Voronin: “Au fost vreo 200 de oameni de la Noua Dreaptă”

7 aprilie 2010
Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, vorbeşte scurt în “Adevărul” despre falsa amiciţie de la începutul mandatului său cu preşedintele român Traian Băsescu şi despre o nouă încercare de a întoarce Republica Moldova cu faţa spre comunişti.

„Adevărul”: Domnule Voronin, de ce sunteţi antiromân?
Vladimir Voronin: Nu sunt, politica dumneavoastră este de vină. Nici voi, în România, nu vă înţelegeţi politica. Aveţi destule probleme până la Prut, aşa că ar trebui să vă ocupaţi de ele.

La început părea că vă înţelegeţi bine cu Băsescu.

N-am fost prieten cu el.

V-a ajutat să ajungeţi preşedinte în primul mandat.

Şefii de stat au doar interese, nu prieteni. Oricum, atunci a fost altfel. Se va afla peste 25 de ani.

Aţi acuzat implicarea României în demonstraţiile de acum un an de la Chişinău. Pe ce vă bazaţi?

Au fost vreo 200 de oameni de la Noua Dreaptă. Au mai participat şi alte organizaţii din Serbia şi din Ucraina.

Renunţaţi la denumirea de „Partidul Comuniştilor”?

Nu, rămânem comunişti, aşa ne cunosc oamenii. Dacă în 1992, marea majoritate a conducerii era formată din foşti membri ai Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, acum doar eu mai sunt din vechea formulă.

Vă pregătiţi de alegeri anticipate?

Să vedem ce decizie vor lua marii strategi ai lui Mihai Ghimpu.

Îi aşteptaţi să greşească?

Nu, îi împingem să o facă.

10 comentarii:

VaSSiMann spunea...

200 de la noua dreapta. Ce aberatii. Noua dreapta probabil nici nu are macar 200 de membri in toata Romania, dar mai sa si trimita 200 de membri in Basarabia pt o revolutie. Ce absurditati poate sa spuna si disperatul asta de Voronin.

Dragoș Galbur spunea...

:) Cred ca a confundat cu Noul Comsomol ))

Anonim spunea...

VaSSiMann, mai mare aberatie spui tu despre membrii ND :) Eu am participat la Cluj-Napoca si Sf. Gheorghe la manifestari ale Noii Drepte unde NUMAI ACOLO au fost peste 300 de membri! Ca sa nu spun ca in Bucuresti (unde nu am participat niciodata datorita distantei dar am vazut la TV) au fost actiuni cu peste 800 de membri si simpatizanti (vezi marsurile pt. normalitate din 2006/2007).

Daca a scos alta organizatie nationalista din Romania mai multi membri, scrie te rog aici ca sa stim si noi.

VaSSiMann spunea...

Anonim,
ceea ce spui tu sunt minciuni gogonate. ND nu a adunat NICIODATA 300 de membri in strada. Citeste articolele scrise de membri ND despre marsurile pomenite de tine. Ei spun de 250! Desi cei prezenti acolo au spus ca cifra este (din pacate!) mult exagerata. Asta se vede cu usurinta si din imaginile postate chiar pe saiturile nd.

Marsul Normalitatii nu strange exclusiv membri si simpatizanti ai ND. Strange oameni de diferite categorii si orientari politice ostile curistilor. Daca tu imi spui ca babele si mosii de acolo sunt simpatizanti ai ND... :)))

Sa fim realisti si cu mai mult bun simt. Avem mai mult de castigat. Lauda de sine nu miroase a bine.

(ND ar fi putut sa adune mai multi oameni daca nu ar fi plecat, de ce oare?, atatia membri de valoare...
Mai exista alte organizatii nationaliste in Ro?)

Cred ca era mai bine daca taceai. :)

Anonim spunea...

De ce sa tac, ca sa indrugi tu prostii cu nemiluita? :) Intrebarea ta retorica din final este insa valabila si atata timp cat doar Noua Dreapta se zbate, CIOCU MIC SI JOC DE GLEZNE :))

Sau poate te enervezi si ne demonstrezi la toti de ce esti TU in stare? Uuuuuu...

VaSSiMann spunea...

Nu pot decat sa te banuiesc ca nu cunosti aritmetica si din motivul asta umfli cu pompa numarul celor "prezenti" la actiunile nd..

"CIOCU MIC SI JOC DE GLEZNE"- o expresie care arata ca nd e gata sa primeasca orice neinstruit in schimbul celor care au plecat si fata de care am respect: D. Ghita, B.I. Stanciu si multi altii... Se pare ca numarul conteaza si tot degeaba. Va iasa numai pe hartie...

Anonim spunea...

Mai VaSSilica, tu exemplifici perfect o vorba mai veche: "Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia".

Ia matale legatura cu cei pe care ii respecti (Dan Ghita, Bogdan Stanciu) si o sa constati ca daca nu mai fac parte din conducere nu inseamna ca "au plecat", din contra, au ramas alalturi de noi si participa la actiunile mai importante.

Dupa aceea, revino pe acest forum si puneti frumos cenusa in cap, sa vedem toti cum iti sade :))

VaSSiMann spunea...

Hahaha.... Buna asta. Au plecat din ND! Pai ce vrei mai mult??? Tu chiar esti depasit de logica... Adica oamenii in continuare sunt fideli cauzei, doar ca nu le place mentalitatea acelora ce au venit din urma. Si nu numai.

Eu nu am grija nimanui. Am facut o afirmatie corecta legata de declaratiile lui Voronin si tu ai simtit o nevoie strasnica sa te bagi in seama... Asa au iesit mai multe lucruri la iveala. Deloc in favoarea ND. Daca doresti, putem continua.

Punerea cenusii in cap... Inainte de toate este un obicei strict evreiesc. Deci nu il pot practica. Te las pe tine vajnic patriot sa iti folosesti obiceiurile..

(La actiuni stiu ca merg cei ce sunt de acord cu actiunea nu cei ce simpatizeaza sau iubesc o organizatie. Altfel ar insemna ca la urmatoarea actiune a ND Bucuresti sa nu mai merg...)

Anonim spunea...

Putem continua atata doar ca eu mai am de dus o lupta si in viata reala, nu ca tine un frecangiu de tastatura care s-a retras din ND si musca glezna fostilor camarazi ca o potaie.. virtuala.

VaSSiMann spunea...

Eu nu am fost niciodata in ND si nu voi fi niciodata. :)) Doamne fereste.

Discursul tau merge din ce in ce mai jos. E chiar asa mare disperare acolo de primeste orice pusti inept?

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: