În prag de alegeri locale, liderul românilor din Ucraina, Ion Popescu vorbeşte despre şansele românilor de a câştiga funcţii în consiliile locale, raionale şi regionale, despre dezbinare şi alianţe politice.
Reporter: Care este atmosfera înainte de alegerile locale din 31 octombrie?
Ion Popescu: Atmosfera este liniştită, eu vorbesc în primul rând de zonele locuite de români.
Rep.: Cum a decurs colaborarea cu Partidul Regiunilor până acum?
I.P.: Practic Partidul Regiunilor cu care Comunitatea noastră a semnat contract şi-a îndeplinit obligaţiunile în etapa actuală. Adică ni s-au dat locuri pe liste, pentru doi români, în Rada Regională, în regiunea Transcarpatia, vom vedea câte procente vor fi. Procentele se iau pe iau pe întreaga zonă, nu doar pe zona românească. Dar avem şanse să avem doi deputaţi şi domnul Botoş şi domnul Bococi. Dar totul depinde de numărul de voturi şi nu numai a românilor. Asta este.
Rep.: Care este situaţia în consiliile raionale?
I.P.: În consiliile raionale din Teacev şi Rahiv vom avea precis reprezentanţi. La Rahiv, în primii 5 este directorul şcolii de la Biserica Albă. Şi vom mai avea doi deputaţi la circumscripţiile majoritare de la Biserica Albă şi Apşa de Mijloc. Ei au fost înaintaţi din partea partidelor şi au cele mai mari şanse să ajungă deputaţi. Şi pe cele patru primării mari de la Teceu: Slatina, Apşa de Jos, Slatina şi Strâmtura, avem şanse să treacă patru deputaţi. În afară de aceasta avem în primii 15, locuri pentru raionul Teceu, 5 români şi putem avea chiar 6 români pe liste.
Rep.: Pentru funcţia de primar există localităţi în care românii au doi candidaţi. În ce măsură diminuează acest lucru şansele de câştig?
I.P.: La primari peste tot sunt înaintaţi români cu şanse reale. Într-adevăr la Slatina sunt mai mulţi candidaţi români, şi au şi un contracandidat acolo. La primar nu s-au înaintat candidaţi din partea partidelor s-au înaintat mai mult prin autodesemnare.
Singuri şi-au adunat actele respective şi le-au înaintat. Mai sunt doi candidaţi dar în celelalte sate în afară de Slatina precis că primarul va fi român. În unele sate chiar ştim cine va fi, dar în campanie nu vrem să spunem nume.
Cernăuţiul e mare ca regiune dar şi românii sunt mulţi. Acolo, în primii 5 la Partidul Regiunilor e doamna Aurica Bojescu. În primii 10 e Ion Semeniuc şi Mihail Găiniceru. Regiunea ar putea da 20-25 de deputaţi pentru Partidul Regiunilor şi practic am putea avea 7-8 deputaţi acolo.
Pe majoritar se duce domnul Vasile Tărâţeanu, dar nu din partea Partidului Regiunilor pentru că a refuzat să fie membru de partid şi pe cei care merg majoritar, partidul a acceptat să-i înainteze numai pe membrii de partid. Însă am negociat cu Partidul Verzilor care l-a înaintat pe Domnul Tărâţeanu pe o circumscripţie din raionul Herţa, unde domnul Tărâţeanu are 50% şanse să câştige. Dar toţi contracandidaţii lui sunt români. Deci indiferent cine câştigă va fi tot un român, dar sperăm să fie domnul Tărâţeanu. Tot în Herţa mai sunt trei circumscripţii, pe toate sperăm că vor câştiga românii.
În Noua Suliţă avem 4 circumscripţii şi sperăm că măcar în două vor câştiga românii. În Hliboca avem de asemenea patru circumscripţii şi sperăm că vor câştiga doi români, şanse reale le are şi al treilea român. În Storojineţ avem şanse reale pe o circumscripţie, iar pe alta are viceguvernatorul, cu tată ucrainian şi mamă româncă. Înafara de aceasta, în fiecare sat din Herţa, Storojineţ şi Noua Suliţă sperăm că vom avea deputaţi români. În Raionul Hliboca sperăm că vom avea deputaţi români în toate satele cu excepţia a trei sate unde sunt semne de întrebare.
Referitor la liste în raionul Storojineţ îi avem în primii 5 pe domnul Pojoga Gheorghe, viceşef la administraţia raională, Costică Tărâţă. Pe circumscipţia majoritară e Vasile Socolovschi. La Hliboca e domnul Mihai Bojescu, are şanse să câştige la Iordăneşti, unde toţi sunt români, dar domnul Bojescu are şanse mai mari.
La regională are şanse domnul Victor Crâşmaru care e şef la administraţia raională Herţa, numit de domnul Ianukovici în urma tratativelor pe care le-am dus.
Are şanse la Noua Suliţă să ajungă la raion, domnul Şova şi el numit la raion. La Cerănuţi avem şanse mari să trecem. Chiar şi români fără de partid, cum e doamna Bojescu şi domnul Tărâţeanu. În sudul Basarabiei nu s-a negociat central pentru că majoritatea se consideră moldoveni şi sunt ca nişte insuliţe satele. Dar vom avea câţiva primari de-ai noştri şi deputaţi raionali. Unul dintre ultimele sondaje arată că dacă ar avea loc alegeri parlamentare, Partidul Regiunilor ar lua 46% din voturi. În Cernăuţi ar lua cam 26%, în Transcarpatia în jur de 30, în Odesa sub 60%, dar acestea sunt sondajele prin prisma dacă ar fi alegeri parlamentare, acum sunt alegeri locale.
La parlamentare, doi fraţi, doi veri susţin Partidul Regiunilor, la locale un văr vrea să fie primar şi alt văr vrea tot să fie primar şi se fărâmiţează voturile. De aceea nu ştim să spunem cum va fi dar sperăm că Partidul Regiunilor să obţină multe voturi şi alte partide partenere cum e Partidul Verzilor.
Un material de la Ioana LUCĂCEL, Ucraina
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: