Averile ”săracului” Voronin

19 iunie 2010
Tiganca
Despre ce şi de ce minte liderul comunisto-capitalist de la Chişinău
Liderul comuniştilor moldoveni o face pe săracul. Duminica trecută, prins de jurnalişti la o terasă din centrul capitalei, Vladimir Voronin le-a servit acestora o porţie de „sincerităţi” despre „modestele” sale proprietăţi imobiliare. El a spus că nu are decât un apartament în capitală, o vilă mică şi „niciun centimetru mai mult”. A doua zi, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, i-a amintit că are şi câteva hectare de pământ în comuna Budeşti…
Întrebat de ziarişti dacă vila ce se construieşte pe o suprafaţă de 1,3 ha pe str. Ciocârliei din Chişinău i-ar aparţine, aşa cum se vehiculează, Vladimir Voronin a spus că nu deţine nicio proprietate în acea zonă, confirmând însă că feciorul său şi fiica au case acolo, doar că-s „modeste” ci nu luxoase, cum s-a zvonit. În ceea ce îl priveşte, Voronin a afirmat că are doar o locuinţă la etajul cinci al unui bloc din str. Serghei Lazo. „În afară de acest apartament, pe care l-am primit în 1989, când am venit din oraşul Bender la postul de ministru de Interne al RSSM, eu nu am niciun centimetru pătrat de suprafaţă locativă în Chişinău. Mai am o „fazendă” pe malul Nistrului, dar şi aceea de 7×6, adică, de 42 de metri pătraţi”, a spus ex-preşedintele.
Chiar a doua zi, la şedinţa operativă de la primărie, edilul Dorin Chirtoacă a anunţat că această declaraţie nici pe departe nu corespunde adevărului şi că Vladimir Voronin are mai multe proprietăţi în capitală şi în suburbii. „Cum a spus ieri Voronin: că n-are niciun centimetru? Chiar niciunul?”, a întrebat Chirtoacă şi a adus proba contrarie - informaţiile oferite de ÎS „Cadastru”. Conform acesteia, Voronin deţine apartamentul din strada S. Lazo, un imobil pe str. Luchian (care pare a fi un garaj), casa părintească de la Corjova, despre care ştie toată lumea. În afară de acestea, liderul PCRM are 3,32 ha de pământ proprietate privată în comuna Budeşti şi alte 7,2 ha luate în arendă în aceeaşi localitate, în aprilie 2008, pentru 30 de ani. Contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor au fost perfectate la 31 martie 2009, în toiul campaniei electorale, fiind înregistrate la 15 aprilie 2009. În aceeaşi zi, au fost înregistrate la „Cadastru” şi terenurile luate în arendă. „Vorba aceea: ţara arde, iar noi cumpărăm pământ”, a comentat primarul Chirtoacă. El a mai comunicat că în comuna Tohatin este înregistrată gospodăria ţărănească de fermieri „Voronin Vladimir W2”. Primarul de Tohatin, prezent la şedinţa operativă, afirmă însă că aceasta nu i-ar aparţine liderului PCRM.
„Descoperirea” făcută de Dorin Chirtoacă nu este o noutate absolută. TIMPUL a scris încă toamna trecută că Vladimir Voronin deţine mai multe hectare de vie în comuna Budeşti, unde primăriţă este comunista Nina Costiuc, şi că îşi construieşte şi o fabrică de vinuri în localitate (vezi aici ). Ulterior, declaraţia de avere pentru 2009 a ex-preşedintelui a confirmat, într-un fel, ceea ce am scris noi.
Astfel, din această declaraţie aflăm că, în 2009, V. Voronin s-a îmbogăţit cu patru terenuri agricole în com. Budeşti, cu suprafaţa totală de 3,32 ha, care l-au costat, conform declaraţiei de avere, puţin peste 81 mii de lei - în medie câte 244 lei pentru un ar. La Primăria Budeşti ni s-a spus că Voronin n-a cumpărat terenuri la licitaţiile organizate de autorităţile locale şi că, probabil, le-a cumpărat de la proprietari privaţi. Secretarul primăriei ne-a mai spus că preţurile în Budeşti variază în funcţie de bonitatea pământului, amplasarea terenului etc.: „Poate fi şi 400 de lei, şi 1000, şi peste 2000 de lei arul, dar se întâmplă să găseşti şi cu o sută”.
Probabil, liderul PCRM, în plină campanie electorală pentru parlamentarele din 5 aprilie 2009, a căutat şi s-a târguit mult de i-a reuşit să cumpere pământ atât de ieftin. Bunăoară, unul din loturi, de aproape un hectar, l-a costat doar 7862 de lei, conform declaraţiei. Am sunat la întâmplare, conform unor anunţuri de pe un site de vânzări imobiliare. Nimeni nu ne-a cerut mai puţin de 10 mii de euro pentru un hectar de pământ agricol la Budeşti, dar şi în alte localităţi din suburbia capitalei - Tohatin, Coloniţa, Cruzeşti. Or, sunt foarte bine cunoscute schemele prin care pământurile agricole din jurul Chişinăului devin, ca prin minune, terenuri pentru construcţii, preţul lor crescând ulterior de zeci şi chiar de sute de ori.
Cât priveşte apartamentul de la etajul cinci din str. S. Lazo 26, acesta este departe de a fi modest: are 232,7 metri pătraţi şi este evaluat la 1,88 mln. lei. Potrivit unei investigaţii jurnalistice, publicată şi de TIMPUL în 2009, apartamentul liderului PCRM a crescut de la 134 mp la 232,7 mp acum şapte ani cu ajutorul feciorului său, Oleg. În februarie 2003, Voronin jr. a făcut schimb de locuinţe cu vecinul tatălui său, Oleg Nejivoi. Ultimul a trecut în apartamentul fiului preşedintelui de pe strada Miron Costin 11/3A, iar Oleg Voronin s-a „mutat cu traiul”, cel puţin pe hârtie, într-un bloc cu părinţii. Cele două apartamente au fost unite, fiind construit un duplex în stil european. În 2005, Oleg Voronin a donat oficial imobilul mamei sale - Taisia, iar astăzi singurul proprietar al locuinţei este şeful statului.
Nici „fazenda” de pe malul Nistrului nu e chiar de „6 pe 7 metri”. „Cocioaba” de mărimea indicată de liderul comunist este cea din 1996, când apare pentru prima dată, ca o construcţie nefinisată, în declaraţia candidatului la preşedinţie Vladimir Voronin. Conform declaraţiei pentru 2009, însă, vila de la Pârâta, Dubăsari, are deja 107,6 mp, fiind evaluată, oficial, la 71 mii lei, deşi arată mult mai scumpă. În aceeaşi localitate, Voronin mai deţine şi două loturi de livadă a câte şase ari fiecare. Amintim că, potrivit declaraţiei de avere, anul trecut Vladimir Voronin a primit salarii în valoare totală de 157. 611 lei şi pensii de 95.040 lei, în timp ce soţia sa a acumulat din pensie doar 9203 lei. În schimb, Taisia Voronin este milionară în hârtii de valoare. Ea deţine acţiuni în valoare de 5,2 mln. de lei la „FinComBanc”, unde preşedinte este feciorul său Oleg.
Un articol de: Alina Ţurcanu

PADUREA ŢIGANCA, INCA O PROPRIETATE DE VIS A FAMILIEI VORONIN
Justiţia este de partea fostului preşedinte comunist
Familia Voronin triumfă în justiţia moldovenească. Acum o lună, judecătorul Eugeniu Clim de la Curtea de Apel Economică a respins cererea procurorului general de a rezilia contractul de arendă a celor aproximativ 700 ha de pădure în Ocolul silvic Ivancea (denumită şi pădurea Ţiganca, de la Trebujeni, Orhei). În acelaşi timp, localnicii afirmă că în ultima vreme terenurile familiei Voronin la Ţiganca se extind, construcţiile în interiorul pădurii sunt în toi, iar mistreţii fac ravagii pe terenurile lor.
La sfârşitul anului trecut, Procuratura Generală a iniţiat două dosare distincte pe anularea contractelor de arendă de pădure, pe un termen de 49 de ani, între SRL „Biotex-Com” şi Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva”. Primul se referea la pădurea de la Ţiganca, unde se spune că ex-preşedintele Voronin şi-ar fi evacuat toată averea şi animalele de la Condriţa, iar cel de-al doilea - la peste 1200 ha de pădure din Ocolul silvic Anenii Noi. În ambele cazuri, procurorii invocau ilegalităţi la întocmirea acestor contracte (care s-au făcut fără concursul şi permisiunea autorităţilor publice locale), dar şi îngrădirea pădurilor cu sârmă ghimpată şi interzicerea accesului oamenilor în pădurile publice.
În urmă cu două săptămâni, dosarul referitor la Ocolul silvic Anenii Noi a fost soluţionat pe cale extrajudiciară, după ce reprezentanţii „Biotex-Com” au anunţat în instanţă că acceptă rezilierea contractului pe motiv că nu au posibilităţi financiare de a achita suma pentru arendă. Acest contract data din 12 martie 2008 şi se referea la arendarea a 1.265,6 ha de pădure, la un preţ de 315 lei/ha, în total 398.664 lei anual, spune Marcel Dimitraş, procurorul care se ocupă de cele două cazuri. În cazul Ţiganca, condiţiile contractuale erau aceleaşi - termenul de arendă 49 de ani, 315 lei/ha/anual, în total 291.492 lei pe an, contractul datând din 10.03.2008.
Contract ilegal şi netransparent
Procurorul spune că a luat încheierea judecătorească acum câteva zile, pe care, cu siguranţă, Procuratura, în interesul statului, o va ataca în instanţa supremă. Potrivit judecătorului Clim, firma lui Voronin Jr. „nu ar fi încălcat careva cauze contractuale sau legale, mai mult ca atât, până la momentul examinării cauzei, AS „Moldsilva” nu a înaintat faţă de SRL „Biotex-Com” careva pretenţii în legătură cu exploatarea terenurilor din fondul silvic”. Asta în timp ce procurorii susţin că actul de arendă a fost întocmit ilegal şi netransparent; pădurea de la Ţiganca şi Rotunda (în total 696,7996 ha) a fost îngrădită cu sârmă ghimpată şi este păzită de băieţii de la „Fulger”; „Biotex-Com” a ridicat câteva construcţii (o vilă, o casă din bârne, o fermă pentru fazani şi una pentru porci, ocol pentru oi, grajd pentru cai, depozit, iaz, cascadă, fântână arteziană, moară, reţele inginereşti de tot felul) fără autorizaţii şi fără acordul „Moldsilva”; arendaşul a suprapopulat zona cu animale de vânătoare, fapt care a afectat pădurea, dar şi populaţia din satele situate în apropiere.
Cele 700 de hectare sunt… mai multe
Demersul procurorilor este bazat pe numeroase plângeri venite de la locuitorii din Trebujeni şi Morovaia. Localnicii s-au plâns şi Consiliului raional Orhei, care a investigat în ultimele luni situaţia din pădurea Ţiganca. „Nu cred că justiţia o s-o scoată la capăt. Nu există interes”, afirmă consilierul raional Vasile Roman, care investighează cazul de mai bine de trei ani. Potrivit acestuia, la o următoare şedinţă aleşii raionali vor dezbate raportul comisiei. „Am depistat încălcări de milioane de lei. Fostul şef „Moldsilva-Orhei”, Scutelnic, umblă acum fugar, după ce a cauzat o datorie statului de peste patru mln. lei”, mai afirmă Roman. Aceeaşi sursă spune că, în urma investigaţiilor comisiei raionale, s-a constatat că cele 700 ha de pădure arendată în realitate sunt mult mai multe. În porţiunea îngrădită cu sârmă ghimpată şi păzită de băieţii de la „Fulger” intră acum şi porţiuni de terenuri agricole şi drumuri de acces dinspre satele învecinate Trebujeni, Maşcăuţi, Susleni, Molovata, Holercani, Oxintea.
Atât ţăranii din Trebujeni, cât şi cei din Maşcăuţi, se plâng că mistreţii periodic ies din pădure şi le distrug terenurile lucrate cu atâta chin. În toamna trecută la Trebujeni s-a pierdut astfel recolta de pe mai bine de 30 ha, iar la Maşcăuţi - de pe mai bine de 80 ha. Nimeni nu le-a plătit oamenilor despăgubiri. „Este o suprapopulare de animale în pădure şi ele vin după mâncare în sat”, afirmă primarul de Maşcăuţi, Vasile Enache.
Interesul tatălui, firma băiatului
„Biotex-Com” SRL este una din firmele lui Oleg Voronin, deşi el nu figurează printre fondatori: are acţiuni la banca „FinComBanc”, unde Oleg Voronin este preşedinte al Consiliului de administrare, şi activează pe aceeaşi adresă - str. Vasile Alecsandri, 79 -, unde figurează şi celelalte firme ale familiei Voronin. Potrivit unor investigaţii jurnalistice, „Biotex-Com” a fost implicată într-o reţea de trafic cu ovule şi mame-surogat. În actele de la Camera Înregistrării de Stat, drept prim fondator figura Ghenadie Scripcaru, fostul bodyguard al lui Oleg Voronin asasinat la 31 martie 2008, la Ceadâr-Lunga. Actualmente, firma are doi fondatori: Margareta Malcoci şi Angela Scripcaru (soţia lui Ghenadie). Întâmplător sau nu, în 1988, Oleg Voronin a fondat o firmă care se numea la fel „Biotex” şi se ocupa de creşterea plantelor nonvirotice, de programarea bazei de date şi de comercializarea calculatoarelor şi programelor de calculator.
Amintim că pădurea de la Ţiganca a intrat în atenţia lui Vladimir Voronin în 2005, după o vânătoare de pomină în Codrii Orheiului. La scurt timp, pădurea a fost arendată de SRL „TON”, după care la sfârşitul lui 2006 cei mai mari pădurari ai ţării - V. Voronin, V. Tarlev, V. Colesnicenco, V. Molojen, I. Miculeţ, V. Chirtoacă - au fondat Asociaţia obştească „Ţiganca”, care şi-a schimbat ulterior numele în „FAR”, au încheiat un alt contract de arendă pe 20 de ani. În martie 2007, „Biotex-Com” devine arendaşul pădurii Ţiganca, iar toate acareturile au fost transmise ultimei, contractul fiind reînnoit în martie 2008.
Şi Curtea de Conturi vorbeşte despre ilegalităţi
Recent, Curtea de Conturi a scos la iveală ilegalităţile comise la semnarea contractelor de arendă în cazul pădurii de la Ţiganca, decizie încă nepublicată, respectând prezumţia de nevinovăţie. Potrivit auditului, „Moldsilva” a dat în arendă fără ca firma lui Voronin Jr. să prezinte un plan de management, aşa cum prevede legea. De asemenea, chiar pădurarii-şefi de la Orhei au constatat suprapopularea cu animale a terenurilor arendate de SRL „Biotex-Com”. O altă abatere de la lege se referă la preluarea pădurii de către „Biotex-Com”. „Deşi, la 28.12.2006, SRL „TON” şi „Moldsilva” au decis rezilierea contractului (…) în septembrie 2007, SRL „TON” a comercializat SRL „Biotex-Com” valori materiale amplasate pe acest teritoriu în sumă de 360,0 mii lei, inclusiv bazinul acvatic cu valoarea de 22,1 mii lei, asupra căruia nu deţinea documente ce confirmau dreptul de proprietate”, se spune în raportul CC. Referitor la construcţiile neautorizate, Curtea constată că „Gospodăria Vânătorului” (vila principală) şi alte două construcţii auxiliare au fost ridicate cu încălcarea legislaţiei, care prevede că atribuirea terenurilor din fondul forestier se efectuează de către autoritatea silvică centrală, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale. De asemenea, în raport se menţionează că ÎS „Orhei” a dat acceptul pentru construcţii prin semnarea unui proces-verbal (fără număr şi dată), iar primarul de Trebujeni a eliberat „nelegitim” certificatul de urbanism şi autorizaţie de construcţie, pe care ulterior consiliul local le-a anulat (prin decizia nr. 11 din 04.02.2010). „O altă parte din bunurile amplasate pe terenurile arendate de către SRL „Biotex-Com” aparţin ÎS „Orhei”, şi anume: moara cu motor electric, căsuţe din lemn – trei unităţi, ţarc pentru porci şi voliere pentru fazani, grajd pentru cai, depozit, subsol, hrănitoare şi adăpătoare pentru animale, majoritatea acestora fiind edificate pe parcursul anilor 2007-2009. Documentar, aceste bunuri au fost transmise în arendă la 01.06.2009 (contractul nr. 38, încheiat între ÎS „Orhei” şi SRL „Biotex-Com”), cu plata lunară pentru arendă stabilită în sumă de 6,0 mii lei”, se mai spune în raportul de audit.
Oare câte rapoarte şi câţi procurori trebuie să mai spună că Oleg şi Vladimir Voronin au călcat în picioare legea, pentru ca justiţia să facă parte şi celor drepţi?

Un articol de: Valentina Baciu

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: