Jurământul jurnalistului - cu gândul la Eminescu (partea 1)

Poet de geniu şi ziarist de excepţie, Mihai Eminescu a fost un adevărat cetăţean al epocii sale, participînd plenar la viaţa poporului român, fiind preocupat mereu de destinul şi viitorul lui, luptînd pentru drepturile sale, analizînd într-un mod critic societatea contemporană, partidele politice şi liderii acestora, conducătorii României din acea perioadă. Scrierile lui politice au contribuit enorm la fundamentarea teoretică şi filozofică a patriotismului românesc.

Dînd dovadă de probitate şi o înaltă conştiinţă profesională, gînditor şi pedagog al neamului său, cel mai mare pe care l-a dat secolul al XIX-lea culturii române, jurnalistul şi patriotul total Mihai Eminescu a fost un teoretician genial al problemelor societăţii româneşti. Teribil de incomod pentru cercurile politice româneşti devastate de oportunism şi îmbogăţire personală, el a apărat cu toată puterea cuvîntului unitatea şi integritatea poporului român.

…Eminescu este una dintre grinzile de susţinere a neamului. El nu este o simplă cărămidă, nu-i o simplă ţiglă sau o simplă fereastră, e grinda de bază, aceea care păstrează neamul întreg. Avem un punct comun: Eminescu. În Eminescu ne întîlnim toţi. Asta este o chestiune aproape fără egal. Nici nu ştiu dacă mai au alte popoare acest noroc şi această “condamnare” divină, să se poată regăsi într-un nume… Eminescu este poetul naţional printr-un legitimism de ordin divin. Acolo, noi nu putem umbla. Cine umblă acolo moare, în sens moral sau estetic. Eu mă rezum să spun doar atît: Eminescu este cifrul secret al naţiei. (Ultimul interviu pe care maestrul Adrian Păunescu l-a oferit ziarului “Ring”.)

Mihail Eminescu va scrie providenţialulul articol “Basarabia, numele şi întinderea ei”, publicat în “Timpul” din 3 Martie 1878 în care va declara răspicat: “A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiunii ruseşti”, subliniind că “Numele Basarab şi Basarabia există cu mult înaintea vremii în care acest pămînt devenise românesc: acest nume singur este o istorie întreagă”. Iată cum va condamna marele patriot: “Ţarul nu avea niciun drept pe care şi-ar fi putut întemeia această cerere atunci cînd a luat teritoriul dintre Nistru pînă la Prut”.

Astăzi, ca şi atunci în perioada vieţii sale, articolul lui Eminescu este de mare actualitate şi este unul acuzator la adresa imperialismului rusesc ce a călcat în picioare dreptul Basarabiei la autodeterminare şi integritate teritorială. Eminescu va constata “Nici atunci, după cum nici astăzi, nu vom avea însă dreptul de a ceda, ori a consimţi la cedare, întocmai cum nu am consimţit la cedarea Bucovinei ori la cedarea Basarabiei, ci, ca popor slab dar hotărît, ne-am rezervat dreptul de a respinge orişicînd învinovăţirea, că înşine am stat la tîrguială asupra vetrei strămoşilor noştri. Dacă nu am putut păstra întreaga moşie rămasă de la părinţii noştri, ne-am păstrat şi voim să ne păstrăm conştiinţa întăritoare, că ne-am făcut datoria şi că din vina noastră, nu cu învoirea noastră a fost ştirbită”.

Cine a scris mai convingător decît Eminescu despre lupta României împotriva panslavismului: “…Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca sã înainteze cu ele şi nu voieşte să înainteze decît spre a putea stăpîni cît mai multe suflete, făcînd în aşa fel ca din Basarabia să poată înrîuri asupra Moldovei şi asupra întregului popor românesc…”

Mihai Eminescu a iubit cu adevărat Basarabia, a apărat-o cu toată forţa geniului său.

Mihai Eminescu este pentru poporul român părintele românismului, iată de ce principiile lui trebuie urmate şi consfinţite într-un jurămînt dat de ziariştii români de pretutindeni. Este de datoria noastră sfîntă să luptăm pentru binele şi eternitatea poporului român:

Jur pe Cel de Sus să respect legile Naţiunii Române, jur să slujesc cu credinţă Poporul Român, să acţionez cu fermitate pentru bunăstarea şi fericirea întregului neam românesc;

să lupt pentru adevăr şi dreptate, să semnalez injustiţia şi abuzul de orice fel, să oglindesc problemele societăţii în ansamblul şi diversitatea lor;

să fiu tolerant, un spirit deschis, fără de care nu există societate democratică, să respect drepturile omului şi viaţa privată a persoanei;

să cinstesc preaînţelepţii dascăli care m-au învăţat arta de jurnalist, felul de a privi lumea şi a o înfăţişa, desfăşurarea, cunoaşterea şi explicarea evenimentelor, stilul jurnalistic, filozofia nuanţelor măreţei limbi române, acea limbă cultivată şi îngrijită, dar şi ştiinţa şi arta gîndirii;

să transmit generaţiilor viitoare dragostea de ţară, de adevăr, măiestria profesională de jurnalist;

să-mi dedic întreaga activitate profesională, toate cunoştinţele şi erudiţia spre folosul şi prosperitatea cititorilor mei, ferindu-i de violenţă sau de gîndurile noastre rele, judecăţile, cuvintele negative;

nu voi da ascultare eventualului patron şi nu voi implanta în mintea cititorilor sentimentul de ură, dezinformare, de manipulare a populaţiei, voi apăra libertatea presei, a patra putere în stat… capabilă să cenzureze abuzurile celor care se îmbată de putere şi de lux… îndrumînd jurnaliştii mai tineri pe calea dreptăţii;

voi duce o viaţă de om cinstit şi iubitor de dreptate în deplină transparenţă în faţa societăţii;

nu voi lua apărarea celor nelegiuiţi, lăsînd această activitate pe seama avocaţilor;

în orice casă va intra ziarul sau televiziunea la care voi activa, voi căuta să ofer informaţii obiective şi voi păstra confidenţialitatea ca jurnalist de investigaţie în cercetări şi anchetări, aşa precum îmi cere onoarea şi datoria mea sfîntă profesională;

să mă bucur de renume şi respect din partea tuturor oamenilor, dacă voi respecta acest jurămînt, însă dacă-l voi trăda, să fiu acoperit de ruşine şi de condamnarea concetăţenilor şi urmaşilor mei;

jur, aşadar, pe Cel de Sus… şi pe strămoşii noştri să respect cu sfinţenie acest JURĂMÎNT.