POEZIE: Nu vă cunosc dar mă închin

Și uite așa, 69 de ani de când ”eliberatorii” ruși ne-au ”purificat” națiunea română și-au smuls trupurile buneilor noștri ducându-le spre reci Siberii. Familii întregi dezbinate, prunci smulși de la sânul mamei, tați prefăcuți în ciocane, mama prefăcute în secere și o Basarabie prefăcută în ...  Paradoxul este că după 69 de ani de la primul val de deportări sub seceră și ciocan, brăndul prosperă și are și adepți chiar în zilele noastre. Are adepți pe cei care nu cunosc istoria, nu cunosc de unde provin, care s-au rătăcit ”eliberând” acest pământ. Sincer, nu înțeleg cum poți fi așa o oaie, ca în 2010, în Basarabia, după ce comuniștii ne-au distrus națiunea, ne-au furat identitatea, ne-au stâlcit limba, ne-au furat visul, să mai votezi cu ei ? Asta e întrebarea vieții mele cred că, cum așa, ce se petrece în capul comunistului contemporan, doar sunt dovezi că regimul pe care ei îl venerează le-au ucis buneii și străbuneii. De fapt, încă o dovadă că comuniștii de azi sunt departe ideologic de comuniștii din trecut, sunt mai mult niște nostalgici rusofoni care s-au adunat în jurul lui Voronin ca oile în jurul baciului. În fine, este mult de spus, putem oare ierta noi, cei cu mintea trează, deportarea rădăcinilor noastre? Da, putem ierta, pentru că bunul Dumnezeu ne învață să iertăm, putem ierta dar... nu putem uita și nu vom uita niciodată cum niște parveniți ruși, comuniști și păgâni ne-au distrus neamul românesc.

 Dedic următoarele versuri celor deportați în Siberia

Nu vă cunosc dar mă închin

Ați primit vesta cu seria,

În tren v-au urcat mai repede,

Vă aşteaptă-n zori Siberia,

Curând va servi carne de lebede.

Ştiu că nevinoveţi sunteţi,

Prea scumpi, prea dragi, dar marfă pură,

Rezistaţi, ştiu că puteţi,

Chiar de ţâşneşte sânge prin gură.

Nu ştiu, poate nu-i vinovată

Siberia, că cimitir vă este.

Tiranul hotărâse-aşa odată,

Să vă-ngroape-n ale ei creste.

Câtă durere, urlet şi sânge,

Şi bolşevicului tremură biciul,

Acasă mama turbă şi plânge

Şi se întrebă ce-i face piciul.

N-o să vă ştie nimeni apoi,

Posibil muzeul v-a ţine minte,

Aţi pierit în Siberii doar pentru noi,

Ca să putem merge-nainte.

Mă-nchin în faţa voastră

Cei deportaţi de-acasă-n iad,

Ce-n beci aţi trăit fără fereastră,

Flămânzi şi goi la minus un grad.

Dragoș Galbur