„Preocupările celor cu „uşa din spate” sunt nejustificate de moment ce noi acasă avem o stare de spirit extrem de europeană. Sunt tentat să cred că ceea ce a scris presa la subiectul în cauză este o chestiune mai mult inventată”.
Astfel a comentat ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, articolele apărute în presa europeană precum că România bagă Republica Moldova prin uşa din spate în UE, acordând în masă cetăţenie română.
Iurie Reniţă consideră că ceea ce s-a scris este inventat de cei care nu s-au documentat suficient la subiectul în cauză sau care nu doresc să vadă Republica Moldova în marea familie europeană şi doresc să menţină starea conflictuală de altădată dintre Chişinău şi Bucureşti.
„Există o voinţă foarte clară a cetăţenilor noştri de integrare europeană, un aspect care nu este ceva ce Europa nu cunoaşte. Este o chestiune absolut firească să se găsească soluţii pentru urgentarea procesului de integrare. Liberalizarea regimului de vize cu UE ar mai elimina din suspiciunile, pe care, oricum, le consider neîntemeiate. În plus, România şi Republica Moldova au acelaşi fundament lingvistic, istoric şi cultural. Este un adevăr pe care toată lumea ar trebui să-l ia în considerare atunci când se pronunţă pe un aspect sau altul al raporturilor bilaterale”, a spus Iurie Reniţă într-un interviu pentruAdevărul.
Referindu-se la ajutorul de 100 de milioane de euro, acordat de România Chişinăului în baza unor angajamente europene, în condiţiile în care românilor de rând li se taie pensile şi salariile, amabsadorul moldovean a spus că „este o chestiune firească, de vreme ce aparţinem de aceeaşi comunitate lingvistică, istorică şi culturală. Este de datoria noastră comună să ne ajutăm. Suntem fraţi şi fraţii trebuie să se ajute în momentele dificile”, a adăugat Iurie Reniţă.
Întrebat ce beneficii ar avea România de pe urma unei situaţii bune în Republica Moldova, diplomatul moldovean a spus: „Exact aceleaşi beneficii pe care le-au avut alte ţări UE când au ajutat România să se integreze în Uniunea Europeană. Investiţia în Republica Moldova este una de perspectivă, ce consolidează raporturile bilaterale, dar şi opţiunea europeană a Chişinăului”.
Pe parcursul lunii iulie, în presa europeană au apărut mai multe articole care îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu că păcăleşte ţările europene, urmărind visul României Mari. „Suntem 28 de state membre în Uniunea Europeană şi nici măcar nu ştiam asta. Bucureştiul are grijă de a face cadou Uniunii Europene un nou, invizibil şi nedorit stat membru. Scenariul care promite transformarea a 3,6 milioane de moldoveni într-un anexă a României - şi într-un nou colţ-dezastru al Europei - a început în urmă cu un an”, scria cotidianul italian Il Giornale, la 19 iulie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: