Ideea integrării europene a Republicii Moldova a apărut şi a devenit una populară odată cu deschiderea ţării faţă de Occident. Un rol important în acest sens l-a jucat, în special, creşterea masivă a numărului de cetăţeni plecaţi temporar la muncă peste hotarele ţării, care s-a produs mai bine de un deceniu în urmă, o bună parte dintre aceştia alegând ca destinaţie statele membre UE.
Clasa politică naţională a înţeles care sunt doleanţele majorităţii populaţiei ţării. Astfel, începând cu cea de-a 4 competiţie electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2005, mesajul de integrare europeană a Republici Moldova a fost şi rămâne unul comun pentru toţi concurenţii electorali importanţi. Acest mesaj a figurat în programele electorale ale tuturor celor trei formaţiuni politice care au intrat, în anul 2005, în Parlament, inclusiv în programul electoral al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova – învingătorul de atunci al competiţiei electorale.
O situaţie similară s-a atestat şi în ciclurile electorale care au urmat. În final, ideea integrării europene a Republicii Moldova a devenit una dintre priorităţile majore ale politicii externe a ţării, figurând ca domeniu aparte, începând cu anul 2005, în titulatura ministerului de profil. Astfel, privită în termeni generali, ideea de integrare europeană a ţării este unica speranţă şi, în acest sens, singura soluţie oferită în prezent de clasa politică din Republica Moldova, în vederea asigurării dezvoltării socio-economice a ţării. Formal, această idee s-a transformat într-un veritabil model de dezvoltare economică şi, la drept vorbind, nu doar pentru Republica Moldova. Dar este oare această abordare una corectă?
Pentru a răspunde la această întrebare, ar fi cazul să revenim asupra unor noţiuni care, din motivul că sunt des întrebuinţate, şi-au pierdut sau, cel puţin în percepţia majorităţii populaţiei, şi-au denaturat adevărata lor semnificaţie. Ce este Uniunea Europeană?
UE – o comuniune bazată pe cooperarea avantajoasă
Bazele UE au fost puse prin tratatul de la Roma, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, care a instituit o comunitate economică reprezentată printr-o uniune vamală dintre Franţa, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia şi Luxemburg. Scopul tratatului de la Roma a fost crearea unei pieţe comune, menite să asigure prosperitatea economică a unui grup de state-semnatare a documentului, care, la acea vreme, dispuneau de un nivel comparabil de dezvoltare economică. Cu timpul, odată cu atingerea obiectivului iniţial de dezvoltare economică, UE şi-a extins eforturile către alte domenii, cu scopul consolidării drepturilor sociale şi promovării valorilor democratice. În momentul de faţă, UE reprezintă o entitate politică formată din 27 de state membre, dar şi-a păstrat trăsăturile iniţiale de uniune vamală şi piaţă comună care îşi stabileşte de comun acord politica tarifară în raport cu statele terţe, în timp ce comerţul intern de bunuri şi servicii dintre statele membre UE este complet liberalizat. În concluzie, UE reprezintă o comunitate de state cu un nivel înalt de dezvoltare economică (fapt care nu mai este întru totul valabil în prezent) capabile să asigure o cooperare economică reciproc avantajoasă, dar şi menţinerea şi propagarea principiilor democratice de organizare politică a societăţii.
Comerţul liberalizat este favorabil statelor avansate economic
De ce este important ca statele care decid să formeze o uniune vamală şi piaţă comună de bunuri şi servicii, să dispună de un nivel comparabil de dezvoltare economică? Pentru a răspunde la această întrebare, ar trebui lămurite câteva aspecte. Conceptul de bază care explică, în teoria economică clasică, comerţul internaţional de bunuri şi servicii este cel al avantajelor comparative. În conformitate cu acest concept, statele antrenate în comerţul internaţional se vor specializa în producerea acelor bunuri şi servicii care înregistrează pentru fiecare stat în parte cele mai mici costuri de oportunitate. Termenul de cost de oportunitate defineşte valoarea celei mai bune dintre şansele la care se renunţă atunci când se face o alegere oarecare. Astfel, dacă pentru statul A, dată fiind structura economică a acestuia, producerea grâului are un cost de oportunitate mai mic decât producerea de autoturisme, în raport cu situaţia din statul B, în rezultatul comerţului exterior statul A se va specializa în producerea grâului, iar statul B – în producerea autoturismelor. În final, drept urmare a creşterii eficienţei utilizării resurselor interne, volumul global al bunurilor produse se va majora şi, în consecinţă, va creşte în ansamblu nivelul general de bunăstare a populaţiei ambelor state. Aspectul care nu este luat în calcul este modul de distribuire a surplusului de valoare adăugată creat şi efectul în timp asupra statelor antrenate în activitatea de comerţ exterior. Astfel, statul A, în urma comerţului internaţional neîngrădit, va rămâne fără sectorul industrial, din exemplul nostru de producere a autoturismelor, pe când statul B îşi va dezvolta şi mai mult capacităţile sale în acest domeniu şi va diminua ponderea populaţiei sale antrenate în agricultură. Consecinţa imediată a acestei „evoluţii” este sărăcirea şi degradarea socială a populaţiei ţării A, deoarece nivelul de salarizare, dar şi competenţele cerute în industria auto sunt mult mai favorabile dezvoltării socioeconomice decât cele din sectorul agricol. Astfel, comerţul internaţional liberalizat, în special cu economiile slab dezvoltate, este favorabil statelor avansate economic, deoarece acesta aduce o rată de creştere economică superioară celei naturale (a se compara cu supraprofiturile realizate în cadrul unor activităţi de monopol) care depăşeşte valoarea adăugată rezultată din cooperarea reciprocă, benefică ambelor state, şi reprezintă supravaloarea rezultată din contul dezindustrializării statelor cu o structură economică slabă, aflată în formare.
Economiile slabe – anexe ale unor economii dezvoltate?
În contextul celor descrise se desprinde următoarea observaţie. Cadrul instituţional actual de organizare a economiei mondiale, în care statele ce dispun de o structură economică slabă sunt forţate să concureze pe picior de egalitate cu statele dezvoltate economic, reprezintă în realitate o modalitate indirectă de luptă împotriva concurenţei şi care, în ultimă instanţă, se opune principiului de liberalism economic. Astfel, expunerea prematură sau, privită la general, expunerea directă a economiilor slab dezvoltate în competiţia acerbă de pe pieţele globale, contribuie de facto la menţinerea unui statu-quo a economiei mondiale, favorabil statelor care în prezent sunt dezvoltate economic. Astfel se asigură aplicarea unor condiţii „aride” de dezvoltare economică a statelor slab dezvoltate, în vederea limitării la maximum a capacităţilor acestora de a dezvolta entităţi economice independente, care ar face concurenţă liderilor economici de moment. Astfel, economiile slabe sunt sortite unei existenţe la limita supravieţuirii sau, în cel mai bun caz, să fie anexe ale unor economii dezvoltate. Care este răspunsul elitei politice autohtone la aceste provocări… este oare conştientizată şi abordată în termeni reali această problemă în Moldova?
UE nu este o agenţie de ajutor social care ne va rezolva problemele
Dacă descrierea teoretică de mai sus nu pare a fi verosimilă, cei care au dubii să analizeze evoluţia economică din ultimii 10-15 ani a Republicii Moldova. În această perioadă, drept urmare a unei deschideri premature a economiei, Republica Moldova a rămas aproape în totalitate fără sectorul său industrial. Astfel, în prezent, în comerţul intern majoritatea bunurilor sunt cele de import. Moldova a ajuns un stat care cu greu de mai exportă ceva, iar cea mai importantă sursă de intrări de valută a ţării o reprezintă exportul forţei de muncă, cu toate aspectele inerente unei astfel de „structuri economice”, care sunt traficul de fiinţe umane, prostituţia, traficul de organe umane.
Rezumând cele menţionate şi fără a diminua rolul UE în calitatea sa de promotor, unul eficient, de altfel, a unor valori general umane, principii şi reguli de organizare modernă a societăţi, este important pentru elita politică din Republica Moldova să vizualizeze şi celălalt aspect în care se manifestă UE, şi anume, de competitor al Moldovei în cadrul unui sistem economic capitalist. Este cunoscut faptul că capitalismul nu se bazează pe ajutor reciproc, ci pe concurenţă, iar în final reuşeşte cel care este mai eficient. În acest context, UE nu este o agenţie de ajutor social care, la un simplu apel, va rezolva problemele cu care se confruntă Republica Moldova, ci, mai degrabă, un club al statelor care au reuşit în plan economic, întrunite în vederea augmentării şi asigurării unei dezvoltări prospere în continuare. Raţionamentul care ghidează cooperarea UE cu Republica Moldova, chiar şi sub aspectul ce ţine de fondurile nerambursabile alocate ţării, este, în primul rând, cel al asigurării propriei prosperităţii sociale şi economice. În acest context, apropierea economică de UE, de exemplu în cadrul unui acord de liber schimb, ar putea să prejudicieze, mai mult decât să ajute, economia firavă a Moldovei.
Este prea puţin să vrem în Europa, dacă nu avem şi soluţii de ordin economic
Visul de integrare europeană al Republicii Moldova, care, în termeni reali, defineşte obiectivul construirii unei societăţi echitabile şi prospere în Republica Moldova, pentru a deveni realitate, ar trebui axat, în primul rând, pe reuşite în plan economic. Aşa cum s-a menţionat deja, pentru a obţine statutul de stat membru UE, o condiţie esenţială este să dispui de o economie de piaţă matură, capabilă să facă faţă concurenţei internaţionale. În acest context, statutul de ţară membră UE reprezintă o confirmare, dar nu neapărat şi un mijloc pentru realizarea acestei condiţii. Republica Moldova, în momentul de faţă, fără a fi încorsetată în cadrul unor acorduri comunitare, aşa cum este cazul statelor membre UE, are, de jure, libertatea promovării unei politici tarifare, comerciale, financiare, bugetar-fiscale şi monetare independente – de care ar fi trebuit să dispună pe deplin. Experienţa unor state aflate la periferia geografică, dar şi economică a UE, care au trecut recent printr-o perioadă de turbulenţe economice, demonstrează riscurile care pot surveni atunci când politica economică a unui stat nu este adaptată condiţiilor sociale şi economice ale acestuia.
Astfel, pentru asigurarea prosperităţii în Republica Moldova, axarea exclusivă pe dezideratul integrării europene a ţării nu este suficientă. În paralel, clasa politică din ţară trebuie să ofere soluţii eficiente şi coordonate în plan economic, menite să contribuie la formarea unei economii independente, moderne şi puternice, care să dispună inclusiv de un sector industrial puternic. Exemplele demne de urmat în acest sens sunt cele din experienţa postbelică a Finlandei sau a statelor din regiunea Asiei de Sud-Est.
În aspectul ce ţine de cooperarea în plan economic cu statele avansate din punct de vedere economic, inclusiv UE, care poate ascunde riscuri semnificative pentru Republica Moldova aşa cum s-a menţionat deja, este oportună stipularea în acordurile bilaterale de liber schimb a necesităţii asigurării unei dezvoltări echilibrate a comerţului exterior reciproc, care să evite deficitul balanţei de comerţ exterior a oricărei dintre părţi. În acest context, este cazul să ne amintim de propunerile înaintate de renumitul economist John M. Keynes pentru construirea sistemului financiar internaţional de după cel de al Doilea Război Mondial, în ajunul fondării instituţiilor Bretton Woods. Ca element destabilizator pentru sistemul financiar internaţional Keynes vedea nu doar deficitul, dar şi excedentul balanţei de comerţ exterior al statelor participante în sistem.
Viorel GÎRBU, consilier al preşedintelui AŞM în probleme economice şi de inovare
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: