Chitaristul Alexandru Cazacu (62 ani), legenda rock-ului din Basarabia şi unul dintre veteranii formaţiei „Noroc”, ne povestea, acum jumătate de an, cum nu poate uita nici acum de regimul comunist care a pus beţe în roate „Noroc”-ului. Comuniştii erau vădit deranjaţi nu doar de mesajele pieselor, ci şi de aspectul fizic al artiştilor. Bărbaţii care purtau păr lung erau prinşi pe stradă şi li se făcea o cărare pe cap cu maşina de ras. Astăzi, membrii formaţiei „Noroc” au uitat de perioada în care luptau cu regimul comunist şi s-au vândut lui Igor Dodon.
Formaţia „Noroc” a revenit în forţă într-o nouă formulă. Legendara trupă are acum patru solişti, Lidia Botezatu-Dolgan, Radu Dolgan, Serj Kuzenkoff, Margareta Iarovoi, dar şi şapte muzicieni, printre care se numără şi chitaristul Liviu Ştirbu, care deţine şi funcţia de director muzical al „Noroc”-ului, iar funcţia de manager i-a revenit lui Andrei Lozovan.Pe 13 octombrie, la Palatul Naţional din Chişinău, formaţia a susţinut primul concert în noua formulă, în cadrul căruia au prezentat şi un videoclip.
„Nu ne-am vândut nimănui!”
Pentru realizarea evenimentului, „Noroc” a solicitat de nenumărate ori susţinere financiară de la Ministerul Culturii, care din mai multe motive, au refuzat să-i ajute. Într-un final, managerul formaţiei, s-a adresat finanţatorului site-ului moldoveni.md, Igor Dodon, care a acceptat să sponsorizeze concertul.
„Nu ne-am vândut nimănui!”
Pentru realizarea evenimentului, „Noroc” a solicitat de nenumărate ori susţinere financiară de la Ministerul Culturii, care din mai multe motive, au refuzat să-i ajute. Într-un final, managerul formaţiei, s-a adresat finanţatorului site-ului moldoveni.md, Igor Dodon, care a acceptat să sponsorizeze concertul.
Contactat de „apropo”, Radu Dolgan, ne-a declarat că nu a ştiut faptul că sponsorul general al concertului mult aşteptat era nimeni altul decât comunistul Igor Dodon. „Când a fost încheiat contractul, eu nu eram în ţară. Nu am ştiut cui îi aparţine site-ul şi nici nu mă interesa acest fapt. Noi ne ocupăm de scenă şi de programul artistic. Tot ce ţine de finanţare îl priveşte pe managerul nostru. Pe noi nu ne-a ajutat cu niciun bănuţ nici democraţii de când sunt la putere, nici conducerea Guvernului. Am fost la ministrul Culturii (Boris Focşa – n.r.) şi mi s-a spus să vin mai târziu. Atunci am înţeles că trebuie să ne rezolvăm singuri problemele. „Noroc” este în afara politicii. Acest sponsor ne-a ajutat financiar, pe când Ministerul Culturii sau altcineva a refuzat să ne susţină. Asta nu înseamnă însă că suntem cu comuniştii. Nu ne-am vândut nimănui! Avem un „credo” în viaţă – nu ne băgăm în politică, noi facem muzică”, ne-a declarat Radu Dolgan, precizând că are coloană vertebrală şi tinde cu orice preţ să-şi facă onest meseria.
Nu fac propagandă politică
„Trebuie să relansăm „Noroc”ul, iar faptul că am acceptat ajutorul unui site nu înseamnă că facem propagandă politică. Mulţi artişti sunt implicaţi în politică, dar noi ne facem doar datoria de artist. Acum ne-a ajutat acest site, la celălalt eveniment poate fi altcineva. Aceasta este realitatea în R. Moldova – cultura este pur şi simplu la pământ. Cheltuielile de organizare ale unui spectacol sunt foarte mari, e nevoie de zeci de mii de euro”, precizează Radu Dolgan.
Mulţumiţi de startul pe care l-au avut în noua formulă
Veteranii de la „Noroc” sunt mândri de spectacolul pe care l-au susţinut la Palatul Naţional, în noua formulă. Lidia Botezatu-Dolgan şi Radu, spun că nu au organizat vreun casting pentru venirea în trupă a noilor vocalişti, aceştia au fost aleşi după timbru, ca să se potrivească cu celelalte două voci ale „Noroc”-ului. „Am vrut să lansăm o nouă generaţie cu solişti noi. Suntem mulţumiţi de performanţele pe care le avem. Referitor la concert, pot spune că a fost un live bun. Şi dacă se crează o astfel de atmosferă în timpul concertului înseamnă că nu s-a lucrat în zadar şi noi am ajuns la un rezultat la care visează orice artist – ovaţii şi braţe de flori”, ne mai povesteşte Radu Dolgan.
Pe 14 martie 2012, Mihai Dolgan ar fi împlinit 70 de ani de la naştere, iar formaţia „Noroc” – 45. Cu acest prilej, membrii legendarei trupe intenţionează să organizeze un concert de zile mari.*
1 comentarii:
pacat,e o situatie parsiva,chiar alti sponsori n-au gasit,nu cred....pacat.Cred ca Mihai deja s-a intors in mormint.Cit era viu Mihai Dolgan pe timpul comuistilor nu s-a milogit in fata lor.
Mai era un fel de mileunium ,pare mi se ca asa s-a numit.
P.S. am scris intentionat la trecut
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: