Și eu naivul care credeam că am scăpat de teroarea milițienească, iar dau cu nasul în gard. Zi de zi mă tot împiedic de propriile-miamintiri că am luptat împotriva comuniștilor, că am adus schimbarea, iar când îmi pun întrebarea, care schimbare am adus-o? Din păcate nu am răspuns, înghit doar noduri și mă simt al naibii de prost. Ce vreau să spun ține de ultimile 2 zile, de o recentă nedumerire de-a mea. Ieri, în timpul protestului organizat de Mișcarea Național Creștină, uimitor, la fața locului prea mulți securiști s-au strâns, hai înțeleg eu 1-2 da nu chiar 4-5 securiști la 15 oameni, ca pe timpul lui Voronin mâncai-aș. Au filmat, au ciulit urechile precum griveii, ne-au fotografiat și au urmărit băieții pas cu pas. Asta cum iese fraților, că schimbarea constă în trecerea de la un stat milițienesc la unul polițienesc? Nu, nu cred că merge chestia asta. Azi, spre exemplu eram la fotbal, apoi 90 minute cât am stat pe stadion, ne-au tot filmat, înconjurat și ochit. Cu ce ocazie eu, cetățean de rând să fiu urmărit pe drumuri de către securiști? Mi-i de ajuns cât am fost urmărit, amenințat și ascultat de către securiști. Credeam că trecem din era roșie în cea albastră-galben-verde, dar se pare că cam greu se șterge roșul din duioasele suflete ale polițailor. Eu încă aștept explicațiile privind cărei legi sau cărui drept mi s-a ascultat telefonul 6 luni ? Aștept doar momentul potrivit. Pe drumuri, poliția rutieră stă și controlează cetățenii la braț cu kalashinikov-urile, la fotbal securiștii filmează, la proteste filmează, te-ai râs prea tare în centrul Chișinăului, te-au înconjurat... democrație? scuzați, dar nu prea cred. Cred că pe viitor vom mai prinde la curaj și la putere și le vom mai da la bot securiștilor, așa pentru profilactică, că prea tare s-au îndrăgostit de profesie.
16 comentarii:
Iata deci cum stau lucrurile, pacat.
Dragoş-ic! Знай: пройдёт она -
И демократия, и гласность.
И вот тогда госбезопасность
Припомнит ваши имена...
bine sefu...un ultim comentariu!Tot zici ca esti destept foc da nu prea se vede pentru ca si un orb ar intelege ca politia aduna probe pentru a le prezenta la MJ in ajun de campanie electorala. Apoi tanase va convoca o conferinta de presa la care va spune ca o oarecare organizatie obsteasca de tip extremist "MNC" si-a incetat activitatea. Sau tu crezi ca politaii te filmeaza pentru ca esti mare vedeta :D?
bai asculta, fie cum spui tu, dar ce am eu cu toate astea? eu nu sunt membru asa ca cu ce drept sa ma filmeze ei ?
raspunsul la intrebarea ta se regaseste in versul postat de un alt anonim care a descris foarte reusit situatia :
Dragoş-ic! Знай: пройдёт она -
И демократия, и гласность.
И вот тогда госбезопасность
Припомнит ваши имена...
:)
huiova....nu-i asculta dragos...aberatii....
Ce educatie aleasa. :) Nu-i nimic, am destule screen-uri pe care sa le fac publice la momentul potrivit. Candva ai vrut in UE, acuma nu mai vreai, ai fost cu Hyde Park-ul, acuma deja nu esti, ai fost legionar, deja nu mai esti. Maine-poimane ai sa fii ateu si ai sa lupti pentru legalizarea homosexualilor. Mai pe scurt - o adevarata curvulita! Vine si timpul tau, Galbure, vine si timpul tau.
hahah)) am fost cu hyde park-ul ? asta da gluma )) bancul zilei ))
Vine timpul meu ? Da, stiu ca vine)) nici macar nu vei mai fi om pe linga mine ))
Asteapta cat de curand un articol despre activitatea ta ;)
Chiar nu vezi ca toata lumea te considera un prost? :)
:) un prost anonim nu inseamna toata lumea... dac-ar fi toti asa prosti ca mine, am trai ca-n Norvegia :)
Aștept cu nerăbdare articolul, desigur pe curaj.net ))
Dragos se fereste de etichetarea asta(legionar) de cand a inteles ca-i poate afecta imaginea de vedeta. Insasi cuvantul ii declanseaza jena, nedumerire, frustrare...oare ce vor spune baietii..adica camarazii?
:) bis
baaa sa-mi bag p*#a da ca voi va mincati, ce sa zic de restul, voi care tre sa dati un impuls de patriotism de omenire, pentru restul, voi aici va mincati ca nishte piz!e, toti avem o multime de neajunsuri dar tre sa trecem peste ele ...
(sper sa nu mai vad comentarii de acestea ca ma cam dezamagesc)
SR shi tu ce ai cu legionarii cu fascismul shi cu vedetele ? credema, in fiecare din astea a existat ceva bun shi ceva rau (shi nu in proportii 10 la 90, istoria a fost cruda cu unile lucruri de buna credinta) sau ce iti pare rau ca nu ai acele clitati ca Dragos shi de asta il freci. (nu il cunosc, habar nam cine e dar se vede ca a putut atrage atentia oamenilor, da tu ... ?)
SR poti face diferenta dintre o simpla bataie din palme si un salut "fascist"???
Sau poate sa-ti trimit o mie de poze cu fanii evreii la meciurile de fotbal??? Ai sa zici ca si ei sunt fascisti???
Iti spun un simplu lucru desteptulei: NU INCURCA FASCISTII CU LEGIONARII
Doar fakind aceasta gafa arati kit de prost esti si slab informat in domeniul dat...
mi-i în pulă ce spui despre Galbur căci am părerea mea...tot acolo îmi va fi şi articolul tău...tot acolo îmi vor fi şi minciunile tale...Şi tot acolo am să agăţ ochelarii tăi împreună cu fundul tău care s-a făcut pătrat...de ce "pătrat"...de la pătriotism bre))))...mai sunt de ăştia ca tine...să fi-i sănătos SR...dar cautăţi de viaţa ta...dacă eşti într-atît de îngeraş nu ai juca nimănui pe nervi în zadar...!Căci numai tu,CurAJ-ul fraţilor Blega aveţi acestă "părere" faţă de persoana acestui băiat!
P.S Nu vreau să fiu brutal în exprimare...dar mă lupt cu asta...ajută-mă SR...Dispari!!!!!!
Sau apari da cu numele adevărat...cu care se va putea de vorbit ca cu un om şi nu ca cu un anonim puturos!
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: