Devine tot mai clar faptul că Uniunea Europeană nu reprezintă o structură care ar corespunde intereselor Republicii Moldova. În acelaşi timp, orbitarea în jurul Federaţiei Ruse, care resimte tot mai mult necesitatea de a se integra în sistemul economic european, a devenit anacronică şi dăunătoare (separatism transnistrean, insecuritate economică, conflictele politice interne).
Aflarea Republicii Moldova în zona de influenţă a Rusiei şi Uniunii Europene provoacă confruntări în interiorul societăţii moldoveneşti, care este divizată în „moldovenişti” (susţinătorii protectoratului rusesc) şi „unionişti” (adepţii lichidării Republicii Moldova). Eliminarea acestui conflict artificial nu este posibilă decât prin schimbarea paradigmei, identificarea unui nou proiect geopolitic, care ar schimba configuraţia forţelor din interiorul societăţii.
Unul din aceste proiecte ar putea fi „Uniunea Eurobalcanică”, din care ar putea face parte Republica Moldova, România, Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Muntenegru. Fiind o opţiune alternativă la aderarea la UE, acest proiect și-ar putea găsi susţinerea atât la Moscova, cât şi la Bruxelles (care ar fi doar bucuros de crearea unei zone de stabilitate ce ar include România şi Bulgaria). Formarea unui bloc în peninsula balcanică nu va face decât să echilibreze raportul de forţe în Europa.
Trebuie să evidenţiem faptul că popoarele care ar intra în componenţa Uniunii Eurobalcanice dispun de un fond cultural şi spiritual comun: substratul tracic şi credinţa creştin-ortodoxă, elemente care ar putea deveni esenţiale pentru cimentarea uniunii.
Pentru echilibrul continental, continentul are nevoie de trei Rome: prima Romă, din occident, a doua Romă din Balcani şi a treia Romă din Rusia. Aceştia sunt trei piloni fără de care este imposibilă construcţia unui sistem european stabil.
E firesc faptul că Uniunea Eurobalcanică ar reprezenta o zonă în afara oricăror blocuri militare, ceea ce înseamnă retragerea NATO din Balcani şi a trupelor ruse din Transnistria. În acest fel, un alt bloc geopolitic care ar putea susţine constituirea Uniunii Eurobalcance ar fi constituit din Turcia, Iran şi China. Anume aceste state ar putea deveni aliaţi strategici pentru blocul eurobalcanic, deoarece prin Turcia, statele membre ale Uniunii Eurobalcanice ar putea avea acces la resursele naturale din bazinul Mării Caspice.
Integrarea economică a statelor din Balcani este uşurată de faptul că până în 1989, acestea au făcut parte dintr-o structură economică internaţională CAER. Restabilirea vechilor legături economice ar permite revigorarea complexelor industriale sau, cel puţin, a ceea ce a mai rămas din ele.
Înfiinţarea Uniunii Eurobalcanice ar însemna lichidarea zonelor de conflict din Republica Moldova şi fosta Iugoslavie şi crearea unei zone de stabilitate, ceea ce însemnă lichidarea reţelelor de trafic cu arme, droguri şi carne vie.
Pentru Republica Moldova, proiectul Uniunii Eurobalcanice însemnă un vector realist al politicii externe, lichidarea contradicţiilor interne şi canalizarea eforturilor spre dezvoltarea economică şi socială a ţării. Nu este nevoie decât de voinţa statelor din această regiune.
5 comentarii:
Poate e utopic, sau poate nu... Cert este că-i benefic atât pentru spațiul românesc cât și pentru întregii Balcani.
Domnule O. Racu, aceste asertiuni se plaseaza in zona fantasmagoricului, fiind rupte total de realitatea concreta."Vointa statelor" pe care o invocati nu va exista niciodata, iar ROMANIA (cu tot cu proviinciile ei estice, Basarabia intreaga si Bucovina) NU FACE PARTE DIN BALCANI, STIMATE SFERTODOCT !
Cu acest articol mi-ati confirmat, daca mai era nevoie, gandirea dvs. anti-romaneasca.
Multe eforturi faceti dvs. pentru cauza national-bolsevismului! Voronin va saluta cu bucurie asemenea propuneri, nu ezitati sa i le trimiteti !
Stimate anonim,
1.cine erau tracii?
2.Ce reprezenta "Romania" in vechime, stiti?
3.Stiti ca sarbii si bulgarii au un substrat tracic comun?
Poate proiectul este o fantasmagorie, nu zic, de aia si am scris "proiect futurologic", presupun ca cunoasteti aceasta notiune. Totusi, din punct de vedere teoretic, ar putea fi o ipoteza de lucru, o alternativa la ceea ce ni se propune.
Dvs. aveti o alternativa mai "reala", mai "interesanta" si mai "patriotica" pentru natiunea romana?
Aratati de-a dreptul ridicol cand evocati pe Voronin. De fapt acest lucru nu demonstreaza decat ca nu aveti capacitatea de a argumenta niste pozitii (pe care nici nu aveti).
Stimate Racu,
Stiu cine erau tracii, stiu ce reprezenta notiunea de "ROMANIA" in Evul mediu timpuriu, stiu de existenta substratului tracic nu numai la sarbi si bulgari, ci si la albanezi si la o parte din actualii greci si ucraineni, si am citit mult mai multe carti de Nicolae Iorga, David Prodan sau Gheorghe Bratianu decat ati scris dvs. articole fantasmagorice (din pacate, cam multe de ceva vreme).
Alternativa REALA, veridica, rezonabila, nu fantasmagorica, pentru natiunea romana, o reprezinta constituirea unei miscari patriotice romanesti atat in Romania cat si in R. Moldova, care, la un moment dat, prin aripa ei politica, sa realizeze reunificarea tarii si sa redobandeasca suveranitatea nationala pierduta in prezent in folosul U.E, NATO, respectiv Rusia (pentru R. Moldova).Este un proiect extrem de greu de pus in practica, fara indoiala, dar macar ESTE IN FAVOAREA NEAMULUI ROMANESC, NU IN SPIRITUL IDEILOR ABSURDE ALE STATALISTILOR "MOLDOVENISTI". Si proiectul acesta depinde de noi, nu de niste guverne "democratice" corupte !
Apropo, domnule Racu: eu nu as vorbi in locul dvs. de ridicol...Caci ce poate fi mai ridicol decat, in cazul dvs. evocarea lui Corneliu Z. Codreanu dupa ce ati manifestat clare simpatii national-bolsevice, iar in cazul lui Voronin, a lui Valeriu Pasat si a agentului kaghebist "Mitropolitul Vladimir", evocarea lui Mihai Eminescu, a lui Stefan cel Mare si...a lui Iisus Hristos, in sprijinul ideilor lor aberante?!
Nu cred ca sunteti rau-intentionat(cum sunt nemernicii pe care i-am mentionat mai sus) ci pur si simplu ganditi in mod gresit, prost.
Dar sunteti inca tanar, asta se mai poate remedia.
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: