Organele de drept din oraşul Reni din regiunea Odesa investighează cazul nimicirii monumentului lui Vladimir Lenin din centrul localităţii. Monumentul liderului mondial al proletariatului a fost distrus în noaptea de 28 spre 29 iunie.
Portalul ucrainean „Timer” scrie că autorităţile au iniţiat o investigaţie pe faptul unui act de huliganism. Organele de drept presupun, în baza investigaţiilor prealabile, că monumentul lui Lenin a fost distrus cu ajutorul unei maşini care a tras un otgon prins de statuie. În rezultat, monumentul a fost sfărâmat în bucăţi, pe piedestal rămânând doar picioarele lui Vladimir Lenin.
Primul secretar al Partidului Comunist din Odesa, deputatul în Rada Supremă de la Kiev, Evgheny Ţarikov, a declarat că este aproape sigur de faptul că „monumentul a fost vandalizat de naţionaliştii moldoveni-români”.
„Pe lângă faptul că avem naţionaliştii nostri, au apărut şi cei moldoveni-români, înaripaţi de decretul (28 iunie, „ziua ocupaţiei sovietice”-n.r.) preşedintelui interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu. Noi suntem aproape siguri că această faptă a fost comisă anume de ei”, a mai spus deputatul comunist ucrainean.
3 comentarii:
ai nostri nu indraznesc in tara sa distruga monumentele lui "lenoasa", da sa te mai duci prin alte tari, bred vorbeste Taricov acela!
crede-ma, in alte tari e mai usor de actionat decit la noi. te-ai dus, ai facut treaba si ai venit ) veni vidi vici
veni, vidi, vici...afara cu bolsevicii! :D
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: