Filat şi Băsescu, telefonul încrederii

2 februarie 2010
Premierul moldovean Vlad Filat a discutat prin telefon, luni seara, cu preşedintele României Traian Băsescu despre implementarea acordurilor asupra cărora cei doi oficiali au convenit în timpul vizitei şefului statului român, se arată într-un comunicat al Guvernului de la Chişinău. Potrivit comunicatului, oficialii au abordat problema podului dintre Rădăuţi şi Lipcani, care va fi pus în funcţiune în zece zile. De asemenea, peste două săptămâni vor fi demarate la Bucureşti negocierile privind finanţarea de către România a proiectelor de infrastructură din Republica Moldova. În următorii patru ani, vor fi alocaţi 100 milioane de euro în acest sens, în tranşe anuale de 25 de milioane de euro.

Vlad Filat şi Traian Băsescu au discutat şi despre necesitatea interconectării în viitorul apropiat a reţelelor de gaze şi energie electrică ale celor două ţări şi au pledat pentru continuarea procesului de consolidare a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România.

Premierul moldovean a discutat, de asemenea, şi cu omologul său român, Emil Boc, despre evoluţia implementării acestor înţelegeri, evocând totodată acţiunile care urmează să fie întreprinse în viitorul apropiat.

Autor: Mediafax
Sursa: mediafax.md
via hotenews.md

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ceva pun astia la cale...

Pavel spunea...

Mergem spre UNIRE oameni buni,e inevitabil...chiar de nu le place la Ruși...
UN SINGUR POPOR,O SINGURĂ LIMBĂ,O SINGURĂ ȚATĂ...

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: