Filat, despre declarația lui Kuzmin: O jignire pentru poporul nostru

11 iunie 2011


Premierul Vlad Filat a reacționat la declarația ambasadorului rus, Valerii Kuzmin, care a stârnit un conflict diplomatic.

„Este o jignire în adresa poporului moldovean. Voi cere explicații pe căi diplomatice”, se arată într-o declarație a Guvernului, semnată de premier.

Totodată, Vlad Filat a lăsat să se înțeleagă că ar putea fi vorba despre o gafă diplomatică din partea ambasadorului rus, și nu despre o acțiune gândită a administrației de la Kremlin.

„Nu vreau să cred că este o acţiune premeditată din partea Federaţiei Ruse şi fac apel la calm ţinând cont de faptul că avem în faţă o zi importantă, data de 21 iunie, când la Moscova urmează să reluăm negocierile în vederea reglementării conflictului transnistrean în formatul 5+ 2”, mai susține premierul.

Totodată, Vlad Filat a menţionat că reacţia diplomaților moldoveni, americani şi europeni, de a părăsi sala, a fost absolut firească.

Amintim că ieri seara, la o recepție organizată la Ambasada Federației Ruse în RM, cu prilejul zilei naționale a Rusiei (12 iunie), ambasadorul rus, Valerii Kuzmin, l-a prezentat pe pretinsul ministru de externe al autoproclamatei republici nistrene, Vladimir Iastrebceak, drept „șeful diplomației transnistrene”.

Acest lucru a determinat delegația diplomaților moldoveni să părăsească recepția Ambasadei Ruse. Mai mult de atât, diplomații RM au foost urmați și de cei ai SUA și ai UE.

Politicienii și analiștii politici califică acest incident drept unul serios și fără precedent. Ambasadorul rus trebuie să fie rechemat din funcție și să părăsească teritoriul RM, mai spun aceștia.

Ministerul de Externe al RM nu a venit deocamdată cu o reacție oficială.

sursa: jurnal.md

1 comentarii:

Anonim spunea...

"Poporul moldovean" nu poate fi "jignit", domnule Prim-ministru, pentru ca un astfel de popor 'a priori' nu exista.

Intre a formula prin "R. Moldova" sau "popor moldovean" va este mai in fire a fi Prim-ministru de "popor moldovean", se pare.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: