Mareșalul Ion Victor Antonescu s-a născut la Piteşti la 2 iunie 1882, într-o familie de militari.
A fost şeful secţiei Operaţii de la Marele Cartier General în anii războiului pentru reîntregire, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major, ministru de război. Din 4 septembrie 1940 pînă pe 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi apoi şef al statului (conducător). Mareșalul Antonescu a luat decizia de intrare a României în cel de-al doilea război mondial, de partea Germaniei.
Fiind sublocotenent la Regimentul 1 Roșiori, s-a distins în timpul Răscoalei din 1907, când, în fruntea unui mic detașament care apăra intrarea în Galați, fără a trage un foc de armă, a convins țăranii răsculați să nu intre în oraș. Pentru aceasta a fost felicitat de inspectorul general al cavaleriei, prințul moștenitor Ferdinand. A fost avansat locotenent în 1908.
În 1911 a fost admis în Școala Superioară de Război de la Saint-Cyr, Franța, pe care a absolvit-o în 1913, primind gradul de căpitan. În timpul celui de-al doilea război balcanic a indeplinit funcția de șef al biroului de operații al Diviziei 1 Cavalerie. Între 1 noiembrie 1914 și 1 aprilie 1915 a servit la Școala de Ofițeri de Cavalerie.
A participat la primul război mondial (1916-1918), în funcție de șef al statului major al generalului (din 1930 mareșal) Constantin Prezan. În această funcție, Antonescu a conceput planurile de apărare a Moldovei față de invazia trupelor germane conduse de feldmareșalul Mackensen în a doua jumătate a anului 1917 (din 1916 majoritatea României se afla sub ocupație germană). Regele Ferdinand i-a recunoscut meritele spunând: „Antonescu, nimeni altul nu poate ști mai bine decât regele tău marile servicii pe care le-ai adus țării în acest război”. Pentru aportul la cucerirea Budapestei și înfrângerea Armatei Roșii Ungare, locotenent-colonelul Ion Antonescu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a (Decretul Regal nr. 5454/ 31 decembrie 1919).
Ion Antonescu a avut reputaţia unui comandant militar foarte priceput şi pragmatic. Între anii 1922 şi 1926, Antonescu a fost ataşat militar al României în Franţa şi Marea Britanie. După reîntoarcerea în România a fost promovat Comandant al “Şcolii Superioare de Război” între 1927 şi 1930, Şef al Marelui Stat Major al Armatei între 1933 şi 1934 şi Ministru de Război între 1937 şi 1938.
Ion Antonescu a fost numit prim-ministru de către regele Carol al II-lea în septembrie 1940, după ce România fusese silită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei Uniunii Sovietice (28 iunie 1940) şi nordul Transilvaniei Ungariei (30 august 1940).
La două zile de la numirea sa în post, Ion Antonescu l-a convins pe regele Carol al II-lea să abdice. Fiul lui Carol II, Mihai a devenit noul rege. În faţa perspectivei unui război pe trei fronturi, (Germania în vest, Uniunea Sovietică în est şi Bulgaria în sud), Ion Antonescu a făcut o alianţă cu Germania (acest parteneriat era dorit de germani datorită rezervelor de petrol foarte importante ale României).
Ion Antonescu s-a apropiat politic de Garda de Fier, oferindu-le mai multe portofolii guvernamentale. Această perioadă de coabitare între General şi Gardă a făcut ca statul să fie decretat “Stat naţional-legionar”.
În vara anului 1944, în vreme ce sovieticii avansau împingînd înapoi frontul către graniţele României, mareșalul Antonescu a refuzat să-şi modifice poziţia şi să ceară un armistiţiu.
Pe 23 august 1944, principalele partide politice dau o lovitură de stat, în urma căreia Ion Antonescu este destituit şi arestat.
După arestare, mareșalul Antonescu a fost predat sovieticilor. Ostatic al sovieticilor, ţinut în arest timp de doi ani în U.R.S.S., a fost readus în ţară doar pentru a fi judecat “exemplar”. Condamnat la moarte de instanţa “Tribunalului Poporului” la data de 17 mai 1946, a fost executat la Jilava alături de foşti colaboratori apropiaţi, la 1 iunie 1946.
(Sursa: Istoria.md, wikipedia.org)
Foto (www.mazarini.wordpress.com): regele Mihai si maresalul Ion Antonescu
A fost şeful secţiei Operaţii de la Marele Cartier General în anii războiului pentru reîntregire, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major, ministru de război. Din 4 septembrie 1940 pînă pe 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi apoi şef al statului (conducător). Mareșalul Antonescu a luat decizia de intrare a României în cel de-al doilea război mondial, de partea Germaniei.
Fiind sublocotenent la Regimentul 1 Roșiori, s-a distins în timpul Răscoalei din 1907, când, în fruntea unui mic detașament care apăra intrarea în Galați, fără a trage un foc de armă, a convins țăranii răsculați să nu intre în oraș. Pentru aceasta a fost felicitat de inspectorul general al cavaleriei, prințul moștenitor Ferdinand. A fost avansat locotenent în 1908.
În 1911 a fost admis în Școala Superioară de Război de la Saint-Cyr, Franța, pe care a absolvit-o în 1913, primind gradul de căpitan. În timpul celui de-al doilea război balcanic a indeplinit funcția de șef al biroului de operații al Diviziei 1 Cavalerie. Între 1 noiembrie 1914 și 1 aprilie 1915 a servit la Școala de Ofițeri de Cavalerie.
A participat la primul război mondial (1916-1918), în funcție de șef al statului major al generalului (din 1930 mareșal) Constantin Prezan. În această funcție, Antonescu a conceput planurile de apărare a Moldovei față de invazia trupelor germane conduse de feldmareșalul Mackensen în a doua jumătate a anului 1917 (din 1916 majoritatea României se afla sub ocupație germană). Regele Ferdinand i-a recunoscut meritele spunând: „Antonescu, nimeni altul nu poate ști mai bine decât regele tău marile servicii pe care le-ai adus țării în acest război”. Pentru aportul la cucerirea Budapestei și înfrângerea Armatei Roșii Ungare, locotenent-colonelul Ion Antonescu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a (Decretul Regal nr. 5454/ 31 decembrie 1919).
Ion Antonescu a avut reputaţia unui comandant militar foarte priceput şi pragmatic. Între anii 1922 şi 1926, Antonescu a fost ataşat militar al României în Franţa şi Marea Britanie. După reîntoarcerea în România a fost promovat Comandant al “Şcolii Superioare de Război” între 1927 şi 1930, Şef al Marelui Stat Major al Armatei între 1933 şi 1934 şi Ministru de Război între 1937 şi 1938.
Ion Antonescu a fost numit prim-ministru de către regele Carol al II-lea în septembrie 1940, după ce România fusese silită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei Uniunii Sovietice (28 iunie 1940) şi nordul Transilvaniei Ungariei (30 august 1940).
La două zile de la numirea sa în post, Ion Antonescu l-a convins pe regele Carol al II-lea să abdice. Fiul lui Carol II, Mihai a devenit noul rege. În faţa perspectivei unui război pe trei fronturi, (Germania în vest, Uniunea Sovietică în est şi Bulgaria în sud), Ion Antonescu a făcut o alianţă cu Germania (acest parteneriat era dorit de germani datorită rezervelor de petrol foarte importante ale României).
Ion Antonescu s-a apropiat politic de Garda de Fier, oferindu-le mai multe portofolii guvernamentale. Această perioadă de coabitare între General şi Gardă a făcut ca statul să fie decretat “Stat naţional-legionar”.
În vara anului 1944, în vreme ce sovieticii avansau împingînd înapoi frontul către graniţele României, mareșalul Antonescu a refuzat să-şi modifice poziţia şi să ceară un armistiţiu.
Pe 23 august 1944, principalele partide politice dau o lovitură de stat, în urma căreia Ion Antonescu este destituit şi arestat.
După arestare, mareșalul Antonescu a fost predat sovieticilor. Ostatic al sovieticilor, ţinut în arest timp de doi ani în U.R.S.S., a fost readus în ţară doar pentru a fi judecat “exemplar”. Condamnat la moarte de instanţa “Tribunalului Poporului” la data de 17 mai 1946, a fost executat la Jilava alături de foşti colaboratori apropiaţi, la 1 iunie 1946.
(Sursa: Istoria.md, wikipedia.org)
Foto (www.mazarini.wordpress.com): regele Mihai si maresalul Ion Antonescu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: