Generația anilor 50: «Mințile de aur» ale medicinii

Este vorba despre primii medici din RSSM, absolvenţii anului 1951 ai actualei Universităţi de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” - „promoţia de aur” care, la 2 iulie 2011, a sărbătorit 60 de ani de la absolvire. Deşi a trecut mai mult de o jumătate de secol de atunci, ei rămân generaţia care a pus bazele medicinei in RSSM. Exponentul de vază incontestabil al „promoţiei de aur”, deşi nu mai este în viaţă, este savantul, ministrul şi mai ales reformatorul Nicolae Testemiţanu, al cărui nume îl poartă astăzi Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie din Chişinău.

In anul 1946, aproape 270 de tineri veniţi din diferite sate, oraşe şi chiar republici ale fostei Uniuni Sovietice, au trecut pragul noului Institut de Medicină din Chişinău. Acea echipă a dat 19 profesori, 49 de doctori în medicină, trei academicieni, patru laureaţi ai premiilor de stat în domeniul ştiinţei şi tehnicii, un membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Moldova şi 12 savanţi emeriţi. Niciodată, după 1951, nu a mai existat o promoţie atât de valoroasă.

La 2 iulie, membrii promoţiei anului 1951 au împlinit 60 de ani de la absolvire. Pe mulţi i-am găsit, acolo unde au muncit o viaţă şi unde mai activează în calitate de consultanţi ştiinţifici la catedrele pe care le-au înfiinţat şi le-au condus de-a lungul anilor.

Pe Pavel Bâtcă, profesor şi doctor în ştiinţă, l-am găsit la pat. La cei 84 de ani, ne spune el, bătrâneţea îşi lasă amprenta nu doar pe chip, dar şi în ceea ce ţine de condiţia fizică. Totuşi, îşi aminteşte cu bucurie de studenţie, de primii ani în medicină şi cele mai importante realizări ale vieţii. Aflăm că a iubit medicina necondiţionat, motiv pentru care cei mai frumoşi ani i-a dedicat „halatului alb”. Din 1973 devine profesor universitar, mai târziu asistent, docent, iar din 1964 - şef al Catedrei de chirurgie clinică a USMF „Nicolae Testemiţanu”. A publicat peste 80 de lucrări ştiinţifice privind traumatologia, chirurgia abdominală şi cea a vaselor sangvine. Fără îndoială, Pavel Bâtcă e cel care a pus bazele chirurgiei vasculare în RM.

Vasile Anestiadi este un alt nume cu rezonanţă în medicina din RM. Începând cu anii ’60 ai secolului trecut, Vasile Anestiadi devine unul dintre cei mai cunoscuţi savanţi din domeniul patologiei, datorită lucrărilor şi investigaţiilor elaborate de acesta. În 1977, este distins cu Premiul de Stat al RSSM în domeniul ştiinţei şi tehnicii.

Prima experienţă practică în domeniul medicinei Gurie Coşiug o capătă la Spitalul raional Ocniţa, unde a lucrat în calitate de medic-şef al Secţiei de chirurgie timp de opt ani, fiind şi cel mai tânăr medic din instituţie. În 1966 susţine teza de doctor, iar patru ani mai târziu - cea de doctor habilitat. În 1977 este angajat la Spitalul Oncologic, unde a înfiinţat Secţia de gastrologie, al cărui consultant ştiinţific e şi azi.

Medicul ne povesteşte, insa, că a fost dus cu forţa să se înscrie la Medicină. Pe atunci marele vis al lui Gurie Coşiug era ingineria, dar evenimentele din acea perioadă l-au silit să se repatrieze din România în Basarabia, unde încă nu exista o universitate tehnică ce i-ar fi permis să-şi continue studiile. Aşadar, revine la Chişinău, unde e sfătuit de un bun coleg să se înscrie la Medicină. Astăzi, nu-i pare rău. „De-ar fi s-o iau de la capăt, tot medicina aş alege. Nu mi-a părut rău nicio clipă, aceasta e vocaţia mea. Altceva nu pot şi nici nu ştiu să fac”.

Actualul profesor Eugen Maloman, doctor habilitat în medicină, ştia bine ce vrea atunci când s-a înscris la Medicină - visul său era să devină chirurg. Părea că nimeni şi nimic nu-l va împiedica să-şi atingă scopul, dar realităţile acelor timpuri erau mai puternice... Deşi era un student eminent, iar viitorul în chirurgie părea să fie promiţător, puterea de atunci decide să-l exmatriculeze din facultate, pentru că era fiul unui fost deportat din Transnistria şi învăţase şase clase în prestigiosul liceu militar „Regele Ferdinand I” din Chişinău. L-a salvat faptul că a fost susţinut de profesori.

Trecutul însă n-a încetat să-i pună piedici - orice tentativă de a se afirma în calitate de chirurg i-a fost suprimată, până la căderea lui regimului Stalin. Abia după ce susţine teza de doctor în ştiinţă la Moscova, cariera tânărului specialist Eugen Maloman cunoaşte o ascensiune încununată de succes: a fost şef al Catedrei de chirurgie generală, din 1982 - chirurg principal al Ministerului Sănătăţii, membru al Asociaţiei Chirurgilor din Moldova, preşedinte al Comisiei de atestare a chirurgilor, preşedinte al Consiliului Ştiinţific Specializat pentru susţinerea tezelor de doctor în ştiinţă.

La 83 de ani, Eugen Maloman îşi petrece mai toate zilele la Spitalul Clinic Republican - ce-i drept, despărţit de chirurgie. Ruptura dintre el şi sala de operaţii s-a produs acum câţiva ani, când i-a decedat soţia - atunci, şi-a zis că nu va mai putea face faţă. „Îmi mai rămâne foarte puţin timp… Atât cât mai am de trăit, vreau să reeditez cartea „Chirurgia abdominală de urgenţă”, pe care am publicat-o în 2009”.

Academicianul şi profesorul universitar Diomid Gherman şi-a luat admiterea în unul din cei mai negri ani, care a adus Basarabiei secetă şi foame. Când l-am întrebat care e cea mai de preţ amintire pe care o păstrează în suflet de-a lungul anilor, mă gândeam că o să-mi vorbească despre succesele din medicină. Dar: „Am plecat, în perioada celui de-al doilea val de deportări, din 1949, cu un grup de medici la Moscova. A fost o călătorie extraordinară şi ne întorceam fericiţi şi visători acasă. La gară, însă, o ştire groaznică ne-a umbrit fericirea - aflasem despre valul masiv de deportări. Am rămas înmărmurit, cu gândul la mama şi tata. Cele mai lungi clipe din viaţa mea au fost atunci, când am găsit în grabă un telefon public, am sunat la primăria din sat ca să aflu veşti despre părinţii mei. Dumnezeu, din fericire, a ţinut cu noi”.

Doctorul în ştiinţă Eugen Semeniuc a ajuns la respectabila vârstă de 89 de ani şi este cel mai în vârstă membru al generaţiei ’51. Deşi învăţa foarte bine, administraţia sovietică a încercat să-i suprime visul de a deveni chirurg şi i-a „organizat” eşecul la examenul de stat. A lucrat timp de şapte ani la un spital regional, între timp încercând să-şi ia licenţa. Dar orice tentativă de a se afirma i-a fost reprimată. Semeniuc reuşeşte, totuşi, să rămână în istoria medicinei din RSSM realizând - la un spital regional! - prima intervenţie chirurgicală pe plagă de cord, în condiţiile în care chirurgia şi anestezeologia modernă abia se năşteau. Eugen Semeniuc a susţinut reformele iniţiate de colegul său Nicolae Testemiţanu, realizând şi traducerea primului manual de chirurgie în limba română.

Fiecare dintre cei cu care am discutat m-a rugat să nu uit să amintesc un nume. Deşi nu mai este de mult în viaţă, ei nu-l uită şi continuă să-l respecte pe cel care le-a fost mai întâi de toate prieten, coleg de institut şi chiar de cameră, apoi ministru şi cel mai important reformator al medicinei moldoveneşti, Nicolae Testemiţanu. Anume în perioada când el a fost ministru, medicina din RSSM a cunoscut o reformare esenţială, datorită schimbărilor efectuate de el. Atunci s-a dublat numărul facultăţilor de medicină în RSSM, s-au construit noi blocuri de studii şi au fost constituite o serie de instituţii medicale care există şi astăzi: Spitalul republican de traumatologie, ortopedie şi protezare, Policlinica stomatologică republicană, Dispensarul dermatovenerologic republican, spitale republicane în Chişinău, Bălţi, Tighina, Tiraspol, Cahul, Râbniţa şi Soroca.

Totuşi, cea mai mare reuşită a lui Nicolae Testemiţanu a fost considerată angajarea în sistemul medical a cadrelor medicale naţionale - până atunci, spun medicii, era foarte greu să te angajezi undeva, peste tot fiind promovaţi vorbitorii de rusă ori etnicii ruşi. Această reformă curajoasă a condus la demiterea lui Nicolae Testemiţanu din funcţia de ministru, dar acest lucru nu l-a îndepărtat de medicină. S-a stins din viaţă mult prea devreme, în anul 1986, răpus de o boală de inimă.

În aceste şase decenii, munca lor a însemnat dăruire şi patriotism. Căci, aşa cum obişnuiesc ei să spună, „patriotismul nu se măsoară în declaraţii deşarte, ci în fapte concrete, care alcătuiesc file de istorie…”.

In baza articolului de Irina Papuc
(Sursa: Timpul.md)