După 92 de ani de la semnarea actului de unire a Basarabiei cu România, tinerii români demonstrează că nu uită istoria şi sângele care ne unesc pe veci. Astăzi aici la Bălţi a fost sărbătorită ziua de 27 martie, demult nu s-a mai fluturat prin Bălţi un tricolor, nu s-a scandat limba română şi unire. A fost excepţional, în jurul la 130 de oameni echipaţi cu tricoloare au dat de ştire Bălţiului că aici e pământ românesc şi că pot ruşii să crape de ciudă că oricum istoria n-o mai poţi schimba. Chiar am ţinut să atenţionez şi să mulţumesc forţelor de ordine care au asigurat buna defăşurare a manifestaţie, de altfel provocatorii zăcând pe după colţ. După mitingul de la teatrul de vară din Bălţi, tinerii în marş au pornit spre monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt după care, au mers în bisercia Sf. Nicoale din Bălţi unde au pus câte o lumânare în cinstea neamului românesc şi a celor care s-au jertfit pentru ţară. Da, astăzi Bălţiul s-a cutremurat, vreo lună două lumea va avea deja despre ce să vorbească. Păcat că a lipsit un important personaj românesc de la Bălţi, care n-a mai aşteptat din păcate să vadă tricolorul românesc în roşul oraş, este vorba despre răposatul Gheorghe Briceag. De altfel coloana naţionaliştilor sub escorta poliţiei au plecat spre Orhei, de unde revenim cu un reportaj mai târziu. Felicitări români, trăiască neamul nostru românesc !
12 comentarii:
Bravo, cei din Balti! Azi si la Chisinau a fost o atmosfera de sarbatoare ;)
Bravo! Frumos :)
Am sarbatorit ziua asta in suflet.....pacat ca n-am fost :(
Pacat ca a participat atat de putina lume. Daca erau anuntate din timp, aveau sa participe o multime de balteni Si sa transforma intr-o adevarata sarbatoare!
Liudmila, da ai dreptate, abia spre seara am aflat ca a fost ceva la Balti, stiam ca va fi organizata o hora , un mars , dar la ce ora ? :-? Asta a si fost problema... Pacat ca n-am fost si eu :(
Bravo fratilor... a fost frumos... mai rar in Balti astfel de evenimente, asta e abia al doilea.Ma bucur ca a-ti urmat exemplul celor de la Spirit Romanesc care au venit pe 24 ianuarie la noi.Sa nu va opriti aici!
Draga Irina, nu cred ca cei din MNC au urmat exemplul de la Spiritul Romanesc.
Daca analizam toate actiunile MNC, cum sunt organizate si numarul participantilor. Pot spune ca spiritul trebuie sa ia exemplu de la MNC.
Nu putem compara cee ce au facut spiritul pe 24 cu 15-20 de oameni, actiunea care mai mult aducea a disperare... Si actiunea din 27 a MNC circa 200 de oameni. MNC a aratat ca are o forta reala. Mai ales ca toti participantii la actiune sunt nationalisti, adica actiunea organizatiei concrete. Nu cred ca golanii pot face asa ceva singuri fara ajutorul alt cuiva, cum defapt era la Chisinau.
Felicitari MNC! Tineti-o tot asa!
Draga Irina, nu cred ca cei din MNC au urmat exemplul de la Spiritul Romanesc.
Daca analizam toate actiunile MNC, cum sunt organizate si numarul participantilor. Pot spune ca spiritul trebuie sa ia exemplu de la MNC.
Nu putem compara cee ce au facut spiritul pe 24 cu 15-20 de oameni, actiunea care mai mult aducea a disperare... Si actiunea din 27 a MNC circa 200 de oameni. MNC a aratat ca are o forta reala. Mai ales ca toti participantii la actiune sunt nationalisti, adica actiunea organizatiei concrete. Nu cred ca golanii pot face asa ceva singuri fara ajutorul alt cuiva, cum defapt era la Chisinau.
Felicitari MNC! Tineti-o tot asa!
Dragos pune te rog undeva toate fotografiile sa le pot downloada pe odata
Bravo,bravo!!!!
A fost foarte frumos
Un gînd mă chinuie,
Cînd peste Prut privesc,
Şi n-am să uit vreodată cît am sa traiesc,
Doar o ţara am de-asta o iubesc : BASARABIA PĂMÎNT ROMÂNESC!!!!!
TLC!!!
DACule drag, una este sa crezi, iar alta e sa fie asa. de fapt, mie mi-a parut mai curajoasa actiunea celor de la S.R.: au fost primii care au ridicat un steag romanesc in Balti dupa atata amar de vreme, au venit pe gerul ala cand toti stateau prin case (din cate imi amintesc, a-ti iesit si cativa dintre voi la Chisinau). desigur ca au fost putini deoarece nu i-a insotit nimeni din Romania si nu a venit tot grupul insa le-a reusit sa redea multimii mesajul. Si voi a-ti fost bravo, multumim de o asemenea sarbatoare.
Irina, nu cred ca este corect sa discutam cine afost primii... Scopul nostru este LUPTA PENTRU VALORILE NOASTRE NATIONALE!!!
Iar daca sa vorbim despre actiunile la Balti, mi se pare ca ai uitat ca in anul acesta Militantii Miscarii National-Crestine au ridicat primii Tricolorul Romanesc la Balti, pe 15 ianuarie.
Iar ce priveste fratii nostrii din Romania, suntem foarte bucurosi ca au venit din toate partile a Romaniei!!! Si nu pot sa intaleg dece te deranjaza acest fapt?
Erau 40 de toti, din cei 150 care sau pornit din Chisinau.
Dupa cat stiu eu in marsul golanilor au participat 50% din Romania, vre-o 10 - 15 din golani si S.R. iar restu din difirite grupuri si organizatii. Asaca nu cred ca este mare mandria pentru S.R. si golani din Basarabia...
Iar ce priveste 24, terog frumos arata mie vre-o actiune mai masiva si mai frumoasa de cat anoastra!?!
Sfatul meu, pentru cei din S.R., incetati cu reprosuri si declaratii eftine, cred ca acuma este momentul sa luptam cu adevarat. Irina, lumea si asa stie cine si ce reprezinta.......
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: