Un oraș basarabean: Bălți

Text publicat in revista Viata Basarabiei, decembrie 1933:

Dintre cele 9 capitale de judete basarabene, orasul Balti are o structura si o viata specifica. Zamislit la imperecherea Rautului cu Rautalul, intre uriase oglinzi asternute de balti maloase si duhnind izuri grele, orasul e’n lupta cu zgarcenia naturii in ciuda careia se’ntinde incetatenandu-si mereu crescanda lui fiinta.

In tarina istoriei orasul Balti n’a tras brazde. Oricat am cerceta documentele vremurilor, straduinta noastra nu va intalni acest oras in tovarasia Hotinului, Sorocei, Orheiului si a celorlalte asezari din care istoria si-a tras firele. Lipsa de personalitate in trecut a judetului si orasului Balti, se datoreste faptului ca pana la 1887 tinutul de astazi se numea Iasi si facea parte din capitala Moldovei. Abia la 1887, Balti devine de sine statator si orasul incepe sa-si nevedeasca existenta proprie.

Desi izolat in inima Basarabiei si granicerit de balti, orasul a fost deseori pustiit de vrajmasi flamanzi veniti de peste Nistru. Cand cetatile Hotinului si a Sorocei ingenunchiau rezistenta lor, soarta orasului Balti era cunoscuta. Parjolul nu se oprea la barierele targului.

Pentru intaia oara Ghirei-Kan, hanul tatarilor, navaleste si da foc targului care cu greu isi infiripa cocioabele, incat Petru cel Mare la 1711, dupa ce a fost batut la Stanilesti pe Prut, trecand prin targ, s’a minunat de casele ce rasareau dintre mlastini ca niste uriase ciuperci negre. Intovarasind pe Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, a facut tarul popas in Balti, scurt popas, deoarece era urmarit de dusmani. Si a ramas in targ toata averea razboiului, asupra careia navalit-au iarasi tatarii jefuind si dand foc.

Si iarasi targul s’a refacut din cenusa, in vadul negustorilor de cai vestiti care s’adunau la iarmaroace lasand bani grei si nadejdi multe.

Cu anul 1818 targul Balti isi sporeste temeiul odata cu infiintarea administratiei comunale a judetului. Primeste si vizite alese cum a fost la 1856 cu imparateasa Marie Alexandrovna pe care faima marilor proprietari moldoveni o atrase in Basarabia. In cinstea ei se hotarniceste, in centrul targului, o oaza de verdeata poreclita gradina publica, vremea facand ca astazi aceasta porecla sa se adevereasca prin edili cu tragere de inima.

Orasul Balti nu e asa tanar cum cred unii. E neindoios c’a existat si pe vremea lui Stefan cel Mare.

Staretul Silnan dela manastirea Neamtului cere invoire la domnie de a aduce peste cu scutiri la vama si printr’un act datat la Suceava la 1 Aprilie 1470, Stefan Voevod acorda manastirii privilegiul de a trimite trei care dupa peste, fie la Chilia, fie la Balti, fie la Cetatea Alba sau la Nistru.

Intr’un alt document cu doi ani mai in urma, la 22 Februarie 1472, Stefan Voevod da o alta scutire manastitii Voronet, manastire care pastreaza pana astazi evanghelia cu chipul de tanar Far-Frumos al marelui voevod. Actul redactat la Suceava suna astfel:

« Cu mila lui Dumnezeu noi Stefan Voevod, domnul tarii Moldovei, facem cunoscut in aceasta carte a noastra tuturor cati o vor vedea sau o vor auzi cetindu-se, daca cuiva-i va fi de trebuinta, ca a binevoit domnia mea cu a noastra buna vointa si din curata si luminata inima din toata a noastra buna voie si cu ajutorul lui Dumnezeu si am facut pentru odihna sufletelor sfant-raposatilor parinti ai nostri si pentru sanatatea noastra si pentru sanatatea copiilor nostri si am dat aceasta carte a noastra manastirii noastre dela Voronet unde este hramul sfantului marelui mucenic al lui Hristos si de biruinte purtatorul Gheorghe si unde este egumen popa Misail, spre aceea ca sa fie volnica si sloboda manastirea sa trimeata, spre indestularea fratilor, pe fiecare an doua care ale sale dupa peste sau la Chilia sau la Balti sau oriunde in tara noastra, iar vama dela acele doua care sa nu dea nicairi in toata tara noastra, nici macar un gros, nici mergand acolo dupa peste, nici intorcandu-se cu pestele la manastire, nici la vamile arendate, nici la cele nearendate. De aceia nici un boer sa nu cuteze a le lua vama dela cele doua care, nici macar un gros. Iar cine se va incerca peste aceasta carte a noastra sa le ia vama pentru aceste mai sus scrise care, acela ne este potrivnic noua si cartii noastre. Aceste toate de mai sus scrise fagaduim manastirii noastre dela Voronet sa le pastram si sa le indeplinim cat voi trai. Iar spre aceasta este credinta domniei mele Stefan Voevod si credinta iubitului meu fiu Alexandru si credinta tuturor boerilor nostri moldovenesti, mari si mici. Iar spre mai mare tarie a tuturor celor de mai sus scrise, poruncit-am credinciosului nostru boer Toma logofatul sa scrie si pecetea noastra s’o atarne la aceasta carte a noastra. Scris-a Isaia in Suceava la anul 6980 luna lui Ghenarie in 22. »

Din aceste carti domnesti se vede ca'n jurul Baltilor erau iazuri renumite in peste, iazuri improspatate de Rautu si Rautelu, rauri din care astazi, taranii cu crasnicele abia prind intr-o zi peste de fiertura…

Daca in istoria anilor indepartati orasul Balti nu ocupa un loc de frunte, in ce priveste miscarea nationala moldoveneasca, leaganul ei este in acest oras. Sub stapanirea ruseasca Baltenii n'au stiut ce-i teama de obladuitori. Limba moldoveneasca, nazuintele moldovenesti, credinta in ziua de maine, isi aveau radacinile adanc patrunse in bastinasii orasului. Toate incercarile de rusificare s'au izbit si s'au sfaramat de dragostea de neam a Baltenilor.

Aici in Balti, la 1824, un dascal, Cunitchi, deschide o scoala primara moldoveneasca la care venira in urma ca invatatori bucovineanul Gavril Bilevici si fiul sau Gheorghe. Iar cand in Septembrie 1841 Ionita Sturza, maresalul nobilimei, ceru guvernatorului Teodor, introducerea limbii materne in scoli, din Balti s'au oferit cei dintai proprietari care sa intretie pe invatatorii moldoveni in scolile din Balti si sa procure carti din Moldova (I. Nistor, Istoria Basarabiei). In urma acestei miscari, s'a aprobat predarea limbii romane in scolile din Balti.

Locuitorii din orasul Balti si judetul Balti sunt cei care au pastrat legaturi de trainica fratie cu Moldova. Cand a ajuns la Balti revista lui Eliade Radulescu «Curierul Romanesc» s'a gasit caminarul Dumitrache Pastiescu sa scrie in numarul din Ianuarie 1830 aratand ce «mare bucurie au simtit basarabenii la aparitia revistelor romanesti caci si in Basarabia din romani este titular sovetnic Constantin Stamate, barbat literat, cinstitor de oameni invatati, sarguitor spre luminarea neamului sau, care are talmacie si nu contineste de a talmaci alese istorii pentru intocmirea moravurilor celor bune, fabule, romanturi, versuri…» (I. Nistor, op.cit.). Caminarul Pastescu vorbeste in aceasi scrisoare si despre «madularul judecatoriei judetului Balti», Costache Tufescu, care la 1813 ridica in satul Bogdanesti biserica «Sfantul Nicolai».

Cand la 1868 se infiinta «Academia Romana» s'a trimis presedintelui Academiei urmatoarea scrisoare: «Eu Alexandru Constantin Bodescu, sfetnicul Curtei Imperiale Rusesti, de felul sau din orasul Balti, dorind ca toti romanii de a contribui la incurajarea invataturii in Romania, declar ca ofer suma de 2000 de ruble, ceeace face 5200 de franci dupa cursul zilei, pentru Academia Romana».

Vasile Stroescu care a cheltuit imense averi cu sprijinirea scolilor romanesti din Ardeal, era din tinutul Baltilor. Si tot Baltian e si vajnicul nationalist Ion Pelivan, care, in 1912 fiind judecator la Balti, in timp ce rusimea sarbatorea zgomotos 100 de ani dela rapirea Basarabiei, Pelivan, desi functionar de stat, in toate zilele cat a tinut sarbatoarea, a umblat in doliu, dar intrezarind, prin lacrimile ce nu se terminau, curcubeul drapelului romanesc ce avea sa falfae peste 6 ani deasupra orasului.

Si a fost ca dela Balti sa se trimita la Iasi cea dintai telegrama prin care se anunta ca Baltenii au votat unirea cu patria romaneasca.

Iata unele din faptele care dovedesc ca moldoveanul si-a avut plamada in targul care forma haznaua averei proprietarului Catargi.

Patriotismul Baltenilor s'a afirmat indraznet si prin scris. In afara de poetul Constantin Stamati, orasul Balti a dat pe generalul Matei Donici care a descris in versuri unele sate moldovenesti din: Tara barbara, Cea de rusi facuta roaba. (…)

Proprietarii batrani, cati au ramas impovarati de nevoi si amintiri, nu pot uita pe vestitul cantaret Lemis, care a purtat faima cantecului romanesc printr-o jumatate de Basarabia. Acest Lemis venise din Iasi si socotind orasul Balti ca inima moldovenismului, s'a restabilit in el. N'a fost petrecere moldoveneasca la care sa nu rasune privighetorescul glas al lui Lemis. La nunti, la cumatrii, la patroane, multe lacrimi s'au desirat ascultand cantecul nou adus de Lemis: «Tu care esti perduta in neagra vesnicie». Rusii s'au inspaimantat de propaganda romaneasca ce-o facea prin cantec acest trubadur si dupa un sir de ani l'au expulzat. Iar neamul moldovenesc a inchis amintirea despre el in suflet, ca acele flori de seara care inchid sub petale cele dintai lacrimi de roua.

Orasul Balti cercetat astazi este unul din cele mai vii din Basarabia. Chisinaul chiar ramane in urma sub ritmul potolit in care traeste.

La 1894 rusii legand Nistrul cu Balti, prin cale ferata, orasul devine centrul comercial al Basarabiei. Nod de cale ferata, orasul este vadul negustoresc a patru judete: Hotin, Soroca, Orhei si Balti. Acesta este faptul ca orasul creste vazand cu ochii. Pravalii mari, bucurestene, galantare, aranjate artistic si o furnicare de lume, pana tarziu noaptea, dau infatisarea unui oras maret.

Doamne pazeste insa de o vreme ploioasa. Desi strazile sunt bine pavate, tasniste din pietre parca un glod unsuros prin care picioarele patineaza de nu e chip sa umbli fara baston cu tinta la capat. Iar daca ai nenorocirea sa cazi, nu mai spoti scoate depe haina pata hleioasa ori cat te-ai chinui Si vara fumega peste ulite un colb de-i merge renumele.
- Ce spui dumneata, domnule, colb ca la noi nu gasesti in toata Basarabia, se lauda intr’o zi Conu Nicu Ursulescu, decanul, mangaindu-si un varf de musteata, in timp ce baietii navalisera, lacuste, asupra tabacherei.

Cine n’a calcat in Balti nu stie ca orasul are doua gari: una, gara Pamanteni, aproape de oras, si alta, gara mare, la 4 km.

Nu e poveste ceeace se spune ca inginerii rusi au cerut proprietarului Catargi o suma de ruble ca sa ridice gara in oras si fiindca proprietarul n’a vrut, au cladit-o la 4 km de oras peste apa Rautului, unde, pana ce ajungi ti-se borfaesc matele pe o sosea cu gropi si petroaie si te’nabusi de miazmele ce le ridica mlastinile dintre fabrica de zahar si moara lui Ioffe.

De la gara mare un tren porneste, prin sudul judetului Soroca, sa transporte cativa calatori spre Rezina depe malul Nistrului, iar alt tren, prin Ocnita, spre Cernauti, si dela gara se’ntinde sesul Rautului mlastinos, pustiu si vaduv de copaci. Caci imprejurul orasului nu se gaseste o padurice unde orasenii s’ar bucura vara de umbra si racoare. La noi terenul nu prieste copacilor, spunea, pe vremuri, un edil. Iata ca P.S. Episcop Visarion a vanturat afirmatia aceasta pentru ca, langa gara Pamanteni, pe zece hectare ce’nprejmuesc resedinta episcopala, a ridicat o livada si un parc ca’n gradinile din povesti. Cei mai variati pomi dau azi roade alese, iar in parc teii si brazii se’ntrec in verdeata si’n crestere. Dar pentru aceasta se cere munca, bunavointa si dragoste, mai ales dragoste de copac. Pomul este un copil de care trebuie sa te ingrijesti pana se zburataceste. Si edilii dela Balti au alte griji. Iar strazile raman sa fie umbrite vara, unde si unde de un salcam prizarit, ofticos, pudrat de colb si jupit de coaja, ca un cal ros de streang.

Balti este orasul viitorului deoarece toate arterele productiei din Nordul Basarabiei conduc spre inima lui. Astazi chiar intrece in comert toate orasele basarabene. Pe strazile orasului misuna negustori din intreaga tara. Automobile dinspre Soroca sau Orhei cutreera strazile ridicand nouri cenusii de praf. Si’n atmosfera aceasta imbacsita, in zile cu soare, baltenii isi omoara vremea plimbandu-se lenes intre Ptasnicov si Ghenoiu. Altii, aceeasi in fiecare zi, ocupa mesele din fata restaurantului Popov si pun tara la cale. Iar cand birja mica aduce dela gara vre-un pasager bucurestean, Baltenii pun stapanirea pe el si-l descoasa « Ce se mai aude cu politica? » Si orice minunatii ar spune noul sosit, cred, pentru ca la Balti, ca nicaieri in alt loc, cetatenii torc din stirile politice firul amagitor al vietii lor. In fata unei sticle cu bere, langa trasurile ce stau sirag la bordura trotuarului, Baltenii asculta povesti politice pe care apoi le amplifica si le angreneaza in fapte ce par verosimile.

Deodata se’nalta un abur cald de praf rascolit: trece stropitoarea primariei – un vehicul care trebuie dus la muzeu. Fatada restaurantului, musterii, coltul de strada, totul se’mbroboda ca’n-trun tulpan desfasurat generos de buna obladuire municipala. Caci, vorba lui Conu Nicu: colb ca la noi nu gasesti tata Basarabia…

D. Iov
(Soroca)

(Este pastrat limbajul textului din revista Viata Basarabiei)