Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan

Am pornit de la articolul “Horea” in Romania Libera. Am preferat aici forma onomastica Horia, pentru ca in toate vechile documente apare astfel, iar ardelenii, in graiul lor natal, nu pronunta niciodata ea, ci ia. In articolul amintit mai sus se pomenea si de “demitizarea istoriei”, inceputa dupa 1989. Desigur, nu e rau ca personalitatile si evenimentele istorice sa fie apropiate de adevar, indiferent daca ne dezamagesc sau nu. Este si cazul evenimentelor de la 1784 din Transilvania, in speta de rascoala condusa de Horia, Closca si Crisan. Se stie cum au sfarsit-o conducatorii rascoalei. Nu se pomeneste insa niciodata cine a fost cel de care a depins direct atat reprimarea rascoalei cat si metodele barbare prin care au fost ucisi conducatorii razmeritei. Atunci, hai sa-l “demitizam” si pe guvernatorul marelui principat al Transilvaniei de atunci, nimeni altul decat celebrul baron Samuel von Brukenthal! Iata cum e prezentat de obicei baronul Brukenthal in biografiile aparute in romaneste, fie in presa, fie in carti, fie pe Internet: “Samuel von Brukenthal, descendent al unei familii de mici nobili sasi din Transilvania. A studiat dreptul, administratia politica si filosofia la universitatile din Halle si Jena, formandu-se in spiritul iluminismului european. Apreciat pentru calitatile sale de om de cultura si abil diplomat, a facut o cariera stralucita la Curtea Imperiala vieneza, devenind cancelar aulic al Transilvaniei. Aceasta este perioada de constituire a colectiei sale de pictura, mentionata deja in 1773 in “Almanach de Vienne” ca una dintre cele mai valoroase colectii particulare aflate la Viena. In acel moment, impartasind pasiunea pentru stiinte a epocii sale, Brukenthal colectioneaza si raritati numismatice, arheologice, bibliofilie si mineralogice”. si tot asa! Se precizeaza doar ca in anii 1777-1787 a fost guvernator al Transilvaniei, apoi se insista pana la detalii la grozava lui colectie de pictura, care a “innobilat” pe veci orasul Sibiu. Nici o vorba despre discriminarea feroce a romanilor ardeleni, nici un cuvant despre tragerea pe roata a fruntasilor rascoalei. Se vorbeste doar despre “iluminismul” baronului!

RĂSCOALA LUI HOREA, CLOŞCA ŞI CRIŞAN

Răscoala din 1784, numită şi „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, saşi de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din Munţii Apuseni şi ocnele din Maramureş, meşteşugari, preoţi etc. Răscoala a pus în discuţie statutul de toleraţi ai românilor, ceea ce i-a conferit şi un caracter naţional [1]. A izbucnit la 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când au fost capturaţi Horea şi Cloşca de către autorităţi.

Situaţia dinaintea răscoalei
Numărul zilelor de muncă ale iobagilor ajunsese la patru pe săptămână cu braţele, trei cu animalele şi două pentru jeleri. Asupra ţăranilor apăsau şi o serie de dări: zeciuiala din produsele agricole şi animale, plocoanele, cărăuşiile, cazarea funcţionarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor. Nobilimea deţinea monopolul vânatului, morăritului şi pescuitului, cotropise păduri, păşuni şi multe terenuri agricole ceea ce îi nemulţumea pe ţărani. Au mai fost supuşi unor obligaţii privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului şi al minereului, ca şi la plata unor impozite.

Deşi împărăteasa Maria Tereza emite decretul de toleranţă pentru românii de religie ortodoxă din Transilvania şi le permite numirea unui episcop ortodox, măsurile nu au efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oară în Transilvania pe când era asociat la tron, în 1773. În timpul călătoriei a adunat un număr impresionant de petiţii, cam 19.000, la fel întâmplându-se şi cu prilejul celei de-a doua călătorii, din 1783. Conducătorul răscoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru a-i prezenta împăratului nedreptăţile la care sunt supuşi ţăranii români din Transilvania, ultima audienţă fiind în aprilie 1784

În vara anului 1784 s-a dispus de către împăratul Iosif al II-lea o conscripţie militară, în cadrul regimentelor de graniţă; cei înrolaţi urmau să primească arme şi să nu mai facă slujbe iobăgeşti, iar pământurile şi casele pe care le aveau în folosinţă vor deveni ale lor. Numărul celor care doreau să se înscrie a depăşit însă cu mult aşteptările autorităţilor. Conscripţia a fost anulată de guvernatorul Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor care îşi simţeau ameninţate privilegiile de clasă, ceea ce i-a nemulţumit şi mai mult pe ţărani.

Izbucnirea răscoalei
În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crişan cu vestea că Horea a dus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină câţi mai mulţi, sau cel puţin 4- 5 din fiecare sat. Duminică se întruniră circa 500- 600 de ţărani iobagi, iar Crişan le arătă o cruce aurită, susţinând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-şi hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărăteşti. Iobagii, la îndemnul lui Crişan, se hotărâră să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului.

Oamenii pornesc spre Alba Iulia peste munte, ocolind oraşul Brad, ca să nu fie opriţi de nobilii maghiari, şi înnoptează în satul Curechiu. În timpul nopţii sunt atacaţi de trupele de husari, pe care însă le înving şi le dezarmează. Atacul a schimbat planurile răsculaţilor, care s-au întors spre Brad. Ei au atacat, în ziua de 3 noiembrie 1784, curtea nobiliară Kristyory din Crişcior. Apoi, o parte din ei au urcat în amonte, spre Abrud, prin Mihăileni, iar o altă grupă a coborât în aval, cucerind Bradul, Baia de Criş, Ribiţa, Hălmagiu, Hălmăgel, Ociu Aciuta şi Pleşcuţa.

Desfăşurarea
Mişcarea începută în comitatul Zarandului se întinde şi în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie, cete de ţărani ard castelul baronului Anton Iosika din Brănişca, pe valea Mureşului, iar în cele 2 zile următoare ţăranii distruseră şi arseră toate curţile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sârbi, GuraSada, Tătăreşti, Leşnic, Dobra, Roşcani, Geoagiu de Jos etc. O mulţime de nobili şi preoţi unguri fură executaţi şi pe aici. Ţăranii veniţi din Zarand îi pun în mişcare şi pe iobagii de pe Valea Streiului şi din Ţara Haţegului, unde deasemenea mulţimea ţăranilor răsculaţi devastează şi dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la graniţa Ţării Româneşti.
La 5 noiembrie răscoala ajunse la marginea oraşului Deva, dar eşuează în încercarea de a cuceri oraşul. La 11 noiembrie, Horea adresează nobilimii refugiate în oraş un ultimatum, care rezuma ideile politice şi sociale ale răscoalei

„Nobilul comitat, împreună cu toţi stăpânii de moşii şi cu toată seminţia lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moşii să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nemeşeşti. Şi ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele şi nobilii stăpâni de moşii se vor învoi la aceasta, ţăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile oraşului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”
Programul cerea şi eliberarea ţăranilor arestaţi, preconiza eliberarea naţională şi organizarea, după planurile lui Horea, a unei “republici populare”.

Răscoala s-a întins, ajungând şi în părţile Aradului, Maramureşului şi Sibiului, la ea participând şi ţărani saşi şi maghiari. Pentru a câştiga timp, autorităţile militare şi civile au semnat armistiţii cu răsculaţii la Tibru, Valea Bradului şi Sălciua. La Brad (27 noiembrie), Lupşa şi Râmeţ (29 noiembrie) au avut loc lupte grele între răsculaţi şi trupele imperiale, succesul favorizându-i pe ţărani. Dar, la 7 decembrie, ţăranii au fost învinşi la Mihăileni, iar peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.

Înfrângerea răscoalei şi execuţia
Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Ţara Românească şi Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluţiei să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit şi la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaţilor ardeleni [9]. Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scoruşetului din Munţii Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier şi Crişan. Arestaţii au fost depuşi la Alba Iulia.

S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfăşurarea răscoalei şi pe cei trei conducători ai acesteia.

Crişan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea şi Cloşca au fost supuşi celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuţiei. Horea şi Cloşca au fost transportaţi în două care separate, având alături până în momentul execuţiei pe preotul Raţiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana şi aproximativ de 300 de pedestraşi şi husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduşi cu forţa între 2500-3000 de iobagi români, câte trei tineri şi trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfăşurat principalele evenimente ale răscoalei.

Execuţia prin tragere pe roată s-a desfăşurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloşca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un ţigan pe nume Grancea Racokzi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul şi după alte 8-9 lovituri şi-a dat sufletul. Conform sentinţei, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părţi şi puse în ţeapă în cele mai importante localităţi din comitatele Alba şi Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crişan a fost tratat în aceeaşi manieră.

Urmările şi ecourile răscoalei
Conform ordinului împăratului, ca “toţi românii care vor fi neîndoios cunoscuţi că au comis maltratări, să fie mutaţi cu vitele şi ustensilele lor”, sute de moţi au fost strămutaţi în Banat şi Bucovina.

Moţilor li se acordă libertatea păşunatului, scutirea de cărăuşie, desfiinţarea servituţii personale şi a legării de glie (august 1785), căsătorii fără consimţământul nobilului şi dreptul la învăţătură.

Răscoala s-a bucurat de un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broşuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură şi filosofi au apărat şi explicat acţiunea ţăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit “Rex Daciae”.

Bibliografie

Octavian Beu: Răscoala lui Horia 1784-1785, Bucureşti 1935,
Octavian Beu: Bibliografia răscoalei lui Horia, Sibiu 1944,
Nicolae Edroiu: Răsunetul european al răscoalei lui Horea, Cluj 1976,
Alexandru Sterca-Şuluţiu: Istoria Horii şi a poporului românesc din Munţii Apuseni ai Ardealului, manuscris publicat în volum în anul 1983, în: Izvoarele răscoalei lui Horea. 1784-1785. Seria B. Izvoare narative. Vol. II. 1786-1860, Editura Academiei, Bucureşti 1983, p. 332-447.
Liviu Rebreanu: Crăişorul Horia

Wikipedia, enciclopedia liberă