Iliescu a chemat trupele sovietice ca să îngroape revoluția

Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez confirmă că, la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu şi Silviu Brucan au rugat Moscova să trimită militari pe teritoriul României. Conţinutul documentului este confirmat de mărturiile unor personaje-cheie ale Revoluţiei române.Un document inedit confirmă: la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu a cerut să fie apărat de trupele sovietice! Temându-se că ar putea pierde puterea, viitorul preşedinte a solicitat Ambasadei URSS la Bucureşti sprijin armat.

Cum a îngropat Ion Iliescu Revoluţia

Armata Uniunii Sovietice nu a ajuns în România, însă pe teritoriul ţării noastre au fost infiltraţi, în 1989, zeci de mii de „turişti” şi „specialişti” care aveau misiuni secrete. Aceştia s-au retras abia în toamna anului 1990, după cum a admis fostul premier Petre Roman.

Concret, la cererea lui Iliescu, replica sovietică, păstrată în documentul din arhiva MAE polonez, suna aşa: „Răspunsul URSS - sunt gata să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor”.

Mazilu îl acuza în 1991

Documentul vine în sprijinul mai multor mărturii care vorbesc despre solicitarea făcută de Ion Iliescu. Printe acestea, cele ale lui Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului FSN, ale generalului Ion Hortopan, fost comandant al Infanteriei şi Tancurilor (decedat în 2009), şi ale viceamiralului (în rezervă) Ştefan Dinu, care în decembrie 1989 era şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA).

Deşi în prezent se dezice de mărturisirile din urmă cu 19 ani, Dumitru Mazilu a scris în cartea sa „Revoluţia furată. Memoriu pentru ţara mea (volumul 1)” că în ziua de 23 decembrie s-a opus „din motive principiale unei intervenţii militare sovietice”.

Pentru solicitarea intervenţiei, Mazilu îl incriminează direct pe Iliescu: „Nimeni n-a comentat relatările lui Ion Iliescu. Ştiam că se ceruse, la 23 decembrie, chiar de către el, ajutor militar sovietic… Abia mai târziu am înţeles de ce la întâlnirea cu Şevardnadze n-am fost invitat. Era singura întâlnire cu un important demnitar străin la care nu participam. Mă opusesem intervenţiei militare sovietice la 23 decembrie din MOTIVE PRINCIPIALE (n.r. - sublinierea îi aparţine lui Dumitru Mazilu, în propriul volum). Tinerii s-au opus hotărât acestei propuneri. Generalul Guşă ne susţinuse”. Pe atunci, Eduard Şevardnadze era ministru al Afacerilor Externe al URSS şi era intens preocupat dacă noua putere din România va rămâne fidelă Moscovei.

Guşă, disperat

Şef al Marelui Stat Major General în decembrie 1989 generalul Ştefan Guşă i s-a opus lui Iliescu, refuzând cerera de sprijin armat sovietic. În septembrie 1993, Guşă declara Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 că, în noaptea de 22 decembrie, Iliescu - care se afla în sediul Ministerului Apărării Naţionale - a încercat să-l convingă despre nevoia de a aduce Armata sovietică în România.

Potrivit documentelor rămase în arhiva Comisiei, Guşă i-ar fi spus, atunci, lui Iliescu: „Nu, domnule Iliescu, nu e nevoie. Nu faceţi greşeala asta! Nu avem nevoie de niciun ajutor. Nu asta ne mai trebuie!” Pentru ca, enervat, în cele din urmă, să strige: „Nu, domnule Iliescu, nu! Dă-i în p… mea de ruşi!”. Pudic, generalul îşi cere scuze membrilor Comisiei pentru limbajul folosit atunci, la nervi. Guşă avea să moară la şase luni de la audieri, din cauza unui cancer galopant.

Şi generalul Ion Hortopan a confirmat în faţa Comisiei senatoriale că Ion Iliescu a discutat cu sovieticii. Întrebat punctual de Valentin Gabrielescu, preşedintele Comisiei, dacă în decembrie ‘89 a auzit o discuţie referitoare la chemarea trupelor sovietice, generalul a mărturisit: „În momentul acela greu, pe 23, s-a făcut o intervenţie în URSS. S-a dat un telefon”. La întrebarea „Cine a dat telefonul?”, Hortopan a răspuns: „Domnul preşedinte Iliescu”. Conform declaraţiilor sale în faţa Comisiei, Hortopan a fost de faţă când Iliescu a dat acel telefon.

Patru zile mai târziu, atitudinea lui Ion Iliescu pare uşor schimbată. Unul dintre personajele-cheie în această poveste, ambasadorul URSS în România, Evgheni Tiajelnikov, i-a făcut o ofertă la întâlnirea oficială, din 27 decembrie, la care a fost prezent şi Petre Roman.
Reacţia lui Iliescu, care deja preluase puterea în România, a fost evazivă.

Încetarea „terorismului”

Ştefan Guşă fost şef al Marelui Stat Major General în 1989

Fostul şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei, viceamiralul (r) Ştefan Dinu, face o cronologie a celor petrecute pe 23 decembrie ‘89. Şirul faptelor se găseşte în cartea sa, „Condamnat la discreţie”, publicată în 2009.

La pagina 228, Dinu notează: „Concret, faptele s-au derulat astfel. După o noapte de confruntare cu teroriştii, spre amiaza zilei de 23 decembrie, generalului Eftimescu Nicolae, locţiitorul şefului Marelui Stat Major, i s-a cerut ca, prin legăturile militare externe, să întrebe Statul Major General sovietic «dacă s-ar putea conta pe un eventual ajutor militar împotriva teroriştilor»”. La pagina 229, urmează concluzia: „Rezultă limpede că ideea consultării Statului Major General rus în problema teroriştilor era o sugestie colectivă a celor care au constituit cu o seară înainte conducerea provizorie”.

Spre deosebire de Mazilu, Dinu era unul dintre cei care credeau necesară o intervenţie sovietică, deşi nu vedea ca soluţie folosirea unităţilor militare ruseşti. „După opinia mea, soluţia încetării acţiunilor teroriste de la noi se afla tot la îndemâna conducerii politico-militare sovietice, eventual şi a altor aliaţi cu care se coopera, dar nu prin folosirea unităţilor militare ruseşti, ci pur şi simplu, prin transmiterea semnalului de încetare a acţiunii acelor grupuri neidentificate”.

„L-am sunat pe Gorbaciov”

Episodul „23 decembrie” a atras şi atenţia presei străine. Un amănunt decisiv se găseşte în ediţia din 3 ianuarie 1990 a cotidianului francez “Le Figaro”, pe pagina 4, în articolul “Notre Front était prêt depuis longtemps” (”Frontul nostru era gata de mult timp”).
Revoluţionarul Mihai Lupoi îi declara ziaristului Thierry Dejardins: „Vrem de asemenea să dezvoltăm relaţiile noastre cu URSS, dar fără nicio condiţie. La 22 decembrie, noi l-am sunat pe Gorbaciov şi l-am întrebat în mod deschis dacă va interveni să-l susţină pe Ceauşescu. El ne-a răspuns că nu s-a pus problema nicio secundă. Dar noi suntem gata, bineînţeles, să lucrăm şi să cooperăm cu Europa de Est. Suntem chiar cei care cer asta”.

Acel „noi” nespecificat din afirmaţia lui Lupoi este uşor de explicat. În decembrie 1989, Mihai Lupoi era un „simplu” căpitan de Armată. El a anunţat primul, la Televiziune, că Nicolae Militaru, spion sovietic dovedit, preia conducerea Armatei române. Anul trecut, încolţit de dovezile ziarului „Adevărul”, Lupoi a recunoscut că era un apropiat al lui Maiorov, şeful spionajului militar sovietic (GRU) la Bucureşti. „Relaţia mea cu Maiorov era una de prietenie. Îmi aducea nişte biscuiţi danezi excepţionali pentru fiul meu”.

ADEVĂRUL.ro