Grigore Vieru și Unirea

(…) Cum e posibil ca noţiunea de unionist să capete pentru majoritatea intelectualilor (şi în special a politicienilor) stîngpruteni… o conotaţie de-a dreptul peiorativă, iar aceea de Unire să devină o adevărată sperietoare pentru aproape întreaga suflare din… făcătura R(ibbentrop) M(olotov)!?

Oameni buni! Alecsandri, cu a lui Hora Unirii, nu era unionist! Russo, care a cîntat România înainte de a avea această denumire oficială, nu a fost unionist! Mateevici, sublocotenentul român, nu era unionist! Eminescu, cel cu dorul permanent de Basarabia, nu era unionist! Iorga, cu inima lui suferindă pentru “românii ce înconjoară România”, nu a fost unionist! Coposu, care… abia perceptibil… şoptea “Basarabia… Bucovina…” înainte de-a-şi slobozi sufletul, nu a fost unionist! Şi foarte… şi foarte mulţi “antistatalişti” şi “nesuferiţi” din aceştia!

Poate nici Viteazu, nici Cuza, nici Kogîlniceanu, nici Maniu, Stere, Halippa, Ghibu, Inculeţ, Raţiu, Ferdinand I… nu au fost unionişti! Şi, nu-i aşa, nici Grigore Vieru “nu a mai fost el unionist”!

Dar… să întoarcem lucrurile tocmai invers. Păi, lume românească, dacă unionismul a devenit un cuvînt de ocară şi fobie… cum de “s-a permis” acceptarea unor denumiri la atîtea instituţii cu numele atîtor “nesuferiţi de unionişti”?! De ce nu “se purcede” la “demersuri” spre a se reveni la denumirile vechi şi “normal’nîe”!? (Pentru a nu-l tot supăra pe vreun “nefrate mai mare”… care e mare întrucît a fost şi el unionist: a se citi şi… ocupaţionist!)

E clar, că de la sublim la ridicol nu e decît un pas! Atenţie, dragii mei: atîta timp cît România noastră nu-şi va relua forma ei interbelică, iar foarte mulţii români din jurul ei nu vor avea un statut normal, civilizat, de secol 21… toţi românii, de pe oriunde ar fi ei, trebuie să fie unionişti!!! Şi abia atunci aceştia vor fi adevăraţi români!!! (…)

Mă aşteptam ca… imediat după moartea grabnică a unionistului, da, unionistului Grigore Vieru… toată suita “comemoratorilor”, cu diverse ocazii, să atingă măcar tangenţial şi acest curcubeu ce străbate opera şi activitatea tribunului nostru: unirea neamului “grămăjoară”. Din nefericire, pînă în prezent, după mai mult de doi ani, mai nimic demn de luat în consideraţie referitor la această dumnezeiască însuşire a Martirului! Pînă cînd, Grigore, să domine impropriu întunericul asupra acestei laturi luminoase a vieţii tale!? (…)

Fraţilor, cînd Unirea nu va mai fi un tabu, o ciuhă de alungat ciorile, atunci… unionistul de mine de cînd mă ştiu… va crede în bunele intenţii pentru Neam… ale “neamurilor conducătoare” din stînga revoltatului Prut!

Ce ne facem cu al nostru obraz şi cu a noastră coloană vertebrală în faţa… sfinţitorilor noştri înaintaşi – dinainte de Burebista şi, să zicem, pînă la Grigore al nostru!?!..

Deschide-ne… Doamne… mintea şi ochii… acum şi-n veac…

(Din cartea în curs de apariţie “SA FIM IN CLOCOT / Grigore Vieru şi Unirea”, 336 pagini)

Isidor DOCTOREANU, Orhei, în “Săptămîna Grigore Vieru – 2011”