Interviu cu profesorul Ion Coja despre inventarea holocaustului în Transnistira

Domnule profesor ION COJA, mai prin vară spuneaţi că aţi fost invitat în Israel să participaţi la o emisiune despre Holocaust, în care să vă prezentaţi în faţa telespectatorilor din Israel argumentele împotriva ideii de Holocaust. Care mai este situaţia?

Am fost invitat la emisiunea pe care o face cel mai popular moderator, mi s-a spus numele, nu l-am reţinut. Un moderator vestit de incomod, nu iartă niciun subiect care ar putea stârni interesul maxim al telespectatorilor. Invitaţia am primit-o prin iunie, din partea unui domn cu care m-am mai conversat pe Internet şi telefonic. Am fost de acord şi am propus luna septembrie, cu precizarea că nu putem aborda decât subiectul Holocaust în Transnistria, în România. Despre ce s-a întâmplat la noi, la români, afirm şi demonstrez oricând că nu a fost holocaust!… În rest, să se pronunţe alâii, eu nu am suficiente informaţii despre ce a fost la Auschwitz sau Dackau… După câteva zile mi s-a comunicat că luna septembrie nu este potrivită pentru a merge în Israel, se aşteptau la o serie de evenimente neprevăzute, legate de intenţia Palestinei de a-şi declara statalitatea. Aşa că emisiunea se amâna la o dată greu de anticipat. Atunci eu am propus să facem o emisiune format DUPLEX, eu la Bucureşti într-o redacţie TV, iar moderatorul „adversar” la Jerusalim, şi să discutăm prin satelit! Propunerea mea a fost acceptată, mi s-a cerut să discut în acest sens cu o televiziune din România, eu m-am gândit la OTV sau Neptun, le-am comunicat numele celor două televiziuni, să aleagă ei dacă au vreo preferinţă. Domnul Puiu, ca să-i zic pe numele cu care i se adresează prietenii din România, mi-a spus că vine în România cu nişte afaceri şi ca să discutăm şi emisiunea TV. Ne-am întâlnit şi am discutat.

A căzut, din păcate, şi această variantă, cu explicaţia că o emisiune în care li s-ar explica evreilor că nu a fost niciun holocaust în Transnistria, că niciun evreu nu a fost făcut săpun, ar fi o emisiune care le-ar scădea moralul şi combativitatea de care au nevoie în momentele grele prin care trece Israelul, confruntat cu înfiinţarea statului Palestina şi cu adversitatea multor state din lume. Aşteptăm deci să se risipească norii adunaţi deasupra Israelului!

Asta-i tot?

Nu chiar. Au fost foarte interesante discuţiile cu dl H.N., informaţiile primite, cu totul neaşteptate.

Cea mai interesantă?

Pe situl Armatei Israelului a apărut în vară un text neaşteptat de favorabil faţă de Mareşalul Ion Antonescu. Adică un text corect, relatând fapte care s-au petrecut întocmai. şi anume un text despre soarta paraşutiştilor evrei din aviaţia anglo-americană, căzuţi prizonieri în România guvernată de Ion Antonescu. Au fost 12 cu toţii, iar la sfârşitul războiului, toţi doisprezece erau în viaţă şi s-au putut repatria fără probleme. În mod deosebit este interesant cazul unor paraşutişti evrei pe care nemţii i-au cerut de la autorităţile române pentru a-i interoga. Românii, din ordinul lui Antonescu, au refuzat, căci nu aveau nicio obligaţie faţă de nemţi în acest sens. Cazul a ajuns să fie cunoscut şi discutat la Berlin, la cancelaria Fuhrerului, de la care Ion Antonescu a primit cererea insistentă de a-i da pe paraşutişti pentru a fi interogaţi. Mareşalul, înţelegând raţiunile militare ale unui astfel de interogatoriu, dar temându-se că nu vor fi aplicate metode de interogatoriu civilizate, a acceptat să-i „cedeze” pe prizonierii evrei, câteva zile, să fie duşi în Germania şi interogaţi, dar a pus condiţia ca acei evrei să fie în permanenţă însoţiţi de doi ofiţeri români. După o săptămână s-au întors cu toţii în România!…

S-a ştiut că era vorba de aviatori evrei?

Binenţeles! Mi s-a promis o traducere a acestui text, site-ul armatei israeliene fiind editat numai în limba ivrit! Dacă cineva dintre cititorii noştri, evrei sau români, pot să facă această traducere spre a o pune în circulaţie publică cât mai largă, ar fi grozav! Menţionez că pe site-ul Yad Vashemului a apărut cu privire la Mareşal şi această precizare: „Nu există niciun motiv (document) care să acrediteze ideea că Ion Antonescu a avut vreun amestec în pogromul de la Iaşi!” Am citat din memorie. De asemenea, în mai multe rânduri şi apăsat se vorbeşte la Yad Vashem despre refuzul lui Ion Antonescu de a-i preda pe evreii din România nemţilor, care, la un moment au trimis chiar şi garniturile de tren în care să fie transportaţi bieţii evrei. S-au întors goale în Germania…

Să fie vorba de o schimbare de atitudine a oficialităţilor evreieşti faţă de Ion Antonescu?

Eu aştept de ani de zile să se producă această schimbare! Adevărul este adevăr şi nu poate fi ţinut sub obroc la infinit!… În plus, nu mi se pare deloc întâmplător ca această repunere a adevărului în drepturile sale să se declanşeze la iniţiativa Armatei! Armata este o instituţie care cultivă demnitatea şi onoarea! Pe un ofiţer evreu, ins care este pregătit să moară oricând pentru patrie, mi-e greu să mi-l imaginez lipsit de onoare în halul în care se arată lipsit de onoare un Elie Wiesel sau Radu Ioanid! Or, minciuna cu Holocaustul din Transnistria, cu crimele lui Antonescu, ale Jandarmeriei şi Armatei Române, este o minciună dezonorantă pentru evrei. Nu-l văd eu pe un Tismăneanu sau Oişteanu capabili să resimtă această dimensiune a Holocaustului!… Există onoare, dar nu la toţi evreii!

Onoare la evrei?! Unii se îndoiesc că evreilor le este cunoscut acest sentiment! Unii evrei, vreau să zic, se îndoiesc! …V-am citat pe Dumneavoastră, mai exact spus o carte pe care mi-aşi arătat-o, scrisă în limba franceză, la care din păcate nu am acces!… Cum se numea acea carte?

Le siècle juif, de Yuri Slezkine, traducere din engleză, The Jewish Century. Da, autorul susţine, foarte pe scurt spus, că evreii au fost un popor nomad, un popor „mercurian”, de negustori, din stirpea zeului Mercur, zeu al comerţului, al celor descurcăreţi, care se pricep să-i „tragă în piept” pe ceilalţi şi să trăiască de pe urma muncii altora. E o carte ciudată, nu ştiu cum a fost primită de evrei… Autorul îi compară mereu pe evrei cu ţiganii şi alte popoare nomade, şi consideră că modul nomad de viaţă le-a pervertit sufletele. Nomadul este cel care „refuză lupta”, lupta, aş completa eu, voinicească. Nomadul se lasă înjosit dacă aceasta îi aduce un beneficiu… Spre deosebire de popoarele „apoliniene” (intră şi dionisiacii în această categorie!), adică popoarele sedentare, agrariene şi războinice, care au un cult pentru ideea de onoare şi demnitate. O anume mobilitate a spiritului pe care o capeţi ducând o viaţă nomadă, ca şi predispoziţia pentru camătă şi înşelătorie, ar fi una din explicaţiile succesului evreiesc, succes materializat în resursele financiare imense pe care au ajuns evreii să le stăpânească, dar şi în modul mercurian de comportament şi succes, pe care evreii sunt pe cale să-l impună întregii planete!… O planetă pe cale să se „jidovească”, crede Yuri! Reversul acestei teorii, care pică aşa de greu pentru orice evreu onorabil, este acela că evreii, în secolul 20, care a fost un secol „al evreilor”, au ajuns să pună capăt vieţii lor nomade şi, ştiindu-se cu sacii în căruţă, au început să evolueze acum spre un tipar uman apolinian, „boieresc”, să se intereseze tot mai mult de nobleţea gesturilor şi a comportamentului, asta în vreme ce vechile popoare apoliniene, încercând să copieze reţeta de succes evreiască, încep să alunece inexorabil spre mercurianism, îşi pierd „firea”, decad în starea pe care evreii abia ce au părăsit-o… Astfel că evreii vor continua să se deosebească de noi, căci ei devin apolinieni exact în epoca în care noi, noi creştinii în primul rând, facem pasul în afara teritoriului închinat zeului Apollon şi păşim fericiţi în interiorul hulitului mercantilism, de care evreii încep să se dezbare!… Complicat?

Îl luaţi în serios pe acest Yuri?

M-a pus pe gânduri faptul că îi bagă în aceeaşi oală pe evrei şi pe ţigani!… Riscantă operaţie, dar nu şi lipsită de argumente, de temeiuri! Prima oară când m-am gândit la vreo similitudine între evrei şi ţigani a fost mai anţărţ, când s-a inventat la Bucureşti un monument comun în memoria evreilor şi ţiganilor care nu au pierit, nu!, am spus, nu au pierit în Transnistria, şi pe care evrei mercurieni, de teapa lui Mozes Rozen sau Hary Culler, îi declară morţi de mâna asasină a Mareşalului!… Hai să luăm în serios teza acestui Yurii Gargarin, să vedem ce iese… Aşadar, evreii, care dintotdeauna sau măcar de numai două mii de ani au fost lipsiţi de sentimentul onoarei şi al demnităţii, acum, când au ţara lor, când au încetat să mai rătăcească pe toată planeta, încep să-şi modeleze o forma mentis nouă, o mentalitate conformă noii lor situaţii, de stăpâni, stăpâni ai unui teritoriu, ai unui stat, ai unei planete!(sic!) Evreii ultimelor decenii prind gustul demnităţii, al generozităţii dezinteresate, al exigenţelor morale, află de binefacerile standardului unic, ale respectului faţă de adevăr şi de propria persoană, adandonează hulitul standard dublu al nomadului… Află de respectul cuvîntului dat, chiar cu riscul anticului pereat mundus!…

Evident, evrei de onoare vor fi existat dintotdeauna, dar evreul nostru, Yuri Slezkine, are în vedere majoritatea evreimii, trăitoare sub fatalitatea unui calapod mercurian… Aceştia, adică majoritatea, evreii în general vorbind, abia de curând, de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, încep mişcarea, ultima lor migraţie masivă, „exodul” dinspre Modelul Mercur spre modelul Apollon. ( Repet, după părerea lui Slezkine, comportamentul dionisiac le-a fost evreilor la fel de străin şi nu este decât altă faţă a omului apolinic, orice ar zice Nietzsche!…) Această schimbare, ca orice schimbare serioasă, organică deci, nu se produce brusc, dintr-odată, ci durează în timp, astfel că printre evrei se va naşte curând conflictul dintre evreii mercurieni (ca să nu le zicem mercantili, denumire altminteri utilă şi potrivită), majoritari, dar în pierdere de teren, şi evreii apolinieni, în minoritate, dar tot mai mulţi, cu fiecare generaţie… Deja, fără să urmăresc în mod dedicat lumea evreiască, am băgat de seamă că istoricii evrei din generaţiile mai noi sunt mult mai exigenţi în aprecierea şi aplicarea unor metode şi principii de cercetare a istoriei, apropiindu-se de standardele validate în celelalte culturi.

Nu prea vă înţeleg!

Vreau să spun că nu prea apar în generaţia tînără succesorii lui Radu Ioanid sau Ellie Wiesel, mă refer la tinerii evrei! Istoricii evrei din Israel, cât am băgat eu de seamă, nu prea calcă pe urmele evreilor holocaustologi din România! Alde Lya Benjamin, Jean Ancel…

Apar în schimb tineri istorici români bucuroşi să susţină ei mai departe inepţiile acestor foşti istorici ai mişcării comuniste. Alde Cioroianu, alde…

Nu, nu ai dreptate. E adevărat, mai zic şi ei câte-o prostie la un talk show, mai scriu un articolaş festiv, dar nu au pretenţii că fac astfel cercetare istorică.

…Ne întoarcem la evreii de onoare, în număr tot mai mare cu fiecare generaţie!… Probabil că se poate vorbi de un conflict între generaţii la evreii de azi, ceea ce ar fi iarăşi un semn bun! Un semn de normalizare a evreilor. Să sperăm că nici ţiganii nu vor întârzia să apuce calea aceasta…

De asemenea, numărul, procentul evreilor de onoare cred că variază şi după profesie. Cum spuneam, mă aştept ca evreii militari, care nu sunt puţini, să aprecieze mult mai corect acţiunile lui Ion Antonescu, să le înţeleagă şi să le judece din prisma lor, militară, supusă altor criterii. Militarii evrei de azi, care ajung să cunoască situaţia din România anilor 1940-45, nu se poate să încuvinţeze sau să treacă cu vederea odiosul comportament al evreilor simpatizanţi comunişti din Basarabia şi Bucovina! Ei vor înţelege şi politica lui Antonescu de izolare a evreilor pe a căror loialitate statul român nu mai putea conta! Iar întâmplări precum cea relatată mai sus, a paraşutiştilor evrei, le vor înţelege şi interpreta corect, ca dovezi că nici pe departe nu poate fi vorba de un antisemitism „irepresibil”, aşa cum trăncănesc toţi evreii expiraţi, în frunte cu Teşu!

Antonescu anti-semitul? Prostia asta n-o mai cred mulţi evrei! Şi nu e de mirare că cei mai mulţi sunt militarii evrei care resping această vorbă nesăbuită. Dovadă, situl lor, unde a apărut textul amintit!

Aşi văzut cu ochii dumneavoastră acel text?!

N-am niciun motiv să mă îndoiesc. Am primit această informaţie de la domnul Puiu, un evreu de onoare! Nu întâmplător fost militar!

Ce altă informaţie v-a mai dat?

Nu propriu zis o informaţie, ci o impresie, a unui militar pensionar, care are flerul său în anumite probleme de mare anvergură: impresia dlui Puiu că autorităţile din Israel pregătesc discuţii cu partea română pe tema Ion Antonescu, a Holocaustului din Transnistria. Discuţii care nu pot avea ca finalitate decât recuperarea adevărului cât mai repede cu putinţă. Mi se pare normal să apară la conducerea Israelului oameni tineri, cu altă viziune asupra istoriei, care să priceapă că poate exista ceva mai odios decât însuşi holocaustul: inventarea unui holocaust, acuzaţia de holocaust adusă unor oameni nevinovaţi care, dimpotrivă, te-au protejat, te-au ferit de un genocid! Probabil că dovezile adunate de Ion Antonescu, duse de ruşi la Moscova după 23 august 1944 şi cumpărate de evrei de la ruşi după 1990, au ajuns să fie citite şi de evrei normali, evrei cu simţul onoarei, care şi-au dat seama de adevăr şi de cumplita crimă de care se fac vinovaţi cei care îi acuză pe români de holocaust, de genocid!

De altfel, dacă Nicolae Ceauşescu mai rămânea în fruntea ţării câteva luni, în primăvara anului 1990 era stabilit ca o delegaţie a B’nai Brith să vină la Bucureşti şi, într-un cadru solemn şi emoţionant, să prezinte mesajul de recunoştinţă al evreimii mondiale faţă de poporul român, pentru felul cum s-au purtat românii cu evreii în perioada 1940-1944.

Nu cred că am auzit bine! Vreţi să repetaţi?…

Ai auzit foarte bine: Ceauşescu a dus tratative cu conducerea mondială a evreimii şi, probabil, a ştiut să le explice că, pe termen lung, este în interesul evreilor să nu mai mintă! Să înceteze propaganda anti-românească pe această temă! …S-a ajuns la această înţelegere: evreii să recunoască public adevărul despre Antonescu şi Transnistria! ….O să încerc să aflu mai multe detalii, cine a dus aceste tratative, cine au fost consilierii lui Ceauşescu în această chestiune…

De la cine vreţi să aflaţi aceste detalii?

De la Ceauşescu!

Cum aşa?! Cum de la Ceauşescu?!

De la Ion Ceauşescu! Fratele cel mic! Am avut mai multe discuţii extrem de interesante cu domnia sa pe mai multe subiecte, am să-l caut, nu l-am mai văzut de mult! Sper să nu fi păţit ceva! Sper să nu aflu că a fost internat la spitalul Elias!… Şi să păţească apoi ce au păţit Nicu şi Zoe Ceauşescu!

Ce să păţească?

O infecţie intra-spitalicească. Se pare că Nicu şi Zoe au făcut cancerul de care au murit după o scurtă internare la Elias… Mă rog, zvonuri! Tot intra-spitaliceşti! De la Fănuş Neagu citire!

Că veni vorba, când aţi fost invitat în Israel şi aţi acceptat, nu v-a fost frică?

De ce frică?!… Aştept de multă vreme o invitaţie în Israel! E normal să se cunoască mai bine între ei oamenii care nu se înţeleg prea bine!

Ştiu că aţi primit ameninţări cu moartea din Israel, aţi sesizat şi la SRI…

Ameninţarea aceea, cu blestemul Pulsa De Nura aruncat asupra mea, se pare că a fost opera lui Jean Ancel. Bietul Ancel, înainte de a muri a avut remuşcări şi a rugat să mi se transmită cererea sa de iertăciune… L-am iertat, dar nu prea am ştiut pentru ce anume! Pentru minciunile scrise despre români, pentru Pulsa De Nura?… Am primit multe lovituri de-a lungul anilor şi câteodată n-am ştiut de la cine venea lovitura de copită!… Ceva asemănător am păţit cu Aurel Dragoş Munteanu. De pe patul morţii mi-a trimis mie şi lui Marcel Petrişor rugămintea să-i aprindem o lumînare în biserică, pentru iertarea păcatelor şi liniştea sufletului!… Dumnezeu să-i ierte pe amândoi! Au trăit în minciună, sărmanii!

Ce aţi mai aflat de la domnul Puiu?

Povestea atât de frumoasă a celor doisprezece aviatori evrei, prizonieri ai Armatei Române, a avut un sfârşit cumplit, nedrept şi tragic: în 1954, când se împlineau 10 ani de la intrarea în luptă a primilor paraşutişti evrei din trupele aliate, în cinstea lor, mi-a povestit domnul Puiu, a fost organizat un miting aviatic. Toţi cei doisprezece paraşutişti au fost invitaţi într-o tribună de onoare, să-i vadă toată lumea şi să-i ovaţioneze. Din nefericire, în modul cel mai absurd cu putinţă, un avion care făcea exhibiţii pe cer a scăpat de sub controlul pilotului şi s-a prăbuşit exact peste tribuna respectivă… I-a ucis pe toţi cei doisprezece eroi!

Chiar cumplit!… Nici nu ştii ce să zici! Domnul Puiu ce zicea?

Domnul Puiu mi-a declarat că este ateu… Pentru dînsul a fost vorba de o întâmplare, tragică, dar întâmplare, nimic mai mult! Dar eu, ca drept-credincios, nu mă împac uşor cu ideea de întâmplare într-un asemenea caz! Să mă ierte familiile acelor evrei plini de curaj şi vitejie, dar eu, fără voia mea, printr-un act reflex al minţii mele de creştin, mă întreb ce păcate au ispăşit astfel bieţii oameni! Ce crimă sau greşeală cumplită, au săvârşit în comun bieţii omeni?! Toţi doisprezece!

Nu cumva simplificaţi într-un mod aş zice prea naiv, prea …fundamentalist?

Simplific cu mintea maică-mii, care obişnuia să identifice intervenţia lui Dumnezeu, „mâna Domnului”, la tot pasul. Cu mintea maică-mii, minte de ţarancă cu patru clase, mă întreb ce făceau cei doisprezece eroi în primăvara anului 1946! Nu citeau şi ei ziarele? Nu aflaseră că la Bucureşti se ţinea un proces în care Mareşalul Ion Antonescu risca să fie condamnat la moarte pentru asasinarea a sute de mii de evrei nevinovaţi?! Nu i-a trecut niciunuia prin minte să meargă să depună mărturie la proces despre anti-semitismul lui Ion Antonescu, aşa cum resimţiseră pe pielea lor acest anti-semitism?

Insinuaţi că…

Nu insinuez nimic, ci doar încerc să înţeleg raţiunea divină, în care cred: cum a fost cu putinţă asemenea tragedie, tragedia celor doisprezece evrei pe care Ion Antonescu i-a ţinut în viaţă, i-a apărat, cu preţul ştiut: l-a înfruntat de dragul lor pe cel mai puternic om de pe planetă la acea dată?! Iar ei mor apoi, după numai câţiva ani, mor toţi deodată, răpuşi într-un mod atât de stupid de un aviator evreu, în faţa a zeci de mii de evrei, sub privirile întregului Israel!… Nu-i prea mult pentru o simplă întâmplare?!

Are ceva de tragedie greacă!

Perfectă observaţie! Iar în tragedia greacă lucrurile se petrec cumva la întâmplare?! Fără nicio motivaţie?! Fără ca spectatorii să înveţe ceva din tragedia eroului?!…

Bun, unii zic că viaţa şi omul au apărut în univers din întâmplare. Ei acceptă un lanţ de întâmplări, un lanţ de coincidenţe matematic imposibil să se producă! Vor zice aceşti atei, ca şi amicul Puiu din Israel, că şi moartea celor doisprezece aviatori a fost o întâmplare! E punctul lor de vedere, ateist! Pe mine mă tentează însă alt punct de vedere şi încerc să găsesc o explicaţie propriu zisă. În termeni creştini mă întreb ce lucru de nefăcut l-au făcut cei doisprezece, săracii de ei, de au fost loviţi atât de dur?! Iar destinul lor ce semnificaţie poartă, pentru „spectatori”? Nu spectatorii de la mitingul aviatic, ci spectatorii care contemplă spectacolul istoriei! A acelei istorii care cuprinde şi aceste două episoade! Atât de tragice!

Care sunt cele două episoade? Unul este cel petrecut la mitingul aviatic! Celălalt? La ce vă referiţi? La felul cum i-a salvat Ion Antonescu?

Am zis „tragice”! Episoade tragice! Intervenţia lui Antonescu nu este un episod tragic. Dimpotrivă! La altceva mă refeream, la alt episod din viaţa lui Antonescu, tragic rău, cel mai tragic!

Vorbiţi de proces? Procesul prin care mareşalul a fost condamnat la moarte?

La ce altceva?! A fost dreaptă condamnarea sa?

Deloc! N-a fost deloc dreaptă!

De aici trebuie pornit! De la incriminarea şi condamnarea pe nedrept a Mareşalului!.. ştii care a fost capul de acuzaţie care a atârnat cel mai greu?

Acuzaţia de crime de război săvârşite mai ales împotriva evreilor! I s-au pus în cârcă sute de mii de evrei!

Câteva sute de mii de evrei, minus doisprezece evrei, aviatorii noştri!

Nu înţeleg! Ce vreţi să spuneţi?

Nu crezi că la proces ar fi trebuit să se ţină seama de cei doisprezece evrei salvaţi de Ion Antonescu personal? Şi să se fi spus că a omorît el foarte mulţi evrei, vreo 250.000, bob cu bob număraţi, minus 12 însă! Ce vreau să zic cu asta?

Că trebuia invocat acest episod de către cei ce i-au luat apărarea Mareşalului! Probabil că avocaţii mareşalului nu cunoşteau însă acest episod!

Dar cei 12 aviatori evrei nu cunoşteau acest episod?!…

Acum înţeleg unde bateţi… Mda, cred că aveţi dreptate. Nu este normal ca din cei 12 – număr biblic, niciunul să nu intervină în proces ca martor din proprie iniţiativă şi să spună o vorbă în apărarea hulitului mareşal!… Nici atunci, la proces, nici mai apoi, vreme de 10 ani, au tăcut tăcere vinovată!… Credeţi că asta l-a supărat pe Bunul Dumnezeu?!

Dacă aş crede că aşa ceva l-ar putea lăsa indiferent pe Bunul Dumnezeu, atunci mă întreb cu ce se ocupă Doamne-Doamne pe lumea asta?!… Procesul Mareşalului a fost urmărit cu atenţie în lumea evreiască. Evrei din Statele Unite, evrei …apolinieni, s-au apucat şi au strâns mii de semnături în apărarea Mareşalului! …Mă rog, aşa se zice,aşa am auzit, cu ani mulţi în urmă, este un fel de legendă, şi m-aş bucura dacă cineva ar putea confirma această legendă! În orice caz, dacă nu e adevărat, atunci cei care au inventat acest zvon înseamnă că asta au crezut ei că ar fi trebuit să fie reacţia evreimii româneşti! Ca şi-n legenda cu statuia Mareşalului de la Haifa, ridicată de evrei în semn de recunoştinţă!

Există acea statuie?

Am cercetat oareşicât subiectul. Se pare că există la intrarea în portul Haifa o statuie care seamănă cu Mareşalul, iar evreii localnici, în bătaie de joc, le-au spus marinarilor români că aceea este statuia lui Ion Antonescu… Umor evreiesc, este celebru!… Ca şi lipsa de recunoştinţă a evreilor, încă mai celebră! …Nu ştiu exact cât este de adevărată povestea cealaltă, cu evreii din America care au semnat în 1946 o petiţie către Tribunalul Poporului, în favoarea Mareşalului! Ştiu bine însă că apărarea a citat ca martori câţiva evrei importanţi, proeminenţi, printre care pe Wilhelm Filderman, liderul politic al evreimii din România, şi pe rabinul Alexandru Şafran, liderul spiritual. Amândoi au avut mustrări de cuget toată viaţa pentru laşitatea dovedită atunci, când nu s-au prezentat la proces…

Aşadar credeţi că din tragedia celor doisprezece paraşutişti evrei se poate desprinde o învăţătură, o morală? Care?…

Îmi ceri prea mult! Nici nu sunt sigur că faptele s-au petrecut aşa cum le-am descris eu! Să zicem însă că acestea sunt faptele! Fiecare înţelege cum îl taie capul. Unii pot spune că nu e nimic de înţeles pentru că însăşi lumea, universul în întregime nu are niciun sens… Pentru mine însă toate au un sens, nu există coincidenţe întâmplătoare. Cel puţin ştiu că gândind aşa mă apăr pe mine însumi de tentaţia de a fura, de a ucide, de a minţi în situaţii în care ştiu că o pot face fără să pot fi dovedit că am furat, am ucis sau am minţit! N-au cum să mă afle nici poliţia, nici opinia publică, nici altcineva! Şi totuşi nu fur, nu ucid, nu mint. De ce? Ei, bine, la întrebarea aceasta noi, popoarele apoliniene, avem un răspuns! M-aş bucura ca acest răspuns să se iţească şi în mentalul evreiesc. E un răspuns vechi, de dinainte de Iisus Hristos, primul care l-a consemnat a fost Pitagora, dar cred că era mai vechi.

Nu vreţi să fiţi mai explicit?

Ba da! Mergi şi citeşte pe acest site Predica de pe munte a Căpitanului, la secţia Legionarii în eternitate! E citat şi Parmenide cu textul lămuritor. Mai mult de atât…

Mulţumesc!

Ai pentru ce!

O ultimă întrebare: ce mai aveţi de declarat în apărarea dumneavoastră?

Mda… Se pare că la Jerusalim s-a ajuns la concluzia că tot mai bun e adevărul!… Dar nu va fi uşor pentru evrei să întoarcă pe dos discursul lor. Trebuie să-i înţelegem, mai ales că evreii care vor veni spre noi cu acest mesaj nou, de normalitate, aceşti evrei, fiecare, ca persoane, nu au fost implicaţi în campania de calomniere a românilor! Cred că trebuie ajutaţi! Misiunea lor este grea! Eu unul m-am gândit de multe ori la momentul acesta şi am imaginat fel şi fel de scenarii. Cred că m-aş putea face util autorităţilor evreieşti – evreieşti am zis, nu israelite, cu anumite sugestii privind paşii ce urmează a fi făcuţi pentru recuperarea adevărului!

Cu alte cuvinte vă oferiţi consultanţa de specialitate?!

Exact!

Contra cost?

Om vedea! Dacă între timp devin şi eu mercurian, atunci o să coste… Pe gratis este numai în următoarele câteva luni!… Să se grăbească!

Bucureşti, 22 noiembrie 2011

A consemnat PETRE BURLACU