Românii ocupanți (?) Rușii eliberatori (!)

SĂ NU UITĂM NICIODATĂ...

Strada “A. I. Belski” (după 1990 — Cuza-Vodă) şi-a primit denumirea încă în 1970, în onoarea lui Alexei Belski, cetăţean de onoare al oraşului nostru, Erou al Uniunii Sovietice, combatant legendar, ce a comandat batalionul de asalt, care primul a intrat pe străzile Chişinăului, la eliberarea capitalei noastre de ocupanţii germano-români(?).
Alexandr SOKOLOV
Am decis să discutăm despre Alexei Belski cu soţia sa, văduva Lidia Belski, în trecut căpitan al serviciului medical, cavaler al cîtorva ordine de luptă, femeie care a trecut tot războiul, în calitate de chirurg militar. Fiind foarte tînără, îndată după banca studenţească, a ajuns în vîltoarea celui mai straşnic şi mai necruţător război.
Iată ce ne-a povestit Lidia Belski despre soţul său. Alexei Belski s-a născut în 1914, în localitatea Golîmanovo din regiunea Novosibirsk. La vîrsta de doi ani, a rămas fără tată şi de educaţia sa s-a ocupat mama şi sora mai mare, care lucra învăţătoare. Alexei Belski a mers pe urmele acesteia, la alegerea profesiei. A absolvit şcoala pedagogică a tineretului ţărănesc şi a lucrat director al şcolii primare. Îmbina munca cu studiile prin corespondenţă la institutul din Tomsk.
În 1940 Belski a fost înrolat în armată şi trimis la studii la şcoala militar-politică din Minsk. Peste un an a început războiul şi elevii au fost nevoiţi, chiar din primele zile ale acestuia, să ia parte la lupte. Înainte de termen li s-a conferit rangurile de instructori politici şi au fost repartizaţi prin unităţile militare. Instructorul politic Belschi a fost numit, mai întîi, comisar al bateriei antiaeriene, iar apoi locţiitor politic al bateriei de puşcaşi. Mai tîrziu, au urmat drumurile de retragere din Belarus. Batalionul său, cu lupte grele, împreună cu alte unităţi ale Armatei Roşii, s-au retras adînc în teritoriile noastre. În una din lupte, comandantul a fost omorît şi instructorul politic Belski îşi asumă comanda batalionului. Din acel moment devine comandantul acestuia, pînă la sfîrşitul războiului. În 1943, în luptele de lîngă Harkov, Belski este foarte grav rănit şi trimis în spatele frontului. El a petrecut mult timp prin spitalele militare, la tratamente. Acolo va afla că, pentru acţiunile militare de succes ale batalionului, care îi fusese încredinţat şi pentru curaj personal, a fost decorat cu ordinul “Drapelul Roşu”. După întremare, Belski s-a întors din nou pe front.
La începutul primăverii 1944, oştirile noastre au început a elibera pămîntul moldovenesc. Divizia 89 de gardă de puşcaşi din armata a cincea de izbire, din a cărei componenţă făcea parte batalionul lui Belski, a încins lupte în apropiere de Dubăsari. Batalionul său s-a distins chiar de la începutul acestora. La 8 aprilie, batalionul căpitanului Belski a ocupat capul de pod pe malul de vest al Nistrului şi a dus acolo lupte active pînă la mijlocul lunii august.
Combatantul Belski era iubit şi apreciat de toţi ostaşii din subdiviziune, pentru că totdeauna se străduia să le păstreze vieţile luptătorilor săi. Înainte de orice operaţiune militară, singur, sub foc, se tîra la limita dinainte a apărării şi se străduia să depisteze toate punctele de luptă ale inamicului, pentru ca în bătălie să evite maximal posibil pierderile de vieţi umane.
La 20 august, oştirile noastre au spart apărarea duşmanului şi au început ofensiva asupra Chişinăului. Batalionul lui Belski, într-o singură zi, în lupte, a trecut în jur de 50 de kilometri şi primul a ajuns în capitala Moldovei. Deja la 23 august, unităţile batalionului au dus lupte în centrul Chişinăului, iar în seara aceleiaşi zile, ostaşii, la ordinul comandantului, au arborat drapelul victoriei pe ruinele clădirii de la intersecţia străzilor Bănulescu-Bodoni şi Ştefan cel Mare. La 24 august, Chişinăul a fost eliberat în întregime de ocupanţi.
A. Belski, pentru această luptă, a fost decorat cu ordinul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, iar regimentul său a primit denumirea “Kişiniovski”.
După eliberarea Moldovei, regimentul a luptat în Polonia. La forţarea rîului Visla, batalionul lui Belski, sub focul rafalelor, primul a trecut rîul şi a ocupat capul de pod de pe malul opus. Prin acţiunile sale, el a asigurat trecerea unităţilor de bază ale armatei. Pentru această faptă eroică, lui Alexei Belski i s-a conferit distincţia de Erou al Uniunii Sovietice, iar toţi ostaşii batalionului au fost decoraţi cu ordine şi medalii.
La forţarea Berlinului, în fruntea subunităţii sale, a fost în primele rînduri ale celor aflaţi în ofensivă. Ei au parcurs cu lupte distanţa de 16 kilometri, distrugînd, în calea lor, punctele de foc ale duşmanului şi făcînd o perdea de fum, sub acoperirea căreia, în urma lor, pe străzi, se deplasa artileria şi tancurile. Ostaşii din batalionul său încă la 24 aprilie au arborat drapelul roşu pe clădirea direcţiei principale a poliţiei germane, pe Friedrichstrasse.
După victorie, în 1950, Belski slujeşte în Germania, a fost comandant militar al oraşelor Schwerin şi Warnemunde. Apoi a fost transferat cu serviciul în Ucraina de Vest, unde pe atunci existau încă numeroase grupări banderoviste. Nu o singură dată Alexei Ilici era nevoit să ia parte la lichidarea acestora. În 1963, colonelul Belski a fost trecut în rezervă şi, la invitaţia guvernului moldovean, el, împreună cu familia, s-a stabilit în Chişinău.
La 24 august 1964, lui A. Belski i s-a conferit titlul “Cetăţean de onoare al capitalei Moldovei”. Însă, după cum îşi aminteşte Lidia Belski, soţul niciodată nu era orgolios pentru că deţinea acest titlul, la fel cum nici cu faptul că era Erou al Uniunii Sovietice. Totdeauna a fost o persoană modestă. Nu a cerut pentru sine şi pentru familia sa nici un fel de bunuri. În magazin sau la cinematograf (în acei ani la casele de bilete din cinematografele chişinăuiene se formau cozi foarte mari) totdeauna stătea la rînd. Niciodată în nimic nu s-a pus mai presus decît ceilalţi oameni.
Lidia Belski povestea despre un caz, care a avut loc la magazinul universal, cînd ei stăteau împreună la rînd. De el s-a apropiat o persoană, care văzuse la pieptul său prins steaua de Erou al Uniunii Sovietice şi a spus: “Tovarăşe, treceţi fără rînd, dumneavoastră aveţi tot dreptul să o faceţi”. Iar el, aplecîndu-se spre soţie, i-a spus încet la ureche: “Îmi este mai uşor să merg încă o dată într-un atac, decît să mă strecor înaintea tuturor şi să cumpăr ceva fără rînd”.
Din păcate, Alexei Belski a plecat de tînăr dintre noi — la 55 de ani, şi-au spus cuvîntul consecinţele rănilor primite pe front. El s-a stins din viaţă la 26 februarie 1970. În ziua înmormîntării sale, pe străzile pe care trecea cortegiul funerar, ps-au adunat zeci de mii de locuitori ai Chişinăului, iar tot drumul fusese presurat cu flori. Oamenii au purtat pe mîini, tot drumul pînă la cimitir, sicriul cu corpul lui A. Belski. Astfel, chişinăuienii recunoscători l-a condus în ultimul drum.
A. Belski a fost înhumat la cimitirul central, iar de-asupra mormîntului se înalţă un monument, în amintirea sa.

P.S. Nina şi Alexei Belski au crescut un fiu — Alexei. Seamănă foarte mult cu tatăl său. Şi la exterior, şi la caracter, şi la faptele sale. Fiind încă foarte tînăr, fiul lor Alexei a săvîrşit o faptă, care, pe bună dreptate, poate fi numită eroică.
La întreprinderea la care lucra Belski, a avut loc un accident şi el, singurul din toate persoanele ce se aflau acolo, a sărit să salveze un om din foc. Alexei a suportat arsuri din cele mai grele şi medicii cu greu au reuşit să-i salveze viaţa.

www.comunist.md