Pentru Basarabia cel de-al doilea Razboi Mondial nu s-a încheiat

În numărul său de luni cotidianul Kommersant, după ce acum o săptămână a produs scânteia care a aprins la Chişinău scandalul 9 mai, ameninţă Republica Moldova cu sancţiuni din partea Kremlinului. Potrivit lui, după refuzul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu de a pleca la Moscova, ne putem aştepta la un nou embargo asupra vinurilor sau la represalii împotriva cetăţenilor moldoveni care muncesc în Federaţia Rusă.

Nu-i exclus ca Rusia de bună seamă să pedepsească Chişinăul. Nu o va face, de altfel, pentru prima oară. Dacă într-adevăr va încerca să se războiască, va dovedi o dată în plus că scuipă pe suveranitatea noastră şi ne tratează ca pe nişte vasali ordinari.

Dacă ne speriem şi cedăm, vom arăta că Republica Moldova este o ţară doar pe hârtie. Deloc întâmplător, probabil, Parlamentul de la Chişinău s-a grăbit să restabilească originalul Declaraţiei de Independenţă, ars în toiul protestelor de la 7 aprilie 2009. În absenţa unei neatârnări politice efective, deputaţii au vrut să salveze măcar documentul care, sub aspect formal, atestă că din 1991 nu mai suntem o colonie sovietică.

De fapt însă adesea ne comportăm aidoma unui cetăţean cu paşaport, dar fără personalitate. Independenţa noastră este un simulacru pe care Kremlinul nu dă nici doi bani. Pretinsa invitaţie de participare la parada de 9 mai, expediată de Moscova oficialităţilor moldovene, n-a fost altceva decât o comandă fără drept de refuz. Tocmai de aceea ruşii şi-au sărit din balamale când au văzut că ordinul lor de chemare nu-i executat, ci este supus discuţiilor.

Astăzi e târziu să batem în retragere. Oricum am întoarce-o, am intrat în dizgraţia lui Putin. Cale de întors nu-i. Dacă AIE trimite o delegaţie de rang înalt la Moscova, se trădează pe sine însăşi şi poporul pe care îl reprezintă. Dacă nu trimite, atrage asupra sa şi a ţării mânia Kremlinului cu toate repercusiunile de rigoare. E o situaţie încurcată în care trebuie să alegi între demnitate, pe de o parte şi obedienţă, pe de alta, ştiind că cea dintâi te va costa scump, iar ce de-a doua te va face de râs.

Ţările Baltice acasă nu sărbătoresc deloc Ziua de 9 mai. Militarii acestora nu participă la Parada de la Moscova. Lituanienii nu vor fi reprezentaţi de Ziua Victoriei în Piaţa Roşie de preşedintele republicii, ci doar de un ambasador. Ei îşi motivează gestul prin faptul că pentru ţara lor cel de-al Doilea Război Mondial s-a terminat abia în 1991, când s-au retras trupele sovietice. Totodată, Vilniusul impută încă Rusiei faptul că aceasta, ca succesoare de drept a URSS, deocamdată nu şi-a cerut oficial scuze pentru ocupaţia de 48 de ani a Lituaniei.

Ei bine, relaţia noastră cu fosta metropolă este şi mai încâlcită decât a statelor baltice. Pentru noi cel de-al Doilea Război Mondial nu s-a terminat nici măcar în 1991. Oricât ar părea de paradoxal, acesta mai continuă încă. Dar nu din vina Chişinăului. Rusia îl va purta contra noastră atâta timp cât se va încăpăţâna să-şi menţină trupele şi arsenalele în zona răsăriteană a Republicii Moldova. Atâta timp cât va sprijini regimul separatist de la Tiraspol. Autoproclamata republică nistreană este pentru Moldova un fel de schijă sau, dacă vreţi, o mină cu acţiune întârziată a celui de-al Doilea Război Mondial.

Ce-i de făcut în această situaţie? Să spunem lucrurilor pe nume. Să nu ne ascundem îndărătul unor explicaţii de râsul curcilor că nu avem bani de trimis militari pe Piaţa Roşie sau că nu avem timp să-i învăţăm a merge cu pas cadenţat. Să le cerem ruşilor satisfacţie. Să-i somăm să termine războiul îngheţat din Republica Moldova. Să luăm în sfârşit o poziţie demnă şi firească de pe care vom putea vorbi ulterior cu Moscova de la egal la egal, nu ca un serv cu stăpânul lui.

autor: Petru Bogatu