Mare de tricoloruri în centrul Chișinăului

12 iunie 2011


Câteva mii de moldoveni, s-au adunat, astăzi, în centrul Chişinăului pentru a comemora 70 de ani de la primul val de deportări din Basarabia. La eveniment au participat membrii Alianţei pentru Integrare Europeană, foştii deportaţi, rude ale acestora.

Ceremonia de comemorare a început cu depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Apoi, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet a avut loc un miting după care manifestanții au organizat un marș spre Scuarul Gării din Chișinău, unde guvernanții promit deja de 15 ani să construiască un monument în memoria celor deportaţi şi condamnaţi politic de regimul stalinist, scrie Adevărul.

Potrivit TV Publika, la acţiunile de comemorare au participat şi liderii AIE. "E o zi de memorie. Ne aducem aminte de o filă tragică în istoria ţării noastre. O tragedie care nu a cunoscut graniţe, nu a cunoscut vârstă fiindcă au fost deportaţi şi maturi, şi copii", a precizat Marian Lupu, preşedintele interimar al Moldovei.

Şi premierul Vlad Filat a fost astăzi la miting-ul de comemorare a victimelor deportărilor "Este o dată tristă care trebuie să ne facă să ne amintim de ororile care au fost acum 70 de ani", a declarat premierul.

Sursa: publika.md, adevarul.md

1 comentarii:

Sefu' spunea...

"amintim de erorile" - ororile ;)

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: