Liga Tineretului Rus: 9 mai - simbol al victoriei noastre

4 mai 2010
360 de metri de „Panglica Sf. Gheorghe”, simbol al victoriei împotriva fascismului, au fost desfăşuraţi de-a lungul Pieţii Marii Adunări Naţionale (PMAN) de către Liga Tineretului Rus din Moldova. Astfel manifestanţii au dorit să-şi exprime poziţia faţă de sărbătoarea de 9 mai – „Sărbătoarea noastră”. Mişcarea Democraţia Acasă a realizat un gest de solidarizare, care însă nu a fost înţeles de către Liga Tineretului Rus.

Liga Tineretului Rus din Moldova desfăşoară acţiunea „Victoria noastră”, prin care arătă că „nu-i vor uita pe eroii care au luptat, şi-au dat viaţa şi au învins în cel de-al doilea Război Mondial”.

Mişcarea Democraţia Acasă a desfăşurat la rândul ei o panglică tricolor, de-a lungul PMAN, prin care şi-au exprimat solidaritatea faţă de victimele care au căzut în cel de-al doilea Război Mondial.

Reprezentanţii Ligii Tineretului rus consideră că astfel de acţiuni trebuie să fie organizate pe tot parcursul anului, „pentru ca niciodată să nu-i uităm pe cei care au învins”.

“Panglica Sfântul Gheorghe”, în trei dungi negre şi patru portocalii a devenit simbolul amintirii celor care şi-au pierdut viaţa în lupta împotriva fascismului.

UNIMEDIA precizează că potrivit datele oficiale, în Republica Moldova sunt 4 mii de veterani ai celui de-al doilea Război Mondial. Din Liga Tineretului Rus din Moldova fac parte activişti de mai multe naţionalităţi: ruşi, bulgari, ucraineni, găgăuzi şi moldoveni - aproximativ 3 mii de membri.

sursa: unimedie.md

2 comentarii:

basaraba spunea...

Romani au fost si contra fascismului si contra comunismului,si putem sarbatorea 9.mai dar cu jale ca am sfrsito raniti.

Dragoș Galbur spunea...

9 mai a dat startul ocuparii Basarabiei de catre spurcati. Deci incepind cu ziua de 9 mai, pe care o serbeaza rusii, de atunci pina astazi tot sclavi am ramas !

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: