27 august, ziua care ar trebui să ne pună pe gânduri...

Anul trecut pe vremea asta, așa zisele sărbători naționale mi le stricau comuniștii, anul ăsta însă mi le-au stricat propriile-mi gânduri, propria-mi conștiință, astfel că chiar l-am rugat pe Dumnezeu să nu-mi mai dea atâta minte și timp liber ca să pot gândi.

În 2009, în timpul sărbătorilor naționale, când eu suspinam la mormântul lui Vieru, Ghimpu și Sulac, comuniștii îmi pregăteau surpriza sub formă de dosar penal pentru incindierea tricolorului de pe spitalul nr. 4 din Chișinău. Adică, eu, cel care pentru sfântul tricolor sunt gata să răstorn și munții pe care nu-i avem, eu, cică am dat foc la propria-mi dragoste tricoloră, la propria-mi istorie. La capitolul dat, aș avea prea multe de scris, dar altă dată. Anul ăsta, astăzi, pe 27 august, de așa zisa zi a independenței m-a lovit trăsnetul unei mustrări paranoice. Astfel ca eu, Dragoș Galbur, care i-am făcut pe toți parveniții handicapați comuniști și paranoici, am ajuns să înțeleg că nu sunt prea departe de ei, dar în altă categorie. Am suferit un șoc emotiv, văzând un popor zombat chefuind pe locul unde au murit oameni în aprilie 2009, sau pe locul unde au fost aduse sicriile primilor împușcați pe Nistru în 92. Un popor, care în pofida faptului că-și are membrele amputate, iar sute de oameni stau fără case, mese, paturi, (în urma inundațiilor de anul acesta) are tupeul să rânjească expirând aburi de alcool. Mii de euro cheltuiți aiurea, vreo 10.000 numai zdubii, nemaizicând de alți artiști, de miile de euro cheltuite pentru focurile de artificii și pentru sutele de milițieni dislocați în capitală. Pentru ce? Pentru a sărbători o zi a independenței, a cui? A Moldovei? Și voi știți ce-i aia Moldova? Sau poate a Basarabiei? Știți oare cum arată Basarabia? Fraților, noi unde trăim astăzi ? Iar orice răspuns nu mi-l veți da, vă voi contrazice și voi avea dreptate.

Astăzi a fost o zi de doliu, un doliu neperceput de puturosul moldovean, și mie, prostului, mi-a luat vreo 14 ore ca să ajung la concluzia asta, astăzi 27 august, Moldova a dansat hora exact pe locul unde a pierit Boboc și unde au fost bătuți cei care au luptat pentru ideea independenței. Basarabia, Moldova, Maldavia, România Mare, ziceți-i cum vreți, că oricum niciuna nu-i independentă, iar noi, oile moldovenești, ne tot așteptăm baciul, cu speranța că ne va cânta la nai, în timp ce baciul, are deja notate în calendar zilele când ne va sacrifica. Suntem într-atât de penibili și distrați, încât vom înțelege asta doar atunci când pe 31 decembrie, la orele 00.00 la Moldova 1 vom auzi ”С новом годом господа !”.