Ion (Ioan) Cantacuzino (n. 25 noiembrie 1863, București; d. 14 ianuarie, 1934, București ) a fost un academician, medic, microbiolog,, profesor universitar român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. El a elaborat o metodă de vaccinare împotriva holerei recunoscută în istoria epidemiologiei ca “marea experienţă românească de vaccinare”.
Ion Cantacuzino urmează atât studiile liceale ( Liceul Louis le Grand), cât și cele superioare ( filosofie, 1882-1886, știinșe naturale, 1886-1891 și medicină, 1887-1894) la Paris. În 1895 obține titlul de Doctor în Medicină cu teza: "Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism". După terminarea studiilor, lucrează în Institutul Pasteur din Paris, ca asistent al lui Ilija Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.
Întors în țară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din București ( 1901) și Director general al Serviciului Sanitar din România ( 1907).
Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca Institutul de Seruri și Vaccinuri ( 1921), care astăzi îi poartă numele, a Laboratorului de Medicină Experimentală ( 1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate, "Revista Științelor Medicale" (1905), "Annales de Biologie" (1911) și "Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie".
Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită Metoda Cantacuzino, metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei.
Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică.
Ion Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon(1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934).
Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca Institutul de Seruri și Vaccinuri ( 1921), care astăzi îi poartă numele, a Laboratorului de Medicină Experimentală ( 1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate, "Revista Științelor Medicale" (1905), "Annales de Biologie" (1911) și "Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie".
Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită Metoda Cantacuzino, metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei.
Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică.
Ion Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon(1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934).
Sursa:wikipedia
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: