Uniunea Europeana va disparea de pe harta politica a lumii, Rusia va reface URSS, iar Statele Unite ale Americii vor fi invadate de imigranti din lumea intreaga.
Cam asa va arata lumea conform unui studiu publicat la Washington de seful Serviciului de analiza al Stratfor George Friedman, citat de Agerpres.
Victoriile si esecurile liderilor politici nu influenteaza intr-un grad inalt pozitiile istorice ale unui stat, considera analistul american mentionat, in studiul intitulat “Urmatorii 100 de ani: prognoze pentru secolul XXI”. El sustine ca strategia de dezvoltare a oricareia din tarile de pe glob este “adanc impregnata in ADN-ul ei”.
In baza analizei datelor georgrafice si demografice, Friedman pune la indoiala mentinerea pozitiei privilegiate de lider mondial de catre SUA in secolul XXI. “Practic, procesul predarii pozitiilor a si inceput”, scrie analistul de la Stratfor.
Intr-o perspectiva de timp apropiata va disparea, in opinia sa, principala amenintare la adresa securitatii SUA si anume terorismul international. Deja din 2009, considera el, sustinatorii Jihadului si ai atacurilor teroriste de la 11 septembrie impotriva SUA vor trebui sa renunte de la obiectivul lor de creare a unui imperiu islamic pe teritoriul Europei si Asiei.
Insa in anii ‘30 ai secolului XXI, SUA urmeaza sa se confrunte cu un alt pericol si anume acela al unui declin puternic demografic, ceea ce va face vulnerabila tara in fata hoardelor de imigranti dinAmerica Latina care vor invada la propriu Statele Unite.
Catre 2090, imigrantii vor constitui grosul populatiei in statele din sud-vestul SUA, care au fost anexate in epoca de la Mexic, considera George Friedman.
Ce se va intampla in acest timp in Europa? Peste o suta de ani, Europa nu va exista in acceptiunea in care exista astazi, prevede analistul Stratfor. Confruntata cu un haos de proportii, Uniunea Europeana va disparea de pe scena politica impreuna cu politica sa de buna cooperare cu vecinii, suveranitate comuna si un sistem comun de adoptare a legilor, dar fara o armata care sa o apere.
In acelasi timp, Germania va declansa un razboi impotriva Poloniei si a Marii Britanii, citeaza Bloomberg din studiul mentionat pe care il califica deja drept un “thriller geopolitic” de mare succes.
Spre mijlocul acestui secol, China va trosni din toate incheieturile ca urmare a stagnarii economice si a divergentelor intre provinciile sale de pe continent si cele insulare.
Rusia se va mentine, in opinia lui Friedman, o perioada mai indelungata. Deja spre 2015 va restabili URSS si va intra intr-o noua era de razboi rece cu SUA. Insa de data aceasta, prognozeaza analistul citat, Moscova va pierde razboiul mai repede decat in secolul trecut.
Astfel, spre 2050, Rusia si China se vor destrama, iar Japonia si Turcia vor prelua asupra lor rolul de aparator al continentului euroasiatic in fata SUA, care la acel moment vor fi pierdut demult statutul de mare putere mondiala.
Poate ca multi vor considera aceste previziuni neverosimile, se declara de acord George Friedman, dand ca sigur un razboi mondial peste 40 de ani. Analistul Stratfor prevede ca Japonia va ataca din spatiu SUA chiar de Ziua Recunostintei in anul 2050.
Autorul acestor previziuni sumbre anticipeaza un “Pearl Harbor orbital”. Formal, victoria va fi de partea SUA, insa cine va invinge in realitate studiul nu spune. “Aceasta este o intrebare care isi va gasi raspunsul abia in secolul XXII”, afirma in incheiere George Friedman.
4 comentarii:
-manii, -ovicii și -bergii își afișează planurile pentru secolul 21?
da nu prea se tine cont de tehnolgiile care evoluiaza rapid, si care vor vor schimba multe in urmatorii ani.
pastreaza pe undeva materialul sa vedem peste citiva ani(poate 10-15) daca s-au gresit americanii ;)
interesant, doar ca lexemele "specialist", "analiza datelor demografice si geografice" nu prea au ce cauta acolo. Interesant asta din care date se poate de facut asa concluzii trasnite?
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: