Implicarea bisericii în politică a devenit ceva acceptabil şi chiar intens practicabil de unele forţe politice, care nu încetează să paraziteze pe religie şi enoriaşi pentru a atinge scopurile particulare. După comuniştii lui Voronin am văzut o întoarcere a bisercii către noua guvernare, în problema studierii religiei, când Filat a căzut de acord să introducă din septembrie obiectul facultativ, deşi a întâmpinat opoziţia justificată a orgnizaţiilor non-guvernamentale.
Apoi a urmat Pasat care s-a poziţionat drept reprezentantul Mitropoliei Moldovei pe scena politică, promiţându-i să insereze în programul de învăţământ studierea obligatorie a “ortodoxiei creştine”. În faza imediat urmatoare vedem mitropolitul alături de controversatul personaj, învinuit de toate relele mici şi mari în ţară.
Bineînţeles, după complicitatea cu Pasat, nu trebuie să ne mire deloc deschiderea mitropolitului faţă de alt rival al comuniştilor, businessmanul şi ctitorul, cum s-a exprimat ÎPS Vladimir, Vladimir Plahotniuc [1]. Astfel, Mitropolia a întreprins înca un gest prin care s-a detaşat şi mai mult de PCRM, demonstrându-şi independenţa de a acţiona şi contacta cu cine crede de cuviinţă.
După sinistraţii de la Cotul Morii şi Nemteni, în grija omului de afaceri au intrat copiii de la orfelinatul “Sfântul Iacob”, patronată indirect de Mitropolia Moldovei. În linii mari actul de caritate a corespuns practicii obişnuite, cu excepţia participării fastuaoase şi excesive a mitropolitului care îl însoţea pe Plahotniuc şi nicidecum nu invers (Vezi poza de mai jos).
Plahotniuc in compania ISP Vladimir
Batjocoritoare şi izbitoare pot fi considerate plecăciunile copilaşilor orfelinatului, care în respect faţă de feţele bisericeşti au fost nevoite să aplece capul şi pentru businessman. Cât de sincer şi inimos nu ar fi acesta, este inadmisibilă circumstanţa care îl ridică pe omul de afaceri la rangul de “slujitor religios” şi într-un fel limitează demnitatea copiilor credincioşi.
Posibil este o simplă coincidenţă, dar totuşi alarmează cel mai mult faptul ca feţele bisericeşti tolerează şi fac acest joc, fără a-şi da seama că afectează indirect imaginea bisericii.
Instanţele de judecată nu au dovedit vinovaţia omului de afaceri în privinţa interferenţelor cu politicul, în timp ce campania anti-mafie iniţiată de Mocanu se extinde şi prinde contururi politice accentuate. Ignorând rezonanţa publică a confruntpării dintre Mocanu şi Plahotniuc, dar şi posibilele sale efecte asupra Mitropoliei Moldovei, liderul acesteia a escortat personal pe businessmanul moldovean, a cărei demnitate a fost puternic şifonată de Sergiu Mocanu şi anturajul său.
Asistenţa oferită de Vladimir Plahotniuc reprezintă posibil cea mai valoroasă contribuţie pentru locuitorii orfelinatului, însă nicidecum nu pentru cea mai înaltă faţă bisericească în ţară, deobicei mai reţinută la asemenea evenimente minore din perspectiva Mitropoliei Moldovei.
Constatând că biserica din nou riscă să primească calificări negative (ca şi pentru colaborarea cu Pasat), remarcăm în paralel ingeniozitatea strategică a departamentului PR al oligarhului moldovean, care prin intermediul Fundaţiei sale („Edelwess”) a atras în campania de reabilitare a imaginii lui Plahotniuc nu doar sinistraţii pricopsiţi cu case noi, dar şi Mitropolia Moldovei şi cel mai grav copilaşii de la orfelinatul “Preafericitul Iosif”. Din punct de vedere imagistic, businessman-ul a obţinut o “iertare a păcatelor” din partea bisericii şi eventual din partea oamenilor aburiţi de scandalurile anti-mafie. Mai mult decât atât, din punct de vedere strategic, Plahotniuc reuşeşte să consolidează bazele unei relaţii amicale cu biserica. În cele din urmă, după atragerea bisericii, Mocanu şi alţii vor fi nevoiţi sa-şi dozeze şi/sau ajusteze criticile pentru a nu se contrapune bisericii şi imaginii create de catre Mitropolia Moldovei ctitorului şi businessmanului generos – Vladimir Plahotniuc.
sursa: cenusadi. wordpress.com
4 comentarii:
nimic nou sub soare,se vede ca ne intoarcem in evul mediu:popi,oligarhi "binefacatori",plecaciuni ca in fata lui Dumnezeu..... deja mi se face scirba de "plaiul nostru insorit"
Vitali )) Imi pare ca e orice altceva dar nu evul mediu )
spre asta tinde,de foarte multe ori am treaba cu norodu nostru si nu imi pot da seama cum de pot fi atit de inapoiati,mi se pare ca au o mentalitate din paleolitic
Daca ar tinde spre asta - aprox sec. XV sa zicem - eu as considera ca e un mare progres )) cel putin de demnitate nationala ))
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: