Românii uitați în imperiul răului

La 27 martie 1918 a avut loc Unirea Basarabiei cu Tara-Mama. Exista destui romani care nu pot uita acest act extraordinar, Basarabia fiind prima provincie instrainata care, in anul 1918, s-a unit cu Romania. In amintirea evenimentului de atunci, un roman de peste Prut, Mihai Prepelita, si-a lansat la Casa Titulescu din Bucuresti, volumul “Romanii uitati in imperiul raului / Dincolo si dincoace de sarma ghimpata”, aparut la Editura Printech.

Cel mai interesant, chiar foarte spectaculos capitol al cartii este de departe cel intitulat “Prizonierii romani din Siberia”, semnat de diplomatul Victor G. Cadere si reprodus pentru prima oara in intregime de Mihai Prepelita. Diplomatul s-a implicat activ in salvarea romanilor din fosta armata austro-ungara si din Basarabia, aflati in indepartatul si putin ospitalierul pamant al Siberiei.

Dupa cum se stie, mai multi romani ce cazusera prizonieri la rusi au reusit in primavara anului 1917 sa se formeze in Corpul Prim de Voluntari ale carui unitati au luptat cot la cot cu oastea Regatului. Insa actiunea de recrutare a voluntarilor romani in Rusia, care intampinase de la inceput greutati din partea autoritatilor rusesti-aliate a trebuit sa inceteze total atunci cand Rusia a cazut prada bolsevismului, iar armatele Puterilor Centrale ocupasera Ucraina, intrerupand orice legatura cu Romania. In aceste imprejurari, ofiterii ardeleni, conferentiari raspanditi prin diverse colturi ale Rusiei s-au intors care cum au putut in tara, iar cei mai multi au preferat sa ramana si sa impartaseasca mai departe destinul marei mase de soldati romani, ramasi inca in lagarele rusesti, mai ales ca se ivea posibilitatea de a duce lupta mai departe pe frontul francez, asa cum fagaduise generalul Berthelot in trecerea sa prin Rusia, martie 1918, diferitilor reprezentanti ai nationalitatilor ce luptau pentru eliberarea lor de sub dominatia austro-ungara.

In tot decursul anului 1919 s-au facut sfortari pentru evacuarea din Siberia, dar numai ca rezultat al initiativelor particulare ale statelor aliate; astfel, s-au evacuat 14.436 cehi, aproximativ 3.000 italieni, 875 diversi. Dupa mai multe incercari ale statului roman, cum chestiunea evacuarii devenea tot mai presanta cu cat timpul trecea, s-a ajuns la concluzia ca numai prin trimiterea unui imputernicit al guvernului roman la fata locului se poate astepta rezolvarea urgenta a acelei importante chestiuni. In acest sens, guvernul roman a hotarat trimiterea lui Victor G. Cadere ca delegat, cu depline puteri, pentru repatrierea voluntarilor si a prizonierilor din Siberia.

Plecarea Misiunii de Repatriere spre Siberia a avut loc la Paris la sfarsitul lunii ianuarie 1920, cand telegramele aratau ruinarea regimului Kolceak si succesele tot mai mari ale bolsevicilor. Tocmai pentru ca imprejurarile se aratau tot mai potrivnice, Misiunea s-a simtit datoare sa ajunga foarte curand in contact cu romanii din Siberia si cu generalul Janin, ceea ce s-a si intamplat in ziua de 15 aprilie 1920 in Harbin. De la aceasta data pana la 11 mai 1921, Misiunea Romana in Siberia a repatriat aproximativ 5000 de romani. Despre romani se raportase ca s-ar gasi in numar de aproximativ 2500 in jurul Irkutskului. Gratie abnegatiei lui Victor G. Cadere, transporturile pe mare s-au efectuat din Vladivostok la porturile europene. Spre cinstea lor, autoritatile japoneze le-au asigurat romanilor din Extremul Orient tot concursul.

Dupa cum precizeaza Victor G. Cadere in raportul sau, in pofida greutatilor de nedescris, a fost infiintata acolo si Sectia Culturala a Misiunii Romane, continuatoarea sectiei respective din Legiunea Romana.

Inca din timpul formarii corpului voluntar in Siberia aparea la Ekaterinburg ziarul “Gazeta Transilvaniei”, iar cu formarea Legiunii a inceput sa apara la Irkutsk gazeta “Neamul romanesc”.

Aceste publicatii urmau un scop de propaganda pur national, care era necesara prin imprejurarea ca prizonierii romani stateau sub influenta miscarilor din lagare, in general unguresti si sub actiunea ideilor bolsevice, de la care romanii trebuiau deturnati. Considerand faptul ca Misiunea avea de intretinut si prizonierii supusi romani de diferite nationalitati, oameni cu sufletul zdruncinat de cele ce vazusera in Rusia, dezorientati de noua lor situatie si agitati de agentii Crucii Rosii maghiare, a fost creata pe langa birourile Misiunii si o sectie culturala, avand ca organ de propaganda si informatii gazeta “Tara noastra”. Li s-a explicat celor de alte nationalitati ca Statul roman primeste cu dragoste si bunavointa toti cetatenii tarii.

Cartea lui Mihai Prepelita ar trebui intens mediatizata nu numai pentru acest raport al activitatii exceptionale, profund patriotice, a lui Victor G. Cadere, ci si pentru celelalte materiale prezente in paginile ei. Se poate spune ca aparitia volumului “Romanii uitati in imperiul raului / Dincolo si dincoace de sarma ghimpata” este un eveniment cultural.