Imigratia Romaneasca in Canada, anii 1900 – 1939

Inceputul imigratiei romanesti in Canada poate fi redat in felul urmator: primele grupuri de colonisti romani care erau compuse din tarani au inceput a sosi in Canada in anii ’80 ai sec. XIX, indreptandu-se in principal in regiunea intinsa a preriilor. Pe aceste teritorii la inceputul sec. XX s-au constituit provinciile Saskatchewan si Alberta. Aici, pentru o plata simbolica de 10 dolari canadieni, autoritatile au oferit colonistilor asa-numitele homestead-uri – loturi de pamant cu o suprafata de aproximativ 65 ha.

Posibil, una din primele asezari ale imigrantilor romani, trebuie considerata localitatea Idenbold, unde pana la ei, inca din anul 1882, s-au asezat 32 de nemti bucovineni. Unii istorici straini considera ca o parte din romani traiau in localitatile unguresti Esterhazi si Caposvar (viitoarea provincie Saskatchewan); de asemenea in apropiere de Minedonos in provincia Manitoba. In anii ’90 ai secolului XIX cei mai multi imigranti romani s-au stabilit in localitatea Disart, la 52 mile spre nord de orasul Regina. Aici a aparut cea mai veche colonie-comunitate romaneasca ortodoxa din provincia Saskatchewan.

In anii ’80-90 ai sec. XIX sosirea romanilor in Canada purta un caracter sporadic. Situatia s-a schimbat in 1896 cand guvernul liberal din Canada a desfasurat o politica imigrationsita energica, menita sa infaptuisaca colonizarea masiva a teritoriilor de vest ale Canadei. Selectia imigrantilor se facea dupa particularitatile sociale si etnic-rasiale. Aceasta insemna ca se sustinea sosirea, in primul rand, a oamenilor cu experienta in munca agricola, precum si a muncitorilor necalificati, dar gata sa lucreze in conditiile climaterice extremale ale preriilor; iar, in al doilea rand, de origine anglo-saxona sau originari din SUA, sau din nord-vestul Europei (care, se credea, vor fi asimilati mai usor de societatea canadiana). In corespundere cu aceste cerinte toate tarile earu impartite in “favorizate” si “nefavorizate”. Romania a fost trecuta in categoria a doua.

La inceputul sec. XX a crescut simtitor imigratia din Austro-Ungaria. Uneori din provinciile romanesti ale Austro-Ungariei soseau mai multi colonisti de origine romana decat din Romania propriu-zisa. A stabili insa anumarul exact al celor veniti este destul de greu: serviciile imigrationiste si statistice ale Canadei operau cu niste criterii destul de imperfecte la stabilirea originii etnice – pentru aceasta se utiliza denumirea locului de trai anterior (regiunea de provenienta) (ex. « bucovineni », « boemi », « galitieni »).

Printre acei pe care functionarii canadieni ii inscriau drept « bucovineni » puteau fi nu numai ucrainenii, dar si romanii. Ca argument reproducem continutul unei scrisori colective a unor imigranti ortodocsi din provincia Quebec adresata Consistoriului Mitropoliei Bucovinei cu rugamintea de a le trimite un preot care sa posede doua limbi – ucraineana si « valaha », deoarece in biserica unde tine predica preotul rus merg numai « rusinii », insa nimeni din « valahi » nu merge, fiindca nu stiu limba.

De la inceputul sec. XX patrunderea imigrantilor sporeste. Apar noi asezari romanesti, in principal, in provinciile Saskatchewan si Alberta. De pilda, in 1905 romani originari din Bucovina au sosit in zona unei localitati nu prea mari Macnatt. In acelasi an colonistii romani, in majoritate din satul bucovinean Radauti, au luat homestead-uri in Kayville. In anul 1906, in localitatea Wood Mountain, au sosit 6 familii din Bucovina si Dobrogea. Inca o asezare a aparut in anul 1911 in localitatea Flinfort. In Arhiva Regiunii Cernauti au fost gasite cateva scrisori din Regina si localitatea Canora, scrise in lima romana si expediate la adresa Mitropoliei Bucovinei.

Colonistii nu reuseau intotdeauna sa se aseze in localitati compact alcatuite din compatriotii lor. S-a observat ca ucrainenii, polonezii si romanii preferau sa se aseze in apropiere unii de altii.

Conform cercetatorului canadian D. Patterson, in total, in provincia Saskatchewan, la hotarul sec XIX-XX, au aparut 9 colonii romanesti, populatia carora se ocupa in temei cu agricultura, 2 colonii de agricultori secui si una mixta – romano-germana.

In provinciile de stepa autoritatile canadiene imparteau imigrantilor din Europa de Est si Sud-Est pamanturile de calitate proasta, la care renuntasera colonistii britanici sau fermierii canadieni. Adesea acestea erau pamanturi pietroase sau mlastinoase, undeva in fundatura, departe de drumuri. Se cereau eforturi extraordinare pentru a curata terenul de pietre si maracini, care trebuia arat si cultivat. Deseori ingheturile timpurii sau uraganele distrugeau roada crescuta cu atata truda. Viata grea a colonistilor romani pe pamanturile neroditoare ale Saskachewan-ului de Sud este redata de scriitoarea canadiana Barbara Seperja dupa exemplul familiei Domniescu in romanul « Strainii ». Doua capitole din roman au fost publicate in revista « Cercetari etnice canadiene ».

Departe de a deveni fermieri independenti, cu atat mai mult instariti, colonistii romani se ruinau, altii, pentru a iesi din saracie sau pentru a acumula bani pentru inventar agricol, plecau la castig in orase. Acolo, precum si alti imigranti din Europa de Est si Sud, erau angajati la cea mai grea, cea mai murdara si putin platita munca. De pilda, in Regina ei construiau apeducte, sapau retele de scurgere, montau tevi etc. Este cunoscut, de asemenea, ca un numar de romani au fost ocupati la construirea cladirii parlamentului provincial. Altii lucrau mecanici in cazangerii, muncitori necalificati in fabrici etc.

Dupa o perioada de timp, numarul orasenilor dan randul romanilor imigrati in Canada a inceput sa creasca, catre anul 1921 ajungand la 51%. La inceputul sec. XX s-a format, iar catre anii 30 a crescut simtitor, comunitatea romaneasca in unul din cele mai mari orase – Montreal. In Canada atunci locuiau 8.3 mii de romani, 90% profesau religia ortodoxa.

Primii colonisti romani s-au ciocnit cu descriminarea din partea paturilor canadiene. Situatia s-a agravat si mai mult odata cu inceputul primului razboi mondial, cand originarii din Germania si Austro-Ungaria (adica, romanii, ungurii, polonezii, cehii, etc) au fost calificati drept « straini dusmani », o parte din ei fiind internati in lagare de concentrare in Canada de Vest. Cei care devenisera fermieri la acea data nu erau internati, insa lor li se luau amprentele digitale, in mod obligatoriu trebuiau sa fie inregistrati, sa predea armele de foc; multi au fost lipsiti de dreptul la vot, li s-a sistat naturalizarea acelor care nu aveau cetatenia canadiana. A fost interzisa publicarea ziarelor si revistelor, ce apareau in « limbile vrajmase », intre care si limba romana. Practic, intrarea in Canada din aceste tari a fost oprita.

Insa, recensamantul din 1914 a aratat ca din sapte grupuri etnice cu cei mai multi copii, pana la varsta de 10 ani grupul roman impartea locurile 2-3 cu cel austriac, cedand dupa acest indice numai grupului ucrainean. Astfel, de la inceputul anului 1920 numarul imigrantilor romani sositi in Canada a inceput sa creasca.

Inca o particularitate a imigratiei romanesti de la inceputul anilor 20 ai secolului XX o constituia numarul mare a acelora care se asezau cu traiul in provinciile Quebec si Ontario. Regiunile de stepa care atrageau anterior imigrantii romani au suportat in anii 1918-1921 un sir de secete si lipsa de roade, aducand ruinarea multor fermieri. Provinciile Ontario si Quebec, industrial dezvoltate, dadeau mai multe posibilitati de a gasi un loc de munca. In curand, insa, asezarea geografica a imigrantilor romani a revenit la orientarea anterioara: probinciile Saskachewan, Manitoba si Alberta. Recensamantul din 1931 a indicat asezari a colonistilor romani si in British Columbia (Columbia Britanica). Recensamantul din 1938 a inregistrat 28 454 persoane de origine romana in Canada.

(Sursa: Text in baza studiului realizat de domnul A. I. Saci.)