Cine va răspunde de masacrul de la Fântâna Albă?

In urma ultimatumului Uniunii Sovietice de cedare a Basarabiei si ocuparea prin agresiune a acesteia, dar si a Bucovinei de Nord si a Tinutului Herta, o populatie de 4 milioane de romani au ramas sub cizma ruseasca, sperand mereu la reintregirea cu familiile lor de peste Prut.

Coplesiti de rapiditatea evenimentelor, multi romani s-au trezit in spatele granitei. Dupa ce socul initial a fost depasit, familii intregi aflate aproape de granita incercau sa treaca frontiera pentru a se reuni cu rudele de pe cealalta parte.
In afara de aceasta, politica Uniunii Sovietice de a faramita comunitatile romanesti din Bucovina de Nord prin deportare, nici la o luna de la ocupare peste 12.000 de romani au fost deportati si in decembrie inca 2000, infometarea si munca fortata indeamna populatia romaneasca sa isi caute refugiul in Regat, chiar si cu pretul vietii.

Situatia era asa de grava ca pana si Stalin s-a declarat nemultumit de incapacitatea granicerilor de a opri exodul, peste 7.000 de bucovineni ajungand in Romania in primul an de la anexare. Doar in noiembrie 1940, aproape 100 de persoane reusesc sa treaca granita ilegal. In februarie 1941, alte 500 de persoane incearca acelasi lucru, dar acestia sunt impiedicati de graniceri, numai 57 reusind pana la urma sa treaca restul fiind ucisi sau capturati.
NKVD aresta si tortura oameni numai la auzul zvonurilor ca acele persoane se gandeau sa treaca granita.

Momentul Fantana Alba

In ciuda acestor masuri drastice, pe 1 aprilie 1941 s-au adunat cateva mii de romani ce proveneau din comunele Icesti, Carapciu, Suceveni, Iordanesti, Patrautii de Jos, Patrautii de Sus si din satele Cupca si Dimca cu dorinta de a trece granita sovieto-romana si de a scapa de ororile bolsevice.
In satul Cupca, multimea numara peste 3.000 de oameni, unii dintre ei purtand brauri tricolore. Din biserica din Suceveni se iau trei cruci, iar pe una dintre ele se infasoara un steag alb, tocmai pentru a arata autoritatilor sovietice intentiile pasnice. In fruntea coloanei se afla si un tricolor.
Din marturii, reiese ca participantii au cerut incunviintarea autoritatilor din zona pentru a trece frontiera, dar acestea erau complet indiferente la rugamintile lor. Luandu-si destinul in propriile maini, multimea se indreapta spre granita.

In drumul lor spre Fantana Alba ei sunt ajunsi din urma de cateva unitati calare sovietice. Unul dintre ei se imbranceste si ii loveste cu sabia pe tinerii ce tineau steagul alb si tricolorul, ranindu-l pe unul dintre ei si isi continua drumul alaturi de ceilalti calareti.

Ceea ce satenii nu stiau era ca soldatii se indreptau spre Poiana Varnitei, acolo unde sovieticii amplasasera intre timp mitraliere si asteptau procesiunea. Ascunsi printre copaci, granicerii asteapta momentul in care multimea intra intr-un luminis si atunci trag in plin, peste 200 de oameni fiind ucisi de focul mitralierelor. Unii dintre ei au reusit sa fuga numai sa sfarseasca sub taisurile sabiilor cavaleriei. Romanii se aflau la doar 3 kilometri de granita.

Dupa masacru, ranitii au fost ingropati de vii, alaturi de cei deja morti, intr-o serie de gropi comune sapate inainte. Locuitorii isi amintesc cum pamantul se misca incontinuu antrenat de miscarile celor aflati inca in viata. Cativa supravietuitori au fost arestati de NKVD, torturati si ucisi ramasitele lor fiind ingropate la cimitirul evreiesc din Hliboca.

Reamintirea masacrului

Acei cativa norocosi ce au reusit sa scape cu viata au povestit cele intamplate si timp de jumatate de secol aceasta crima a ramas amintita doar de ei si comunitatea romaneasca de acolo. De abia dupa 1990 evenimentele intamplate la Fantana Alba au reusit sa se faca cunoscute, in ciuda dezinformarilor si incercarilor de suprimarea a acestor intamplari de catre autoritatile comuniste.

Din pacate, numarul total al victimelor nu este cunoscut in intregime, o analiza pertinenta a acestui masacru nefiind efectuata pana la ora actuala. Locuitorii zonei insa spun cu numarul mortilor trece de 2.000. Dupa masacrul de la Fantana Alba are loc in iunie deportarea a peste 13.000 de romani in lagare de munca din Siberia si Kazahstan, aducand si mai multa suferinta unei populatii deja napastuite.