Soarta poporului român din Basarabia se află în mâinile noastre. Să voim şi vom face totul.

...Soarta poporului român din Basarabia se află în mâinile noastre. Să voim şi vom face totul.
Vasile Stroescu

Cu toate greutăţile trecutului şi ale prezentului, mulţămită unor oameni de suflet, mari patrioţi ai neamului, românii de pretutindeni au ştiut să-şi apere credinţa în Dumnezeu, identitatea naţională şi cultura, tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, umanismul şi apartenenţa la creştinătatea ortodoxă. Aceasta este zestrea cu care românii se prezintă în marea familie a popoarelor Europei unite; o zestre bogată şi originală. Zestre pentru care poporul a luptat şi continuă să lupte cu dârzenie de secole. Întreaga noastră istorie ne convinge de acest adevăr. O confirmă cu prisosinţă şi activitatea a numeroase organizaţii obşteşti şi asociaţii social-culturale, datorită cărora spiritul românesc este pururea viu.

În cele ce urmează vom încerca să demonstrăm adăugător care este cursul istoric al evoluării acestor formaţiuni ale românilor din Basarabia; care este geneza lor, drumul parcurs de la data înfiinţării lor şi până în zilele noastre; procesul trudnic al învierii şi unirii neamului românesc.
Numai astfel adunând piesă cu piesă, document cu document şi mărturie cu mărturie am putea reconstitui o nouă pagină din trecutul nostru pe care noi românii basarabeni avem tot interesul să-l dezvăluim, pentru că-i glorios şi plin de eroice suferinţe. Pentru că e de datoria noastră să ne aducem fiecare prinosul la întregirea tabloului general privind dăinuirea românismului pe pământul strămoşesc al Basarabiei.
Acesta ne-a fost gândul călăuzitor de la bun început când am conceput aceste cronici (vezi „Forul democrat” din „L.A.”, nr. 35 din 30 august 2006 şi „Dovada unei credinţe”, nr. 4 din 25 ianuarie 2007). şi acesta ne este cuvântul cu care ne îndreptăm către toţi românii, către toţi cetăţenii de bună credinţă să se pătrundă de mesajul lor, dând dovadă de solidaritate şi ataşament civic.
Hai să dăm mână cu mână

„Societatea Moldovenească pentru Răspândirea Culturii Naţionale” a fost una dintre puţinele formaţiuni obşteşti cu un program de luptă înverşunată pentru drepturile naţionale în Basarabia de la începutul sec. al XX-lea. A fost înfiinţată în 1906 sub preşedinţia lui Pavel Dicesu (1842-1909), mareşal al nobilimii din jud. Chişinău, unul dintre reprezentanţii de frunte ai vechii dinastii de dvoreni din Basarabia (1829) şi dregători în Principatele Moldovei – Ion Dicescu şi Victor Dicescu, fost ştab-rotmistru, deputat în Duma de Stat (1841-1850); Leonid Dicescu (c. 1847-1889), unul dintre primii norodnici, „cel mai periculos şi cutezător propagandist”, organizatorul în emigraţie a comunei agricole din ţinutul Tulcea, România.

Pavel este fiul lui Victor Dicescu, luptător înflăcărat al românismului, propagator consecvent al ideilor naţionale în paginile ziarului de limbă rusă „Bessarabeţ” (1906), al cărui editor era; a fost unul dintre liderii „Blocului Moldovenesc”, care a constituit mai apoi majoritatea în organul suprem al Basarabiei „Sfatul Ţării” (1917-1918).
Apariţia societăţii a îngrijorat mult guvernarea ţaristă din provincie. Ziarul rusesc „Drug” a dat imediat semnalul de alarmă (ianuarie 1906): „S-a format un cerc al cărui scop tinde la deschiderea de şcoli româneşti în Basarabia, predarea limbii româneşti, dezvoltarea gustului pentru literatura românească. Într-un cuvânt, s-a făcut primul pas care, fatal, va duce la antagonism şi separatism. Deci înstrăinarea de Rusia este inevitabilă”.

„Clubul Român de Ajutor şi Cultură Vasile Stroescu” este fondat la 12 august 1912 în Statele Unite ale Americii, or. Cleveland, Ohio, de către marele boier basarabean Vasile Stroescu (1845-1926), cunoscut Mecena al românilor de pretutindeni pe tărâmul vieţii obşteşti şi cultural-ştiinţifice în a doua jumătate a sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea. Clubul a fost deschis în dorinţa de-ai atrage pe conaţionalii din emigraţie la cauza comună de întregire şi prosperare a naţiunii române.

Descendent din faimoasa familie de nobili Stroeştii, locuitori ai străvechilor aşezări Trinca şi Brânzeni din Ţara de Sus a Moldovei, ţinutul Hotin, Vasile Stroescu, om cu un înalt spirit gospodăresc şi vast orizont cultural, format la şcolile superioare ale apusului, şi-a închinat toată viaţa şi averea propăşirii neamului românesc, făcând următoarele declaraţii în istoricele sale discursuri parlamentare şi corespondenţe ale vremii: „Carte şi iar carte! Şcoli şi iară şcoli! Biserici şi iar biserici! Prin ele ne vom ridica sufletul şi vom fi stăpâni pe cunoştinţe... Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării mele cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea... Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea...”.

Marele istoric Nicolae Iorga avea să confirme în 1919 crezul lui Stroescu astfel: „Cine nu-i cunoaşte trecutul? Viaţa-i de o puritate antică? Democrat sincer, de convingere adâncă..., el a ştiut să fie un fiu credincios al neamului său...”.

Vasile Stroescu a fost un promotor activ al Marii Uniri; membru onorat al Academiei Române (1910); deputat de Bălţi, Tighina, Lăpuşna şi Orhei în Parlamentul României (1919) ş.a. Marele patriot a susţinut material construcţia a zeci şi sute de şcoli, biserici şi spitale în toate provinciile româneşti; apariţia a numeroase publicaţii şi opere ale clasicilor; invenţii tehnice şi bursieri la învăţătură în străinătate etc. Faptele sale vor române veşnic în memoria conaţionalilor noştri din Ţară şi de peste hotare. El a ctitorit vestita Societate „ASTRA” prin crearea unui fond special „Fondul Vasile Stroescu” şi istorica formaţiune „Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni” (1910) ş.a.
Până nu demult, un alt descendent din neamul Stroeştilor, pre nume Gheorghe Ştefan Donev (1909-1993), cunoscut publicist, editor, scriitor şi tipograf, colaborator frecvent la „Cuvântul Românesc”, a continuat cu prisosinţă tradiţia unchiului său în mijlocul comunităţilor româneşti de peste ocean.

„Asociaţia pentru Sprijinul Basarabiei” cu sediul la Paris. Este ctitorită de reputatul compatriot, originar din Basarabia, Cărpineni, jud. Lăpuşna, Eugen Holban, descendent din vechea familie de răzeşi a lui Ştefan Holban (1886-1961), luptător fervent pentru făurirea Marii Uniri de la 1918.

Eugen Holban este cunoscut ca istoric şi publicist militant, colaborator prodigios al săptămânalului „Literatura şi Arta”, apărător consecvent al intereselor Basarabiei pe arena internaţională; autor al cărţii „Prin veacurile învolburate ale Moldovei dintre Prut şi Nistru” (Ed. „Căpriana”, Paris, 1991).

Împreună cu alţi conaţionali, trăitori în Franţa – Gr. A. Filiti, Elena Popescu, Mircea Demitriu ş.a. – a pus bazele actualei asociaţii, desfăşurând o vastă activitate de instruire şi educaţie patriotică în mijlocul elevilor de la liceele din Basarabia prin intermediul Concursului „Moştenire”, susţinut sistematic pe paginile rev. „Literatura şi Arta”. Concursul are menirea de a reanima procesul de studiere aprofundată de către elevi a istoriei, limbii şi literaturii române; dezvoltarea conştiinţei naţionale şi menţinerea pururea vie flacăra spiritualităţii româneşti în sânul tineretului studios din Basarabia.

Tradiţionalul concurs a înregistrat deja numeroase ediţii, având la activul său zeci, sute de concurenţi din toată republica. Cele mai reuşite lucrări sunt înalt apreciate, iar elevii-premianţi distinşi cu Diplome şi premii băneşti (în valoare de la 50 până la 200 de dolari SUA).

„Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni” este una dintre cele mai vechi şi răspândite asociaţii cu un vast program de activitate instructiv-patriotic. A fost înfiinţată în cetatea de scaun a românismului – Transilvania – la 15 decembrie 1890 şi revitalizată la 24 ianuarie 1990 la Bucureşti, având drept scop consolidarea unităţii românilor din întregul areal daco-roman şi din lume; „realizarea unei armonii sociale şi sufleteşti între toţi cetăţenii statului român”, „făurirea unei solidarităţi între naţiuni”; „acordarea unei atenţii sporite românilor din Basarabia şi Bucovina sub diverse aspecte social-culturale” ş.a.

Încă pe la 1916, preşedintele de atunci Vasile Lucaciu (1914-1918) afirma că „Liga Culturală înseamnă deşteptarea şi expansiunea conştiinţei naţionale. Ea a arătat poporului şi lumii întregi, cu istoria, cu filologia şi cu etnografia în mână, cine este şi ce este poporul român, de unde vine, ce limbă vorbeşte şi ce viitor are”.
Mergând neabătut pe calea trasată de înaintaşii săi, Liga a jucat un rol deosebit de important la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, organizând numeroase acţiuni patriotice, precum: „Congresul românilor de peste hotare aflaţi în ţară” (Bucureşti, 15 martie 1915) şi „Întrunirea Ligii pentru apărarea românilor din Ardeal”, la care au participat personalităţi de seamă: Barbu Delavrancea, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Titulescu ş.a. La acest congres a fost abordată şi problema privind viitorul Basarabiei. Referirile au fost făcute de Simion Mândrescu în raportul său general „Datoria României”.

Abia după 1990, după o pauză de patru decenii de regim totalitar-comunist, Liga se întoarce deplin cu faţa spre Basarabia şi Bucovina, mulţămită acţiunilor energice întreprinse de către actualul ei preşedinte dl pr. dr. Victor Crăciun, eminent om de ştiinţă şi cultură, cunoscut eminescolog, originar din Basarabia, Chişinău. În sfera de preocupări ale Ligii se înscriu zeci de tiruri cu cărţi şi publicaţii trimise de fraţii din Ţară; fondarea de biblioteci publice; organizarea la 27 martie/9 aprilie a diverse manifestări cultural-artistice şi ştiinţifice cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Basarabiei cu Ţara; petrecerea unor jubilee şi simpozioane comune; acţiuni sportive şi turistice; expoziţii de artă plastică ş.a.

Se spune că „Statuile sunt cetăţi ce apără spiritualitatea unui popor”. Pătruns de importanţa acestui gând, Octavian Goga, fost preşedinte al „Ligii Culturale” (1927), unul dintre făuritorii de seamă ai conştiinţei unioniste naţionale, avea să spună: „O graniţă se păzeşte sau cu un corp de armată, sau cu statuia unui poet legat de inimile tuturora”. Astfel, promotor consecvent al acestui adevăr, Liga a pornit la înălţarea pe meleagurile Basarabiei a zeci de statui, busturi şi bazoreliefuri ale Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, ale clasicilor literaturii Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexandru Donici ş.a.; iar în Aleea Clasicilor – a scriitorilor M. Kogălniceanu, C. Stere, M. Sadoveanu, G. Călinescu, L. Blaga, T. Arghezi, G. Bacovia, N. Stănescu ş.a.

Este marea operă a „Ligii Culturale” de înrădăcinare pe vecie a românismului în glia străbună a „Blândei Basarabii”. Acţiune ce s-a răsfrânt pe larg în amplele manifestări cultural-patriotice cu ocazia „construirii” la 6 mai 1990 a „Podurilor de flori de la Prut” şi a „Podului de conştiinţă Eminescu” la Chişinău şi Cernăuţi. Lansarea acestor punţi spirituale a avut un larg răsunet în inimile românilor de pe ambele maluri ale bătrânului Pyretus, obţinând înaltul calificativ de „Podul Credinţei”.

De menţionat că la loc de cinste în suita mare de acţiuni de suflet românesc se înscrie şi cunoscuta formaţiune „Pro Basarabia şi Bucovina”, izvodită în 1975 în Franţa şi transplantată şi la Bucureşti de către eminentul om politic şi de cultură basarabean Nicolae Lupan, membru al Frontului Naţional Patriotic, autor de cărţi social-politice, de loc din Cipiliuţi, Briceni, jud. Hotin, luptător fidel pentru înfăptuirea marelui ideal al întregirii neamului românesc.

Amintim aici şi societăţile „Bucureşti-Chişinău”, având ca scop „deschiderea unei căi libere dintre cele două capitale”; „Ginta Latină” cu sediul la Iaşi; „Liga pedagogilor din R. Moldova”, „Asociaţia istoricilor”, „Limba noastră cea română” ş.a. Sunt formaţiuni ce împărtăşesc acelaşi gând măreţ al unităţii de neam şi adevăr istoric, cultivat cu dreaptă credinţă de către organizaţiile patriotice de la 1917-1918: „Societatea Culturală a românilor din Basarabia”, „Asociaţia (obştea) învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru”, „Obştea studenţilor români din toată Rusia” ş.a.

„Asociaţia Moldo-R omână din Kazahstan” este o reuniune de dată recentă, înregistrată la 27 mai 2003 ca formaţiune independentă cu drepturi depline în cadrul Adunării Popoarelor din Kazahstan (APK), alături de organizaţiile celorlalte noroade conlocuitoare (ucraineni, armeni, tătari, polonezi, unguri, coreeni ş.a.). În acest imens teritoriu asiatic convieţuieşte un amalgam multinaţional şi multucultural – circa 120 de naţionalităţi, reprezentanţi a 45 de confesiuni religioase. Drept rezultat, actualul Guvern al Republicii Kazahstan a creat un organism special al concordiei social-naţionale (APK).

Conform datelor statistice, în Kazahstan trăiesc azi 596 de români şi 19.458 de moldoveni, din totalul de 15 milioane de locuitori. Românii-moldoveni au ajuns pe aceste locuri încă prin veacurile XIX-XX în căutarea hranei din cauza foametei şi politicii imperiale de strămutare a populaţiilor; în urma războiului şi a deportărilor staliniste; a demagogiei hruşcioviste de desţelenire a deşertului ş.a. Sunt urmaşii-supravieţuitori ai politicii agresive a Imperiului Ţarist de deznaţionalizare a etniilor; ai holocaustului bolşevic-stalinist. De aici şi apariţia aşezărilor compacte denumite „Basarabca”, „Moldovanka” ş.a., populate de familii vechi de români: Toma, Groza, Gorciuc etc.
Asociaţia are un program specific de activitate. În primul rând, de conştientizare a cetăţenilor privind trecutul lor istoric – cine sunt şi de unde au venit pe aceste pământuri, în ce împrejurări; care sunt drepturile lor în organele superioare şi locale de stat; condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov şi convingerea că moldovenii şi românii sunt unul şi acelaşi popor, că au aceleaşi rădăcini istorice şi aceeaşi credinţă ortodoxă, că vorbesc aceeaşi limbă românească. De mare succes se bucură în acest sens petrecerea liberă a conferinţelor şi emisiunilor televizate; a mitingurilor şi întâlnirilor cu populaţia la faţa locului.

Îmbucurător este şi faptul că în Kazahstan, la Karaganda, unul dintre marile bazine carbonifere, unde trăieşte o comunitate importantă de români (c. 3.500), la 29 aprilie 2005, a fost constituită a doua asociaţie publică – „Societatea Culturală Română „Dacia”. Iniţiatorii ei sunt un grup de tineri originari din Basarabia cu legături străvechi de rudenie în România. Odată cu apariţia acestei comuniuni a început să dispară treptat şi prejudecata de români/moldoveni şi în alte regiuni. Iar în tot ţinutul Kazahstanului trăiesc astăzi peste 20.000 de români.