Încă o dată despre decorarea spionilor ruşi

Editorialul meu de vineri asupra motivelor ascunse pentru care trei generali ruşi au fost decoraţi cu ordinul „Ştefan cel Mare" a fost citat de presa internaţională. Normal că nu toată lumea a privit cu ochi buni dezvăluirile pe care le-am făcut. Curios însă este faptul că publicaţiile, agenţiile sau portalurile de ştiri care au comentat articolul au trecut cu vederea un amănunt capital pentru stabilirea adevărului.

Din ordinul Kremlinului

Mass-media a scos în evidenţă faptul că generalul FSB Veaceslav Uşakov a fost un timp suspectat de implicarea în asasinarea cunoscutei jurnaliste Anna Politkovskaia.

Nu e de mirare că interesul presei a fost captat anume de acest episod. Anna Politkovskaia, un critic declarat al lui Vladimir Putin, a fost ucisă la 7 octombrie 2006, fapt ce a generat pe plan internaţional mari nelinişti în legătură cu starea drepturilor omului şi libertăţii de expresie în Federaţia Rusă.

Cu toate că procurorul general spunea încă în luna august 2007 că s-ar fi înregistrat „progrese serioase" în rezolvarea cazului, carul nu s-a urnit din loc. Până astăzi, nu au fost identificate nici persoanele care au apăsat pe trăgaci, nici cele care au organizat asasinatul. Mai mult decât atât. Ulterior, o altă ziaristă de la „Novaia Gazeta", Anastasia Barburova, a fost împuşcată de un killer în plină stradă, numărul jurnaliştilor asasinaţi de la această publicaţie ridicându-se astfel la patru.

De cazul Annei Politkovskaia se arată preocupate Casa Albă, Uniunea Europeană, opinia publică internaţională. Lipsa rezultatelor, neputinţa justiţiei de la Moscova dovedeşte o dată în plus că ziarista a fost ucisă din ordinul Kremlinului.

Totuşi cazul Politkovskaia e doar un background. El arată cine-i generalul Uşakov, ce hram poartă, dar nu ne spune de ce Voronin i-a agăţat pe piept ordinul „Ştefan cel Mare". Pentru elucidarea adevăratelor motive ale decorării celor trei generali ai spionajului rus contează enorm un alt detaliu. Şi anume implicarea generalului Uşakov, acum opt ani, într-o tentativă de asasinat asupra liderilor separatişti din autoproclamata republică nistreană.

Operaţiunea „Dvina"

Ziaristul de investigaţie din Sankt Petersburg, Iuri Nersesov, a publicat în 2002 un articol în care a dat în vileag informaţii cutremurătoare despre o conjuraţie a serviciilor secrete ruse împotriva administraţiei de la Tiraspol. El afirmă că, la începutul lui 2001, Smirnov intrase în dizgraţia lui Putin.

Cum liderii separatişti doreau desprinderea definitivă de Republica Moldova şi se opuneau integrării teritoriului din stânga Nistrului într-o federaţie comună cu malul drept, Kremlinul ordonase lichidarea lor fizică. „Nu-i omul, nu-i problema", spunea Stalin.

Potrivit lui Nersesov, operaţiunea ce purta numele de cod „Dvina" era condusă de la faţa locului de generalul Veaceslav Uşakov, şeful Direcţiei de Coordonare a Informaţiei Operative (UCOI) din FSB. La Tiraspol a fost trimis un grup de agenţi care trebuia să însceneze nişte reglări din conturi între diferite facţiuni politice din regiunea rebelă în urma cărora urmau să fie ucişi Smirnov şi Marakuţa.

Însă operaţiunea „Dvina", scrie Nersesov, a eşuat din cauza unor scurgeri de informaţii. A trădat unul dintre funcţionarii preşedinţiei de la Chişinău, care a informat lobby-ul transnistrean de la Moscova despre pericolul ce plana asupra liderilor separatişti. Potrivit unei alte ipoteze, Smirnov ar fi fost salvat de nişte ofiţeri de la SIS care l-au pus la curent cu planul operaţiunii pe fostul lor director, Valeriu Pasat, iar acesta, la rândul său, l-a avertizat pe şeful administraţiei de la Tiraspol.

Aşa o fi sau altfel, complicitatea lui Voronin cu serviciile de spionaj ale Rusiei, metodele la care a recurs sunt detestabile. Liderul comunist, desigur, are mult de ascuns. Nu întâmplător, şi-a secretizat decretele din 2001 şi 2003. Rugat să comenteze decorarea spionilor de la Moscova, zice că e „prematur să vorbim acum despre oferirea acestor ordine. Vor trece ani şi vom deschide paranteze". Îşi închipuie că este cel care scrie încă istoria, că ne mai poate pune la punct pe toţi.

Greşeşte. Degeaba îşi face iluzii. Paranteza comunismului din istorie s-a închis. Treptat, se deschide, în schimb, dosarul crimelor comunismului.

Jurnal.md