Stalin planifica un al treilea război mondial

A avut Stalin - asa cum se spune, e drept, cu jumatate de gura - intentia de a declansa o a treia conflagratie mondiala? Daca da, de ce? Exista un posibil raspuns la aceste intrebari. In descifrarea psihologiei personajului? O intrebare naste alta intrebare. In absenta unor documente irefutabile, nu se pot emite decat supozitii. Supozitii intemeiate, insa, pe fapte care nu pot fi negate. Cert este ca, de la 5 martie 1953, data mortii stapanului absolut al Imperiului Sovietic si al satelitilor acestuia, pana astazi, personalitatea lui

Stalin nu a incetat sa-i intereseze pe istorici, psihologi, politologi, jurnalisti… Se poate gandi la razboi un lider al carui popor a fost crunt - cel mai crunt - incercat cand lumea intreaga jubileaza salutand pacea? La 2 septembrie 1945, la bordul navei americane «Missouri», ancorata in golful Tokyo, a avut loc semnarea actului de capitulare a Japoniei, iscalit de Mamoru Shigemitsu, ministrul de Externe, si de generalul Yoshikiro, seful Statului Major General nipon. “«Sa ne rugam - a spus, in incheierea ceremoniei de pe «Missouri», generalul MacArthur - ca pacea sa fie acum redata lumii si ca Domnul s-o pastreze de-a pururi.»” In aceeasi zi, de la Moscova se faceau auzite cuvintele lui Stalin: «Putem spune acum ca, conditiile necesare pacii in intreaga lume au fost cucerite”. Cum sa-l banuiesti pe seful statului ai carui cetateni au dat cea mai insemnata jertfa de sange printre statele angajate in lupta antihitlerista ca ar nutri intentia de a declansa un nou macel mondial?

Este greu de spus ce s-ar fi intamplat cu lumea civilizata daca Stalin ar fi izbutit sa asmuta spre vest hoardele bolsevice (cca. 11 milioane de militari de toate armele, dotati cu o tehnica superioara, in primul rand in materie de tancuri, artilerie si aviatie). Mitul precaritatii inzestrarii Armatei Rosii s-a dovedit a fi nespus de pagubos; au simtit-o pe pielea lor germanii si aliatii lor de indata ce blietzkrieg-ul s-a oprit in fata Moscovei. (In ce priveste un caz special, razboiul naval din Marea Neagra, in care au fost angajate vase germane si romane, superioritatea dotarii sovieticilor este fapt indeobste recunoscut de istoricii militari). Stalin asteptase momentul cand occidentalii se vor sfasia intre ei secatuindu-se reciproc, pentru a-i lovi. Actionand astfel, Comandantul Suprem n-ar fi facut altceva decat sa aplice tezele cuprinse in Manifestul comunist. O teorie poate “justifica” faradelegile cele mai infioratoare, crimele cele mai monstruoase. Moscova ar fi devenit mareata capitala a Republicii Sovietice Mondiale. Toata fiinta Tiranului se incordeaza in asteptarea victoriei. Iar atacul neasteptat al lui Hitler i-a naruit visul. Stalin “si-a inchinat toata viata ideii: El este Marele Slujitor al Ideii. si-a lichidat toti dusmanii ca sa supuna tara si sa o inalte spre cauza lui mareata. A nimicit milioane de oameni ca sa-i forteze pe ceilalti sa-i execute ordinele (…). A dat tot ce avea tara industriei de razboi. L-a sprijinit la timpul sau pe Hitler, l-a ajutat sa se puna pe picioare. L-a impins pe Hitler in razboi si a asteptat ca razboiul sa ruineze Europa. A cheltuit mii de tone de aur pentru tehnologie germana, franceza, britanica, americana, italiana, elvetiana, si-a trecut industria in regim de razboi, a controlat personal productia de tancuri si avioane (…) le-a fabricat in numar suficient si le-a concentrat la granita. La granita a adunat rezerve imense de munitie, combustibil si tot ce trebuie pentru un razboi biruitor pe teritoriu strain: tancuri de autostrada, aviatie de asalt, planoristi si desantisti… Iar cand uriasa intreprindere era gata… Hitler a dejucat-o (…). Stalin i-a inselat intotdeauna pe toti dusmanii sai si le-a aplicat prin surprindere lovituri mortale. si iata ca pentru prima oara in viata, chiar cand e vorba de cauza lui fundamentala, cineva i-a ghicit planul. si a lovit primul. si totul s-a prabusit”. (Viktor Suvorov, “Epurarea”, ed. Polirom, Iasi, 2000, pp. 302-303).

Lovitura hitlerista a fost cumplita, chiar daca mersul ulterior al lucrurilor a adus infrangerea Germaniei si sinuciderea lui Hitler. Cel mai tainic vis al Tiranului Rosu se spulberase: “stia - scrie Suvorov - ca, oricum ar evolua situatia, nu va mai pune mana pe intreaga Europa. De aceea in 1945 a refuzat sa primeasca Parada Victoriei - era o victorie pentru intregul popor, pentru tara, dar nu pentru Stalin” (idem, p. 305).

Oare sa fi abandonat Stalin pentru totdeauna planul de a cuceri lumea? In anii care i-au mai ramas de trait, pana la 5 martie 1953, comunismul va cuceri noi teritorii. De data aceasta, nu printr-un razboi extins, de factura mondiala, ci prin “revolutii” in diferite zone, inclusiv in Europa (cazul tentativei esuate de comunizare a Greciei). China, invadatoare, in 1950, a Tibetului, Coreea de Nord, Mongolia, Birmania, Guineea sunt state in care, in intervalul 1945 - 1953, au fost instaurate regimuri de tip marxist, cu largul concurs al URSS si al satelitilor acesteia din sud-estul Europei, prin “revolutii dirijate si finantate” (cf. Florin Matrescu, “Holocaustul Rosu”, ed. Irecson, Bucuresti, vol. I, pag. 76). La scara planetara, procesul este oarecum insidios, comunismul se “strecoara” prin fisurile lumii postbelice, nu mai poate fi vorba de o “eliberare” a lumii occidentale, apoi a restului globului asa cum o visase Stalin.

“Vedeti, tovarasi, realitatea era asta care am aflat-o la Congres, la Moscova. Nu pot sa spun ca pe mine nu m-a impresionat (…) Erau atat de impresionante cele cuprinse in Raportul de la Congresul al XX-lea in legatura cu faptele savarsite de Stalin, incat te gandeai ca numai un om nebun poate comite asemenea fapte. Daca puterea se gaseste in mana unor oameni sau a unui om care sufera de ceva mintal, care nu stie s-o administreze, este cel mai periculos om. Trebuie imediat inlaturata, pe toate caile, asemenea lighioana” spune, patetic, Gheorghe Gheorghiu-Dej, la plenara largita a C.C. al P.M.C. din zilele de 30 noiembrie - 5 decembrie 1961 (In Darea de seama a Delegatiei PMR la Congresul al XX-lea al PCUS, reprodusa integral in “Dosarul Ana Pauker”, ed. Nemira, Bucuresti, 2006, p. 155). La opt ani de la moartea Tiranului Rosu, seful comunistilor romani nu mai risca nimic: nu facea decat sa repete ce spusese Hrusciov, fara sa insiste asupra crimelor lui Stalin. Iconoclast de circumstanta, Dej isi ataca fostul idol. El insusi criminal bolnav de putere, prim-secretarul PMR isi permite sa vorbeasca despre inlaturarea “pe toate caile” (inclusiv, asa dar, asasinatul?) a “lighioanei” - si asta in timp ce inchisorile si lagarele Romaniei comuniste gemeau de “dusmani ai poporului”, in cea mai buna traditie stalinista. Fara indoiala ca Stalin a fost paranoic. O paranoia dublata de o cruzime rece. Rupt complet de popor, care il vede doar in fotografiile falsificate din “Pravda” si “Izvestia”, in ultimii ani dictatorul traieste la Kuntevo, langa Moscova, intr-o datcha, o vila cu usi blindate. “A ordonat sa se puna peste tot incuietorile si soneriile de alarma. Ii comanda prin telefon ceaiul ofiterului de garda. Apoi se va duce la culcare intr-unul dintre cele patru dormitoare, la intamplare. Sunt toate identice, la fel ca limuzinele Zis care-l transporta in Moscova. Se spune ca Stalin se teme. In fiecare seara cauta sa deruteze o crima pe care n-a incercat-o nimeni niciodata: e atins de mania persecutiei” (cf. Fernand Destaing, “La fin des hommes illustres”, Presses de la Cité, Paris, 1977, pag. 262). Dictatorului ii e frica sa nu fie otravit: pune pe cineva sa guste, in fata lui, mancarea; nici Hrusciov n-a fost scutit de ritualul incercarii felurilor aduse la ospat. Paranoia nu-l impiedica pe Stalin sa conduca imensul imperiu sovietic cu o mana de fier. si sa croiasca planuri dementiale precum cel vizand deportarea evreilor intr-o “republica autonoma” din Extremul Orient. Pretextul: complotul “bluzelor albe”. Planul s-a naruit fiindca a survenit decesul, pricinuit de o hemoragie cerebrala, conform comunicatului semnat de zece medici rusi dintre care patru erau academicieni. Nimeni, insa, n-a indraznit vreodata sa-l supuna pe Stalin unui examen psihiatric.

Dar chiar in lipsa unei foi de observatie clinica si a unui diagnostic stabilit in urma examinarii subiectului, a fost trasa concluzia ca dictatorul a fost stapanit de o anumita forma a nebuniei. Intr-o convorbire cu fostul general Ion Eremia, Ana Pauker, aflata - ca si interlocutorul ei - in dizgratie, ii spune: “stiti prea bine ca era bolnav psihic, suferea de paranoia, boala care te face sa banuiesti pe toata lumea ca unelteste impotriva ta si vrea sa te distruga. Pentru asemenea oameni este destul ca sa lansezi zvonul ca cineva din apropierea lor pune la cale ceva necurat sau ca “cel mai bun prieten al lor este un om incorect sau neloial” (cf. Ion Eremia, “Insula Robinson”, Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 2003, pag. 34). Tovarasa Ana stia ce spune …

“Stalin a decis. Lagarul socialist se inarmeaza”
Amintirea usturatoarei “lectii” germane de la 22 iunie 1941, cand uriasa concentrare de forte umane si tehnice a fost nimicita de invazia - surpriza a Wehrmachtului, va fi actionat ca un cancer in cugetul lui Stalin. Dictatorul pe care un urias aparat de propaganda, influentand mase enorme de naivi din afara spatiului sovietic si sovietizat, il declarase campion al pacii, era, in 1950, mai puternic decat oricand. Va fi avut intentia de a declansa un atac impotriva lumii libere? In cartea amintita, Ion Eremia raspunde, categoric, afirmativ. Vom expune mai jos argumentele sale. Sa ne aplecam mai intai asupra unor documente ultrasecrete, publicate la 47 de ani de la redactare (in Buletinul Arhivelor Militare Romane, an I, nr. 2-3, 1998, de catre col. Alexandru Osca si mr. Vasile Popa, sub titlul: “Stalin a decis. Lagarul socialist se inarmeaza”). Intre 9-12.01.1951, Stalin i-a convocat pe responsabilii politici si militari ai Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei, Romaniei si Bulgariei. Au fost prezenti principalii consilieri militari sovietici din tarile amintite. Din partea Romaniei au participat Gh. Gheorghiu-Dej si Emil Bodnaras. In foarte scurta sa cuvantare de deschidere a lucrarilor, generalissimul a spus: “In ultima vreme s-a creat parerea ca Statele Unite sunt o putere de neinvins si ca sunt gata sa porneasca al treilea razboi mondial. Dar in realitate s-a dovedit ca Statele Unite nu numai ca nu sunt gata sa porneasca al treilea razboi mondial, dar ca nu sunt in stare sa faca fata nici unui razboi mic cum e cel din Coreea. Este clar ca SUA nu sunt gata si ca le mai trebuie cativa ani pentru a se pregati.”

Comparand fortele americane cu cele sovietice, conchizand ca americanii sunt inferiori, Stalin - care considera ca “Statele Unite s-au infundat in Asia si sunt legate acolo pentru doi-trei ani” - le-a ordonat participantilor ca, in intervalul mentionat, sa creeze “armate moderne si puternice… complet gata de lupta”, dupa care le-a atras atentia asupra caracterului neoficial si strict secret al consfatuirii. seful suprem avea in vedere o armata de 3 milioane de oameni “intr-o prima urgenta” (Romania urmand a contribui, in situatie de razboi, cu 700.000 militari, fiind “intrecuta” de Polonia al carei efectiv a fost stabilit la 900.000 de oameni); contributia romaneasca a fost apoi redusa cu 100.000 soldati). La sfarsit, Stalin a spus doua lucruri esentiale: pe langa aviatia reactiva, de vanatoare, trebuie si aviatie de bombardament pentru atac, si ragazul de doi-trei ani nu este “pentru a munci, ci pentru a ne inarma si a ne inarma bine.”

Masurile preconizate la consfatuirea de la Moscova au fost puse imediat in aplicare. In Romania, uzinele de armament si munitii au fost repuse in functiune. Au fost adoptate masuri speciale “care numai pacea nu anuntau” (asa cum ne scrie, de la Paris, reputatul cercetator al istoriei comunismului romanesc, Cicerone Ionitoiu, care atrage atentia asupra decretului nr. 164/25.06.1950, emis cu o zi inaintea invadarii Coreei - act prin care stagiul militar devenea obligatoriu si se marea la 3 ani pentru armele aviatie si marina.”). As al manevrelor perfide, Stalin a creat, in noiembrie 1950, Consiliul Mondial al Pacii! Domnul Ionitoiu atrage atentia asupra unor masuri cu caracter scelerat, mai intai asupra dislocarii a cca. 40.000 de locuitori ai Banatului, ridicati in noaptea de 18/19 iunie 1951 si aruncati pe Baragan, in plin camp. “Cu reusita acestei operatiuni barbare au fost insarcinati Alexandru Draghici, Marin Jianu, Burca Mihai, Cristescu Pavel si Mazuru Vladimir (…) Pe 29 iunie 1951 s-a inregistrat o noua nota de protest in care iugoslavii erau acuzati de violarea spatiului aerian si fluvial al R.P.R. si in aceasta perioada mii de locuitori din Vanju Mare, Orsova si Spre Cazane au fost deportati tot in Baragan deoarece de la Garla Mare, Pristol pana la Bazias si de acolo spre Beba Veche, de asemenea se executau lucrari de fortificatii si altele cu caracter special.” Pretioasa este si informatia pe care ne-o da dl. Ionitoiu in legatura cu incercarea Securitatii de a le inscena, la Ploiesti, inginerilor care lucrasera la fabricile de munitii un proces similar celui intentat “sabotorilor” de la Canal: sapte specialisti au fost arestati si anchetati in ciuda faptului ca nu faceau decat sa aplice ordinele consilierilor sovietici. Dupa doua luni au fost eliberati; unii dintre ei, insa, vor fi rearestati, calvarul lor luand sfarsit de-abia in 1964. Toti lucrasera la fabricarea proiectilelor de tip brandt. Tot in legatura cu sfarsitul nebuniei staliniste este pusa arestarea altui lot de specialisti, militari ai trupelor de geniu: 9 ofiteri si generalul Grigore Ionescu, condamnati la pedepse intre 20-25 ani (sent. 515/19.12.1953). Erau “cadre militare ce condusesera lucrarile speciale de fortificatii ordonate de Statul Major sovietic. Pentru justificarea pierderilor de 1,5 milioane de lei in lucrari inutile ale celor 10 mii de obiective, li s-a inscenat un proces de sabotaj ofiterilor proveniti «din vechea armata burghezo-mosiereasca»”. Au fost gratiati dupa doi ani, prin decretul nr. 535/08.12.1955 (cf. Cicerone Ionitoiu).

Martor pentru istorie
Pentru generalul-maior Ion Eremia, ministru adjunct al Fortelor Armate in 1952, nu incape nicio indoiala ca dictatorul de la Kremlin pregatea al treilea razboi mondial. In 1951 relateaza ofiterul, a inceput construirea de aeroporturi betonate in regiunile limitrofe Iugoslaviei, cel mai important fiind la doar 60 km de frontiera: “A construi trei mari aeroporturi pentru numai cinci sute de km de frontiera cu statul banuit ca planuieste o agresiune, era greu de spus ca ele aveau o misiune defensiva” (idem, p. 130). La 15.03.1952, Emil Bodnaras, ministrul Apararii, i-a ordonat gen. Eremia sa preia constructia lucrarilor de fortificatii si constructia aeroporturilor plus “surpriza cea mai mare: urma sa execut «lucrari noi de aparare prioritare si strict secrete». Era vorba de a construi, departe de capitala si la loc ferit, un complex de adaposturi subterane betonate, destinate biroului politic al partidului, ca si guvernului (…). In afara de aceste bunkere, noul departament va trebui sa realizeze, in diferite locuri din Muntii Carpati, pe vai inguste si impadurite, o suma de lucrari sapate in stanca, destinate sectorului logistic al armatei.” (id., p. 132). Totul trebuia terminat pana in prima decada a lunii iunie 1952. Proiectul bunkerului, ultrasecret, furnizat de sovietici, prevedea rezistenta la bombe aflate numai in dotarea aviatiei NATO. “Era limpede ca Rusia sovietica se pregatea pentru un razboi cu Europa Occidentala, invadarea Iugoslaviei fiind doar preludiul acestui razboi…” Sovieticii prevazusera si amplasarea unor rampe de lansare pentru rachete balistice la Buzias (60 km pana la frontiera cu Iugoslavia). Moscova a ordonat, totodata, sa se realizeze “consolidarea tuturor podurilor si viaductelor de pe traseul Ungheni-Timisoara, adica de la frontiera cu URSS pana in apropierea frontierei cu Iugoslavia astfel ca sa reziste la o sarcina de 50 tone. Asta inseamna ca rampele de lansare vor purta rachete balistice de mare tonaj si in acelasi timp ca se vor aduce din Rusia tancuri grele.” Totul purta pecetea celui mai strasnic secret. Este lesne de inteles la ce eforturi financiare au fost supusi romanii! Uriasul complex genistic trebuia terminat pana la inceputul verii lui 1953. Atacarea Occidentului printr-un atac-surpriza aidoma celui proiectat de Stalin in 1941 si zadarnicit de Hitler, n-a mai avut loc. In noiembrie 1952 americanii au testat bomba cu hidrogen, impunandu-si superioritatea atomica. In martie 1953 a murit Stalin. Generalul Eremia nu are nici cea mai mica indoiala in privinta cauzei mortii: monstrul de la Kremlin a fost lichidat: “Asa cum Hrusciov a declarat la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist Sovietic, Stalin, inainte de disparitia sa, intentiona sa-i surprinda pe unii dintre colaboratorii sai apropiati printre care Malenkov, Molotov, maresalul Jukov si altii. Era firesc ca acestia, in legitima aparare, sa-l trimita in lumea umbrelor” (id., p. 138). Iar Eremia, comunist ilegalist, a fost condamnat, sub Gheorghiu-Dej, la 25 ani munca silnica, pentru scrierea romanului alegoric “Gulliver in tara Minciunilor” si incercarea de a-l trimite spre publicare in Franta. A facut aproape 6 ani, pana la gratierea generala din 1964, dictatorul roman avand grija sa fie trimis, ca si Vasile Luca, in cea mai groaznica puscarie, la Ramnicu Sarat.

***

Sa adaugam inca o marturie in sensul ca Stalin planuia un al treilea razboi mondial, marturie furnizata de academicianul Florin Constantiniu. Este vorba despre afirmatiile generalului Bélla Király, comandantul trupelor de infanterie ale Armatei Maghiare, in 1951, refugiat in SUA in timpul revolutiei din 1956, afirmatii continute in volumul “Primul razboi intre statele socialiste” in care sunt relatate “pe larg pregatirile campaniei impotriva Iugoslaviei, planuite de Stalin” (cf. articolului intitulat “Razboiul care nu a mai avut loc”, in “Dosarele istoriei”, nr. 3, 1998). “Nu este exagerat - arata fostul general - sa se spuna ca, la inceputul anilor 50, razboiul era iminent. Razboiul pregatit de URSS impotriva Iugoslaviei avea sa fie, desigur, un razboi de agresiune, violand legea internationala si Charta Natiunilor Unite.” Planul ofensivei, conceput de sovietici, prevedea o linie de trupe ungare de cca. 300 de mii de soldati desfasurate intre Dunare si Tisa, impreuna cu o armata romana ca prim esalon al fortelor de lovire. Ocuparea Belgradului urma sa fie “privilegiul” trupelor sovietice. “Razboiul impotriva Iugoslaviei nu a trecut insa, din planurile de stat major in realitatea campului de lupta” - arata acad. Florin Constantiniu. Generalul Bélla Király crede, in absenta surselor sovietice, ca replica ferma data de SUA invaziei nord-coreene la sud de paralela 380 explica abandonarea solutiei militare impotriva Iugoslaviei: Stalin va fi crezut ca “SUA vor reactiona tot atat de prompt in Europa si in Asia”. Este absolut evident - conchide autorul articolului in chestiune - ca numai cunoasterea arhivelor sovietice va explica in mod cert de ce a fost abandonat planul lui Stalin. Oricum, de pe urma dementei Dictatorului Rosu si a slugilor sale de la Bucuresti, zeci de mii de romani si-au pierdut intr-o noapte agoniseala, unii chiar si viata, iar tara a inregistrat uriase pierderi financiare. Pagube colaterale, cum s-ar spune astazi…

autor: Marian Moise