastere, prezentat pe unul dintre uriasele monitoare din muzeu, scrie clar ca Nicolae Tesla a fost botezat in sanul bisericii ortodoxe. Biserica cea sfanta a vlahilor, care, in imaginile proiectate pe un alt ecran din aceeasi camera a casei parintesti a lui Tesla, apare, in jurul anului 1930, cu turla ei superba, ortodoxa, distrusa in timpul celui de-al doilea razboi mondial si refacuta in forma actuala in 2001, dupa ce intreg complexul memorial Tesla a fost ras de pe fata pamantului in timpul sangerosului razboi sarbo-croat de la inceputul anilor '90.

Vlahii cei frumosi si biserica lor
Turla veche a bisericii ortodoxe arata in imaginile de epoca mai semeata decat insusi dealul Bogdanic, la poalele caruia a fost construita.

Cu varful sau tuguiat, inaltat peste un turn zdravan, patratos, seamana leit cu biserica de lemn din Albac, din Muntii Apuseni. A fost construita pe la 1700 si ceva, daca e sa dau crezare monografiei satului Smiljan, scrisa in croata, pe care, inainte de plecare, vanzatoarea de la magazinul de suveniruri de la Memorialul "Tesla" m-a imbiat sa o iau, daca vreau sa vad si sa citesc mai multe despre istoria vlahilor de prin partile Croatiei. Vlahii au fost cei care au adus in zona Smiljanului credinta ortodoxa, dar despre stravechile lor biserici nu se stie absolut nimic, scrie Ana Tomljenovic in monografie, lasand sa se inteleaga ca biserica "Sfintii Petru si Pavel" a fost ridicata de vlahi.

Cat de mult tineau vlahii la biserica de la 1700 se vede limpede in imaginile extraordinare pe care le prezinta Ana Tomljenovic in cartea sa. Fotografii realizate la inceputul secolului trecut, cat inca Tesla era in viata, surprins intr-o zi de hram, chiar in fata bisericii ortodoxe "Sfintii Petru si Pavel" din Smiljan. Doi vlahi cu mustati albe, dar inca plini de vigoare, imbracati in costum de sarbatoare. Isi tin pustile lor, de batrani graniceri, la vedere, semn al fortei si curajului cu care s-au tinut neclintiti de neamul lor liber si nesupus, la doi pasi de Mediterana. Au camesi albe, chimire late si vestare batute cu tinte. Femeile lor se arata sfioase in fata aparatului de fotografiat. Stau cu mainile impreunate de emotie, fetele le sunt prelungi si senine, iar baticurile innodate sub barbie. Pe poze scrie si data cand au fost facute: 12 iulie 1904.

Cu abia 100 de ani in urma, vlahii aceia frumosi calcau mandri exact pe aceleasi locuri, in jurul bisericii ortodoxe, starnind curiozitatea fotoreporterilor vremii. Dau pagina dupa pagina si tresar de fiecare data cand, printre atatea cuvinte croate necunoscute, dau peste cate un "vlasi", "vlahe" sau "vlahinja".

Micul Arhimede
Nikola a locuit in Smiljan doar pana la varsta de 6 ani. A urmat aici primul an de scoala elementara. Smiljanul vlahesc, pe care il evoca atat de cald cand, in memoriile sale, scrie despre momentul mutarii familiei la Gospic. "Schimbarea aceasta a fost ca o calamitate pentru mine. Mi s-a rupt inima cand m-am despartit de porumbei, de gaini si de oi, si de turma noastra magnifica de gaste, care se ridicau spre zari, dimineata, devreme, si se mai intorceau abia seara, la apusul soarelui, de pe campurile manoase ale Smiljanului".

Dupa care familia s-a mutat in orasul Gospic, din imediata apropiere, la dorinta expresa a preotului Tesla dupa moartea fratelui mai mare al lui Nikola, Dane, un baiat de o inteligenta teribila si cu niste calitati extrasenzoriale mai dezvoltate chiar decat cele ale mezinului. Moartea lui Dane a fost o lovitura foarte grea pentru Gica si Milutin si avea sa se rasfranga dureros si asupra lui Nikola, care a trait toata copilaria si adolescenta cu obsesia ca nu se va putea ridica niciodata in ochii alor sai la inaltimea genialului Dane. Asta, desi, dupa cum singur marturiseste intr-un volum autobiografic, trecea inca de foarte mic in lumea satului Smiljan drept un baiat foarte destept. "Tu unul nu primesti nimic, pentru ca esti prea destept!", i-a spus intr-o zi lui Nikola un bogatan din Smiljan, care se oprise, intr-o buna zi, pe ulita satului, sa imparta cate un banut de argint copiilor care se jucau acolo. Toti si-au primit banutul, mai putin Nikola... (...)

Nu incape indoiala ca spiritul acesta inovator l-a mostenit de la mama sa, extraordinara Gica Tesla. O femeie fara carte, dar de o inteligenta sclipitoare, creativa si spontana din cale afara, in tot ceea ce facea prin gospodarie. A inventat ea insasi numeroase instrumente utile in bucatarie sau prin gradina, iar Nikola spunea ca ideile ei ar fi avut un destin fantastic daca nu ar fi trait atat de departe de tumultul si de oportunitatile lumii moderne, pe care Nikola avea, insa, sa o infrunte pieptis.

Karlovac, Graz, Maribor, Praga, Budapesta si Paris au fost reperele devenirii sale, pana cand, in 1884, a luat drumul Americii, recomandat sa lucreze pentru uzinele lui Thomas Edison. S-a certat la scurt timp cu marele inventator si a pus bazele propriei sale companii, dupa care, in 1891, la 35 de ani, a primit cetatenia americana si s-a stabilit la New York. Acolo avea sa si moara, singur si sarac, considerat de multi in epoca un geniu nebun, animat doar de dragostea pentru porumbeii din Central Park, pe care ii ingrijea zi de zi si pe care, daca erau bolnavi, ii doctorea ore in sir, in camera sa de hotel de la etajul 33.

I s-a oferit Premiul Nobel, dar l-a refuzat. Gloria desantata a epocii interbelice i-a fost, desigur, la indemana, dar Nikola a preferat asceza in chiar inima tumultuoasa a Americii, la New York. Putea deveni un magnat, cele 700 de brevete de inventie l-ar fi indreptatit la huzur financiar, dar a trait simplu, singur si modest, la etajul 33 al hotelului New Yorker din Manhattan, umplandu-si linistea cu ideile sale mereu revolutionare.

Fotografii de CLAUDIU TARZIU si CIPRIAN RUS
Sursa: Formula AS, Nr. 989