Text publicat in revista Viata Basarabiei, iulie 1933:
Multa lume a tabarat la codru si pe vremea bejeniilor celor mari, cand s'au starnit bataliile intre rus si turc, pe vremea lui Petrea cel Mare si a imparatesei Catirinii.
Atunci multe sate de la camp au fost parjolite si pustiite de pagani, de ciuma, de holera si foamete. Cei cari au ramas cu viata au luat-o la fuga spre codru. Veneau, cica, sarmanii slabi si prapaditi cu vitele ce le mai ramasese si se rugau cu lacrimi pe la cei de aici, sa-i invoiasca in dijma pe mosiile lor, ca sa nu piara de foame ei si vitele lor. Codrenii se indurau si-i primeau pe razasiele lor: un sat - cativa, altul – pe alti cativa, si asa, oleaca cate oleaca, ii adaposteau pe toti pe la marginea satelor.
Dar inainte de a cere adapost, bajenarii se opreau cu toata bajenia (toate lucrurile si avutia ce-o aveau cu dansii) lor la marginea mosiei satului, de unde trimiteau cati-va soli calatori in sat, sa vesteasca pe batranii satului; caci pe atunci toate trebile satului erau purtate din neam in neam de catre batranii, scoboratori din descalicatul satului. Acestia judecau si toate pricinile si neintelegerile ce se iveau intre sateni.
Batranii incalecau si se ducea la fata locului de-i intrebau pe bejenari: «Cine santeti, de unde veniti si ce cautati pe locurile noastre?».
Bejenarii cereau mai intai ertare dela batrani, ca au ajuns pe mosia lor; apoi le povesteau toate nevoile si necazurile, cari i-au adus pe aici. Si numai dupa ce batranii se sfatuiau si chibzuiau ce sa faca, numai atunci hotarau sa-i primeasca sau nu. Si cum hotarau batranii, asa se facea de catre obstea satului.
Insa cea mai mare parte din bejenari se asezau pe mosiile boeresti; ca multe n'aveau sate pe ele si sedeau nelucrate si parasite; caci boerii stapani locuiau sau la Esi, sau pe alte mosii de ale lor, care erau asezate mai departe, incolo peste codru, pe unde nu razbateau turcii si tatarii. Erau deci bucurosi, daca cineva se aseza pe mosiile lor dela marginea tarii. Si ca sa-i ademeneasca ii scuteau pe o seama de ani de orice dijma si boeresc. Le daruiau loc de vatra de sat si o toloaca destul de lata imprejurul vetrii satului pentru imasul vitelor mici.
De altfel pamantul era pe atunci atat de eftin, ca cu doua – trei turte de ceara pe an puteai tine o mosie; si inca si pe acelea boerul le lua mai mult asa, ca sa se stie, - si sa-l stii si tu, - de stapan. Iar cu un cal bun de calarie puteai sa cumperi mosia pe veci; ba inca te si ruga. Caci nimic nu era mai scump si mai de pret pe vremurile acelea de izbeliste (obidir, obijduiri din toate partile) si razmirita (rascoala, razvratire) decat un cal bun de calarie, si de zurbalac (bun de lupta, de razboi) care sa stie a cotigi (a fugi in zig-zag si a se intruna din fuga mare inapoi) si a merge la umbiete (mers iute si leganat) si la inbuestru (trap iute, leganat, pentru care se cerea anume mestesug). Ca te scapa de dusman, cand te alunga, si tot cu el il ajungeai pe dusman, cand il goneai tu pe dansul.
* * *
Multe a patimit iar si a suferit bietul norod moldovenesc, cand s'au starnit bataliile cele mari dintre crestini si pagani. Multe sate moldovenesti au fost jacuite si parjolite…
Si moldovenii, daca au vazut ca-i asa, - au luat calea haiduciei. Din Orhei si pana'n Prut erau pline padurile de cete de haiduci. Mai ales erau multi in padurea cea mare – plina de rapi, cotloane si vagaune – a Berdeului (adica a Bugeacului, caci Bugeacul inainte de ase chema Bugeac s'ar fi chemat Berdeu) – dela marginea Bugeacului, dintre Gangura, Rezeni, Molesti, Gura-Galbenii si Sahaidac unde nici dracu nu te mai putea gasi: caci pe acolo trecea drumul negustorilor spre Ciorac (Tarutino), Cetatea-Alba, Galati si mai departe peste Dunare pana la Tarigrad.
Vestitul haiduc Codreanu, care era de loc din satul Gura-Galbenii, in padurea Berdeului s'a deprins a haiduci.
Din padurea Berdeului nici a treia parte n'a ramas acuma.
Si cand au inceput a dovedi crestinii pe turci, atunci cetele aceastea de haiduci le-au facut turcilor si tatarilor ceiace au facut ei atatea ani moldovenilor.
Multi s'au umplut atunci de galbeni de aur si de bani de argint. Si s'au ales de la turci si tatari cu: durde (pusca cu cremene), sabii, hangeare, iatagane, chistoale, anteree de cutnie (haina lunga din tesatura de matasa in dungi), mantali, sele de cai, orez, smochine si cate si mai cate.
Si multa oaste pagana a pierit atunci in retragere; ca-i goneau si alungau moldovenii din urma de prin toate partile:
«Cu imblaciu imblateau
Cu baltagu-i baltageau».
Insa si din moldoveni s'au prapadit o multime de tot. Ca nu i-s'au ajuns rusului moscali si au umplut pâlcurile (regimentele) de muschetari (vanatori) cu moldoveni. Iar mazalii au fost impreunati cu cazacii. Si a mai venit apoi ciuma si holera, de muriau oamenii ca mustile. Ramasese asa de putini barbati, ca n'aveau parintii cu cine marita fetele. Si le incarcau zestrea in carute si se catara fata pe zestre, si asa o purta tata-sau din sat in sat strigand, ca are fata de maritat, cum ai striga: - hai la oale!
… Si asa cu Trusenii de odinioara si cu traiul din vremea de demult!
… Multe au tras si au patimit batranii lor!... Multe au indurat si prin multe au trecut… Dar stiu ca au trait in larg!... Norod putin si pamant mult… Caci pe langa cele peste doua mii de hectare de pe bastinele din Truseni, mai aveau mosia vecina Chicera razaseasca de doau sute de hectare; apoi, de pe Grecul batranul, vre-o patru sute de hectare ocina, pe alta mosie vecina Grecii de Highides si inca vr'o cincisute de hectare pe mosia Grecii de Tohatin, ce sa afla la camp, la saisprezece chilometri de Truseni. Afara de aceasta unii mai erau bezmetari (tovaras de cumparatura a vre-unei mosii) pe mosiile altor sate: unii tocmai la Rezeni, la cincizeci de chilometri de Truseni.
Ce n'aveau atunci in timp de liniste si pace?!... Si prisaci bogate, si turme mari de oi, de hazmani (berbeci scopiti) si mioare!... Si herghelie de cai buni… Si cireada de vite albe!... Si tamazlac de vaci sterpe, juncani si junce!... Si surecuri de boi alesi si pusi la ingrasat… Ajungeau uneori cu vitele tocmai la Livov (Lemberg) si Cracau (Cracovia) la iarmaroace…
Din padurea razaseasca aveau lemnarie pentru toate trebuintele gospodarieil iar in padure poame salbatece; apoi hrighi, sbarciogi si miere din roiurile de albine de prin bortile copacilor. Si aveau si vanat… ca intindeau laturi pe la marginea izvoarelor din padure, unde veneau jivinele si dihaniile salbatece la apa. Si cand vr'o capra salbateca, vulpe sau altceva se prindea si se incalcea in lat, atunci talanca de la capatul latului incepea a talanci, vestind ca s'a prins un vanat.
In sesul larg al Bacului aveau pasune, fanat si un iaz mare cu peste si stuharie, iar pe iezura o moara de apa cu doua pietre.
Asa ca aveau de toate…
Belsug de toate!... Pamant berechet!... Si neatarnare de nimeni! - sa tot traiesti, sa nu mai mori! Daca… aici i-aici… daca n'ar fi fost procletii de turci si tatari, cari sa-i prade din cand in cand…
Trusenenii n'au fost vrednici sa-si pastreze toate mosiele de ocina. Cea mai mare parte din mosia Grecii de Highedeș (Highedeș in prezent Ghidighici) au vandut-o la altii, iar mosia Grecii de Tohatin, iarasi incetul cu incetul au vandut-o cu desavarsire. Numai alde Buruiana ce se trageau din Grecul batranul s'au dus de s'au asezat pe Tohatin, intemeind micul sat de azi Buruiana de langa Chisinau.
Eu inca am apucat in copilaria mea cantecul pe care l'au stranit trusenenii 80 de ani in urma, dupa ce au vandut si cele cateva sute de stanjeni de razesie ce le mai ramasese la Tohatin:
«Frunza verde mar mustos
Ramai Tohatin sanatos!...»
Gheorghe V. Madan
Multa lume a tabarat la codru si pe vremea bejeniilor celor mari, cand s'au starnit bataliile intre rus si turc, pe vremea lui Petrea cel Mare si a imparatesei Catirinii.
Atunci multe sate de la camp au fost parjolite si pustiite de pagani, de ciuma, de holera si foamete. Cei cari au ramas cu viata au luat-o la fuga spre codru. Veneau, cica, sarmanii slabi si prapaditi cu vitele ce le mai ramasese si se rugau cu lacrimi pe la cei de aici, sa-i invoiasca in dijma pe mosiile lor, ca sa nu piara de foame ei si vitele lor. Codrenii se indurau si-i primeau pe razasiele lor: un sat - cativa, altul – pe alti cativa, si asa, oleaca cate oleaca, ii adaposteau pe toti pe la marginea satelor.
Dar inainte de a cere adapost, bajenarii se opreau cu toata bajenia (toate lucrurile si avutia ce-o aveau cu dansii) lor la marginea mosiei satului, de unde trimiteau cati-va soli calatori in sat, sa vesteasca pe batranii satului; caci pe atunci toate trebile satului erau purtate din neam in neam de catre batranii, scoboratori din descalicatul satului. Acestia judecau si toate pricinile si neintelegerile ce se iveau intre sateni.
Batranii incalecau si se ducea la fata locului de-i intrebau pe bejenari: «Cine santeti, de unde veniti si ce cautati pe locurile noastre?».
Bejenarii cereau mai intai ertare dela batrani, ca au ajuns pe mosia lor; apoi le povesteau toate nevoile si necazurile, cari i-au adus pe aici. Si numai dupa ce batranii se sfatuiau si chibzuiau ce sa faca, numai atunci hotarau sa-i primeasca sau nu. Si cum hotarau batranii, asa se facea de catre obstea satului.
Insa cea mai mare parte din bejenari se asezau pe mosiile boeresti; ca multe n'aveau sate pe ele si sedeau nelucrate si parasite; caci boerii stapani locuiau sau la Esi, sau pe alte mosii de ale lor, care erau asezate mai departe, incolo peste codru, pe unde nu razbateau turcii si tatarii. Erau deci bucurosi, daca cineva se aseza pe mosiile lor dela marginea tarii. Si ca sa-i ademeneasca ii scuteau pe o seama de ani de orice dijma si boeresc. Le daruiau loc de vatra de sat si o toloaca destul de lata imprejurul vetrii satului pentru imasul vitelor mici.
De altfel pamantul era pe atunci atat de eftin, ca cu doua – trei turte de ceara pe an puteai tine o mosie; si inca si pe acelea boerul le lua mai mult asa, ca sa se stie, - si sa-l stii si tu, - de stapan. Iar cu un cal bun de calarie puteai sa cumperi mosia pe veci; ba inca te si ruga. Caci nimic nu era mai scump si mai de pret pe vremurile acelea de izbeliste (obidir, obijduiri din toate partile) si razmirita (rascoala, razvratire) decat un cal bun de calarie, si de zurbalac (bun de lupta, de razboi) care sa stie a cotigi (a fugi in zig-zag si a se intruna din fuga mare inapoi) si a merge la umbiete (mers iute si leganat) si la inbuestru (trap iute, leganat, pentru care se cerea anume mestesug). Ca te scapa de dusman, cand te alunga, si tot cu el il ajungeai pe dusman, cand il goneai tu pe dansul.
* * *
Multe a patimit iar si a suferit bietul norod moldovenesc, cand s'au starnit bataliile cele mari dintre crestini si pagani. Multe sate moldovenesti au fost jacuite si parjolite…
Si moldovenii, daca au vazut ca-i asa, - au luat calea haiduciei. Din Orhei si pana'n Prut erau pline padurile de cete de haiduci. Mai ales erau multi in padurea cea mare – plina de rapi, cotloane si vagaune – a Berdeului (adica a Bugeacului, caci Bugeacul inainte de ase chema Bugeac s'ar fi chemat Berdeu) – dela marginea Bugeacului, dintre Gangura, Rezeni, Molesti, Gura-Galbenii si Sahaidac unde nici dracu nu te mai putea gasi: caci pe acolo trecea drumul negustorilor spre Ciorac (Tarutino), Cetatea-Alba, Galati si mai departe peste Dunare pana la Tarigrad.
Vestitul haiduc Codreanu, care era de loc din satul Gura-Galbenii, in padurea Berdeului s'a deprins a haiduci.
Din padurea Berdeului nici a treia parte n'a ramas acuma.
Si cand au inceput a dovedi crestinii pe turci, atunci cetele aceastea de haiduci le-au facut turcilor si tatarilor ceiace au facut ei atatea ani moldovenilor.
Multi s'au umplut atunci de galbeni de aur si de bani de argint. Si s'au ales de la turci si tatari cu: durde (pusca cu cremene), sabii, hangeare, iatagane, chistoale, anteree de cutnie (haina lunga din tesatura de matasa in dungi), mantali, sele de cai, orez, smochine si cate si mai cate.
Si multa oaste pagana a pierit atunci in retragere; ca-i goneau si alungau moldovenii din urma de prin toate partile:
«Cu imblaciu imblateau
Cu baltagu-i baltageau».
Insa si din moldoveni s'au prapadit o multime de tot. Ca nu i-s'au ajuns rusului moscali si au umplut pâlcurile (regimentele) de muschetari (vanatori) cu moldoveni. Iar mazalii au fost impreunati cu cazacii. Si a mai venit apoi ciuma si holera, de muriau oamenii ca mustile. Ramasese asa de putini barbati, ca n'aveau parintii cu cine marita fetele. Si le incarcau zestrea in carute si se catara fata pe zestre, si asa o purta tata-sau din sat in sat strigand, ca are fata de maritat, cum ai striga: - hai la oale!
… Si asa cu Trusenii de odinioara si cu traiul din vremea de demult!
… Multe au tras si au patimit batranii lor!... Multe au indurat si prin multe au trecut… Dar stiu ca au trait in larg!... Norod putin si pamant mult… Caci pe langa cele peste doua mii de hectare de pe bastinele din Truseni, mai aveau mosia vecina Chicera razaseasca de doau sute de hectare; apoi, de pe Grecul batranul, vre-o patru sute de hectare ocina, pe alta mosie vecina Grecii de Highides si inca vr'o cincisute de hectare pe mosia Grecii de Tohatin, ce sa afla la camp, la saisprezece chilometri de Truseni. Afara de aceasta unii mai erau bezmetari (tovaras de cumparatura a vre-unei mosii) pe mosiile altor sate: unii tocmai la Rezeni, la cincizeci de chilometri de Truseni.
Ce n'aveau atunci in timp de liniste si pace?!... Si prisaci bogate, si turme mari de oi, de hazmani (berbeci scopiti) si mioare!... Si herghelie de cai buni… Si cireada de vite albe!... Si tamazlac de vaci sterpe, juncani si junce!... Si surecuri de boi alesi si pusi la ingrasat… Ajungeau uneori cu vitele tocmai la Livov (Lemberg) si Cracau (Cracovia) la iarmaroace…
Din padurea razaseasca aveau lemnarie pentru toate trebuintele gospodarieil iar in padure poame salbatece; apoi hrighi, sbarciogi si miere din roiurile de albine de prin bortile copacilor. Si aveau si vanat… ca intindeau laturi pe la marginea izvoarelor din padure, unde veneau jivinele si dihaniile salbatece la apa. Si cand vr'o capra salbateca, vulpe sau altceva se prindea si se incalcea in lat, atunci talanca de la capatul latului incepea a talanci, vestind ca s'a prins un vanat.
In sesul larg al Bacului aveau pasune, fanat si un iaz mare cu peste si stuharie, iar pe iezura o moara de apa cu doua pietre.
Asa ca aveau de toate…
Belsug de toate!... Pamant berechet!... Si neatarnare de nimeni! - sa tot traiesti, sa nu mai mori! Daca… aici i-aici… daca n'ar fi fost procletii de turci si tatari, cari sa-i prade din cand in cand…
Trusenenii n'au fost vrednici sa-si pastreze toate mosiele de ocina. Cea mai mare parte din mosia Grecii de Highedeș (Highedeș in prezent Ghidighici) au vandut-o la altii, iar mosia Grecii de Tohatin, iarasi incetul cu incetul au vandut-o cu desavarsire. Numai alde Buruiana ce se trageau din Grecul batranul s'au dus de s'au asezat pe Tohatin, intemeind micul sat de azi Buruiana de langa Chisinau.
Eu inca am apucat in copilaria mea cantecul pe care l'au stranit trusenenii 80 de ani in urma, dupa ce au vandut si cele cateva sute de stanjeni de razesie ce le mai ramasese la Tohatin:
«Frunza verde mar mustos
Ramai Tohatin sanatos!...»
Gheorghe V. Madan
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: